Persoanele rău-platnice, care refuză sau nu pot, să plătească amenzile contravenționale, vor avea o mare problemă, determinată de o propunere legislativă inițiată de SENATUL...
Astăzi, 20 martie a.c., polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate București, împreună cu procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și...
Având în vedere că urmează vacanţele de primăvară, iar în această perioadă mulţi copii călătoresc în afara graniţelor ţării, Poliţia de Frontieră Română reamintește condiţiile privind...
Desi, in repetate randuri, retorica europeana a fost impotriva schimbarii orei oficiale, iata ca aceasta schimbare se produce din nou.
Sambata, 26 martie, vom trece...
Guvernul condus de primul-ministru liberal Nicolae Ciucă adoptă o serie de măsuri în vederea accelerării îndeplinirii jaloanelor și țintelor din Planul Național de Redresare...
În cadrul unei intervenții pe rețelele de socializare, vicepreședintele ANSVSA, Ioan Oleleu, a dat cărțile pe față cu privire la mâncărurile pe bază de...
Astăzi intră în vigoare Ordinul 201/2022 al preşedintelui Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC).
Potrivit acestuia, meniurile de la restaurante sunt obligate să menționeze mai...
Reforma guvernanței economice europene este o temã care a suscitat discuții intense la reuniunea Consiliului Afaceri Economice și Financiare (ECOFIN), desfãșuratã în 14 martie...
Așa înțelege conducerea MADR să sprijine legumicultura și ferma de familie.
Peste 700 de legumicultori reali riscă să rămână fără Sprijinul Cuplat Vegetal pentru legume...
România a înregistrat anul trecut o creștere economică de 4,8%, peste estimarea Comisiei Europene, fapt ce confirmă justețea demersurilor Guvernului condus de premierul PNL...
Clujeanul, Adrian Nechita Oros, fost ministru al agriculturii, a lansat niște acuzații extrem de grave cu privire la gestionarea resurselor APIA destinate crescătorilor de...
❗️Procedura Insolvenței Persoanelor Fizice.
❗️Personalul DIPF oferă la cerere consiliere și sprijin persoanelor fizice care doresc sa aplice pentru procedurile de insolvență, putând fi contactat...
ANAF, la sesizarea unui contribuabil, a identificat următoarea situație: o persoană folosea, fără drept, o calitate oficială - inspector superior ANAF - și solicita...
Sistemul informatic MySMIS2021 acoperă toate etapele ciclului de viață al unui proiect – definirea apelului, elaborarea și depunerea proiectului (cererii de finanțare), evaluarea, contractarea,...
Florin Zgavardici este batranelul novagenar, care a atras toate privirile la editia din seara aveasta a emisiunii "Romanii au talent", difuzata de PRO TV.
Omul,...
România va primi suma de 1,4 miliarde de euro pentru investiții în eficiența energetică și îmbunătățirea infrastructurii energetice. Această alocare survine în urma intrării...
La data de 3 martie a.c., Centrul de Cooperare Polițienească Internațională din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române a fost informat de către Biroul...
Un proiect de lege aflat în dezbatere publică va modifica semnificativ felul în care pacienții și aparținătorii sunt tratați de către medici și personalul...
Principalul obiectiv al pachetului noilor legi ale Educației, inițiate de PNL, vizează legiferarea unei serii complexe de reforme, menite să contribuie esențial la creșterea...
La data de 26 februarie a.c., prin intermediul unei rețele de socializare, șeful Postului de Poliție Hulubești din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Dâmbovița...
În perioada 16 februarie – 1 martie a.c., polițiștii din cadrul structurilor de combatere a criminalității organizate, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T., au efectuat 47...
Decidenții Guvernului liberal Nicolae-Ionel Ciucă au analizat situația actuală a României în ceea ce privește rezervele de gaze naturale, pregătirea stocurilor pentru perioada viitoare,...
Indemnizația de șomaj și toate beneficiile sociale care se raportează la Indicatorul Social deReferință (ISR) cresc de la 1 martie 2023, ca urmare a...
PNL continuă procesul de digitalizare al tuturor entităților publice și private din România, proces dinamizat în acest an cu ajutorul fondurilor europene pe care...
Există o mulțime de recomandări alimentare care nu au la bază o explicație științifică, ci fac parte mai degrabă din categoria legende urbane. Haideți...
Producătorilor li s-a permis deja să adauge insecte la orice produs alimentar. Suntem obligați să citim compoziția produselor care va fi în latină... Iată...
Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție - Serviciul TeritorialTimişoara au dispus efectuarea urmăririi penale și reținerea pentru 24 de ore,începând cu data de 21...
Peste 1,2 milioane de oameni au intrat în posesia pachetelor alimentare cu produse românești, oferite ca sprijin de către Guvernul condus de premierul liberal...
Camera Deputaților a adoptat un proiect de lege privind modificarea Codului Penal, în ceea ce-i privește pe cei care dețin sau prepară droguri.
"Cultivarea, producerea,...
România va primi, prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), suma de 350 de milioane de euro pentru digitalizarea IMM-urilor.
Prin acest apel de...
Camera Deputaţilor a adoptat propunerea legislativă a PNL care reglementează modalitățile de raportare a stocurilor la produsele agricole și alimentare de către producătorii agricoli,...
Procentul de majorare salarială a indemnizațiilor lunare pentru personalul din administrația publică implicat în derularea proiectelor finanțate din fonduri europene va fi stabilit în...
Să primești informații clare și transparente despre tarife, servicii și condiții contractuale de la orice furnizor de servicii de comunicații electronice, înainte de încheierea...
În contextul situației cauzate de tragedia din Turcia, InfoCons vine în sprijinul cetățenilor cu Aplicația Gratuită InfoCons ce cuprinde informații utile în 33 de...
👉 ANAF este în plin proces de modernizare și transformare, proces care influențează și activitatea de control fiscal.Contribuția dumneavoastră este foarte utilă pentru îmbunătățirea...
Guvernul condus de primul ministru liberal Nicolae Ciucă va dinamiza în acest an programele destinate încurajării românilor de a-și produce energie electrică din surse...
Persoanele care, până acum, nu și-au încheiat contract pentru preluarea și transportul deșeurilor menajere și vegetale, nu mai au nicio scăpare.
Autoritatea Națională de Reglementare...
Curtea de Apel București s-a pronunțat ieri într-unul dintre cele mai fierbinți dosare din politica românească.
Aripa Tomac a Partidului Mișcarea Populară obținuse, anterior, modificarea...
🟡 Primul codul galben este valabil în perioada 01 februarie, ora 10:00 - 03 februarie, ora 10:00.➡️ Fenomene vizate: ninsori însemnate cantitativ și viscol...
La data de 29 ianuarie a.c., polițiștii Serviciului de Combatere a Criminalităţii Organizate Vaslui, împreună cu procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate...
Cardurile pentru plata facturilor la energie vor fi operaționale începând cu februarie, în prezent fiind în plină derulare operațiunea de printare și împlicuire a...
Legea nr. 34/2023 pentru modificarea şi completarea Codului fiscal, publicată în M. O. nr. 36 din 12 ianuarie 2023, introduce facilități fiscale pentru cheltuielile...
Securitatea energetică rămâne prioritară pentru România şi în acest an, președintele Klaus Iohannis reiterând că țara noastră va continua să adopte măsurile necesare pentru...
Medicul oncolog, Anca Dumitrovici, a fost arestată de procurorii DNA, după ce a solicitat șpăgi valoroase de la muribunzii, bolnavi de cancer.
Medicul a fost...
Poliția Română, alături de D.I.I.C.O.T., Europol, autoritățile germane, olandeze și cele ale Statelor Unite, a contribuit la destructurarea grupării ransomware HIVE. Au fost identificate...
Conducerea PNL a Ministerului Antreprenoriatului și Turismului a început procedura de decontare de la bugetul de stat a cheltuielilor agențiilor de turism care au...
Ministrul Marcel Boloș: „Beneficiarii ajutorului de 1.400 lei pentru plata facturilor vor primi plicul acasă de la 1 februarie”
Distribuția cardurilor pentru tranșa I are...
Directoratul Național de Securitate Cibernetică (DNSC) avertizează cu privire la false emailuri sau SMS-uri în numele ANAF. Este o perioadă propice acum pentru infractorii...
La data de 24 ianuarie 2023, Poliția Română, prin Direcția de Combatere a Criminalității Organizate - Serviciul Antidrog, a desfășurat, în comun cu autorități...
ANSVSA a remis o alerta alimentara cu privire la un sortiment de ciocolata intens comercializat in magazinele de profil.
ANSVSA a postat pe site-ul instituţiei...
Pe rețelele de socializare a apărut un avertisment promovat de profesori, cu referire la o potențială formă de racolare, pentru proxeneți.
„ATENȚIE; tuturor fetelor și...
În perioada 5 – 18 ianuarie a.c., polițiștii din cadrul structurilor de combatere a criminalității organizate, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T., au efectuat 34 de...
La data de 17 ianuarie a.c., polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Brașov, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T. – Serviciul Teritorial Brașov, au documentat activitatea...
Guvernul condus de primul-ministru liberal Nicolae Ciucă a parafat primele nouă contracte de finanţare din Fondul pentru Modernizare, în vederea implementării unor obiective de...
🟡 Codul galben este valabil în intervalul 17 ianuarie, ora 11 – 19 ianuarie, ora 18.
➡️ Fenomene vizate: intensificări susținute ale vântului, cantități importante...
Guvernul Nicolae Ciucă a decis atestarea oficială a 35 de localități ca stațiuni turistice de interes local, cinci dintre acestea fiind din județul Cluj,...
INFO // Vreme instabilă și deosebit de caldă, maxime de până la 21°C, intensificări ale vântului (17-20 ianuarie) 🌦⚡️🌬
🌡 În perioada următoare, vremea va...
Fostul preot Daniel Balaş spune că ritualurile făcute după moartea unei persoane nu-i ajută cu absolut nimic sufletul. Într-un clip postat pe Facebook, fostul...
Intoxicarea cu monoxid de carbon este un pericol cu care ne putem confrunta în perioada sezonului rece, iar utilizarea mijloacelor de încălzire cu defecţiuni...
Ministerul Finanțelor a confirmat, în această săptămână, faptul că bugetarii vor primi, și în 2023, tichete de vacanță.
Valoarea acestora rămâne de 1400 de lei...
Fostul purtător de cuvânt al Ministerului Sănătății, Bogdan Oprea, a avut o reacție publică extrem de critică, la adresa Guvernului României și, în special,...
Conducerea liberală a Ministerului Educației a lansat în consultare publică Ghidul Solicitantului privind apelul de proiecte „Dezvoltarea serviciilor de educație timpurie complementare”. Programul face...
În acest sfârșit de săptămână (06-08.01.2023), la nivel național, pompierii salvatori au gestionat 4.263 intervenții în situații de urgență. Majoritatea dintre acestea au constat în asistență medicală, echipajele...
*ALERTĂ RĂPIRE COPIL*La data de 9 ianuarie a.c., în jurul orei 03.55, dispeceratul Inspectoratului de Poliție Județean Sibiu a fost sesizat prin apelul unic...
Dată fiind creșterea numărului cazurilor de gripă pe teritoriul României, INSP – Institulul Național de Sănătate Publică recomandă respectarea măsurilor minime de protecție sanitară:
Spălați-vă pe mâini în mod regulat...
Aproape zilnic apar anunțuri și comunicate privind persoane dispărute, astfel că activitatea polițiștilor, în vederea depistării acestora, este una deosebit de importantă.
Direcţia de Investigaţii...
Sezonul acesta de gripă, care a determinat autoritățile să declare alertă epidemiologică, a generat primul deces.
Un băiat în vârstă de 3 ani, a decedat...
A început recalcularea a milioane de pensii pentru români. Preşedintele Casei de Pensii: “Pe lângă pensia majorată, pe talonul de pensie va apărea şi...
Directorul ANM, Elena Mateescu, a anunțat care este prognoza meteo actualizată pentru săptămâna viitoare, unde va ninge și unde va ploua.
”În zona montană și...
Nume de copii interzise în România. Legislația din țara noastră este destul de permisivă în ceea ce privește prenumele alese de proaspeții părinți pentru...
Guvernul condus de premierul PNL Nicolae Ciucă a hotărât transpunerea în legislația națională a Reglementării europene 2022/1854, referitoare la impozitarea extra-profiturilor obținute de companiile...
Dupã un proces ambițios, unic pe piața financiar-bancarã româneascã, fuziunea dintre EximBank, în calitate de societate absorbantã, și Banca Româneascã, în calitate de societate...
În cursul acestei dimineți, polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice din Bihor, sub supravegherea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria...
În ultimele 24 de ore, la Dispeceratul Național Salvamont s-au primit 25 apeluri prin care se solicita intervenția de urgență a salvamontiștilor, astfel:
☎️ 6...
În ultimele 24 de ore, polițiștii au intervenit la peste 2.900 de sesizări, iar în urma activităților desfășurate au constatat peste 790 de infracțiuni...
De Revelion, românii preferă să aibă masa plină de bucate delicioase, așa cum cere tradiția. Superstițiile românești cer ca noaptea dintre ani să prindă...
💰Cuantumul ajutorului de minimis va fi în valoare de 3.000 euro/1000 mp/beneficiar.
📃Cererile se vor depune până cel târziu la data de 1 aprilie 2023....
La data de 27 decembrie a.c., polițiștii Serviciului de Combatere a Criminalităţii Organizate Bistrița Năsăud, împreună cu procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de...
Pentru gestionarea tuturor solicitărilor primite, în perioada Crăciunului, peste 5.000 de pompieri s-au aflat, zilnic, la datorie pentru asigurarea protecției și siguranței cetățenilor.
În zilele de...
În acest an școlar, aproximativ 360.000 de preșcolari și elevi eligibili au primit ajutorul de 500 de lei pentru rechizite și îmbrăcăminte.
A fost finalizată...
Acțiunile polițiștilor de la rutieră au drept scop prevenirea evenimentelor grave din trafic, iar respectarea regulilor de circulație de către toți cetățenii ar reduce...
Pe 13 decembrie 2022 s-a publicat Legea nr. 357/2022 care aduce schimbări la Ordonanța de Urgență cu nr. 27/2022, modificată și completată de Ordonanţa de Urgenţă nr. 119/2022 privind plafonarea prețurilor...
În ultima săptămână, în urma acţiunilor desfăşurate de Poliţia Română, au fost depistate 70 de persoane care erau dispărute sau pe numele cărora existau mandate...
Perioada Sărbătorilor de iarnă este de obicei asociată cu relaxarea și buna dispoziție, iar divertismentul nu poate lipsi din peisajul feeric. Ținând cont de...
Pentru o călătorie lipsită de evenimente neplăcute, Inspectoratul de Poliție Județean Alba recomandă, conducătorilor auto, adoptarea unei conduite preventive și respectarea câtorva sfaturi.
În cazul...
Comisia Juridică a dat luni un raport favorabil unui proiect de lege care majorează pedepsele pentru cei care întrețin relații sexuale cu minorii forțați...
Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene a încărcat o nouă tranșă de 250 de lei, cea de‑a IV‑a, pe cardurile sociale oferite prin programul „Sprijin...
Reunite într-o ședință comună de plen, Senatul și Camera Deputaților au adoptat, cu 235 voturi pentru, 24 voturi împotrivă și cinci abțineri, Declarația Parlamentului...
La data de 13 decembrie 2022, polițiștii Serviciului de Combatere a Criminalităţii Organizate Gorj, împreună cu procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate...
Azi, 16 decembrie 2022, DNA lansează concursul pentru ocuparea unui număr de 41 de posturi de procuror cu funcții de execuție.
Condiția principală de...
Digi24 aduce în casele românilor care își vor petrece noaptea de Revelion și în fața televizoarelor un show original, îndrăzneț, surprinzător și, în...
Guvernul condus de premierul liberal Nicolae Ciucă a adoptat două măsuri extrem de importante pentru viața românilor și a familiilor aflate în situații de...
Pentru ei, anotimpul nu contează. Nici viscolul, ploaia, zăpada sau canicula nu-i oprește din salvarea de vieți. Pentru ei, pregătirea continuă este un element...
Ministerul Finanțelor continuã sprijinirea antreprenorilor și a întregului sector IMM și în 2023, prin prelungirea aplicãrii schemei de ajutor de stat IMM INVEST PLUS...
Exclusivitate: filmare timelapse pe Viaductul Tălmăcel lansată chiar în ziua inaugurării. Astăzi, după ora 10:00, se dă drumul la trafic pe Secțiunea 1 a...
Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Borș II, împreună cu lucrători din cadrul Comisariatului Județean Bihor din cadrul Gărzii Naționale...
În această săptămână, Institutul Național de Statistică a făcut publice datele privind evoluția prețurilor de consum și a inflației, în luna noiembrie 2022, comparativ...
În urma apariției în spațiul public a unor imagini în care o persoană agresează un câine, conducerea Inspectoratului de Poliție al Județului Maramureș a...
La data de 21 noiembrie 2022, polițiștii Direcției Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase, împreună cu cei ai Direcției de Ordine Publică, Direcției de Investigare...
Susțineți-ne acum și prin Patreon: patreon.com/ProInfrastructura.Asociația Pro Infrastructură funcționează în primul rând pe baza donațiilor voastre, prin orice mijloace. Mulțumim tuturor susținătorilor! Platforma Patreon este...
La data de 9 decembrie 2022, Serviciul de Ordine Publică din cadrul Inspectoratului de poliție Județean Alba a organizat, pe raza întregului județ, o...
A fost prelungită acordarea voucherelor de 250 de lei pentru alimente și mese calde pe tot parcursul anului 2023
A fost reglementat cadrul pentru acordarea sprijinului...
Unul dintre actele normative sprijină accelerarea procesului de implementare a proiectelor de infrastructură la nivel local, pentru a ajuta autoritățile în implementarea proiectelor de...
Jurnalista, Oana Zamfir, de la Realitatea Plus, a dezvaluit adevaratele motive pentru care Austria ne impiedica accederea in Schengen.
Aceasta a dezvaluit ca firma OMV...
🔷Rolul Armatei României este acela de a garanta suveranitatea, independenţa şi unitatea statului, democraţia constituţională şi integritatea teritorială a ţării, precum şi sprijinirea acţiunilor...
Un caz ORIBIL a fost descoperit de polițiștii dintr-o comună, caz care ridică multe semne de întrebare vizavi de proverbiala loialitate a câinilor pe...
Gata cu defrișările și tăierile ilegale de arbori.
Uniunea Europeană a emis o lege menită să pună capăt flagelului infracțional.
Companiile vor trebui să demonstreze că...
Modulul NATO de Comunicații și Informatică Dislocabil (Deployable Communication Module "E") format din 6 militari români și-a încheiat misiunea în cadrul NATO Mission Iraq.
Pe...
România susține dezvoltarea dinamică, solidară și verde inițiată de Comitetul Director al Centrului pentru dezvoltare al Organizaţiei pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică (OCDE), cu...
În legătură cu includerea nejustificată de către mass media a Ministerului Justiției pe lista unor instituții cu bugete în scădere în 2023 („Ministerul Justiției:...
Girofare pentru salvamont!
După 8 ani de zile, Parlamentul a reușit, astăzi, să voteze proiectul în care acordă Salvamontului posibilitatea de a folosi girofare în...
REȚEAUA DE SCREENING A SPITALULUI CLINIC JUDEȚEAN
Femeile din grupul ţintă din Sibiu şi întreg judeţul sunt invitate să se programeze la testare gratuită Babeş...
În perioada 22 noiembrie 2022 – 4 ianuarie 2023, Poliţia Română derulează la nivel naţional acţiunea „Foc de artificii”.
Scopul acestui demers vizează creşterea...
Programul Innotech Student a beneficiat de o finanțare de 130 de milioane de euro
Investițiile în antreprenoriatul studențesc vor continua prin Programul Educație și Ocupare 2021...
Începând din 2023, toate categoriile de persoane (șomeri, deținuți, chiar și călugări) vor fi obligate să plătească CAS.
„Persoane considerate până acum intangibile din punctul...
Ghimbirul este cunoscut pentru proprietățile antiinflamatorii, însă el aduce mai multe beneficii organismului. Întărește sistemul imunitar, ajută la digestie și elimină toxinele din organism.
Cea...
Pentru felul în care coordonează activitatea Departamentului pentru Situații de Urgență, secretarul de stat, Raed Dawoud Arafat, a fost decorat de președintele României, Klaus...
La data de 21 noiembrie 2022, polițiștii Direcției Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase, în colaborare cu cei ai Direcției de Ordine Publică, Direcției de...
#RomâniaViitorului va fi locul în care nu ne vom mai lăuda că aducem normalitatea în viețile oamenilor.
✅Până atunci, ne asigurăm că menținem ritmul alert...
Conducerea PNL a Ministerului Cercetării, Inovării și Digitalizării a lansat, în procedură de transparență decizională, Proiectul de Lege privind securitatea și apărarea cibernetică a...
Peste 400 de români, prezenți duminică la Villaggio Romeno, la Marino (Roma) au sărbătorit Ziua României simțindu-se, pentru câteva ore, mai aproape de casă, mai...
Poliţia Română a demarat, la data de 21 noiembrie 2022, acţiunea naţională „FOC DE ARTIFICII”, fiind continuate, și în acest an, activitățile pentru prevenirea...
Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție - Secția de combatere a corupției au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și reținerea pentru 24...
În săptămânile ce urmează, România va da unul dintre cele mai importante exemene de poltica externă din ultimele două decade. Aderarea la spațiul Schengen...
26 noiembrie 2022
În 2023, MIPE va oferi românilor vulnerabili, din fonduri europene, sprijin pentru plata facturilor la energie în valoare de 700 lei de...
Polițiștii din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Bacău, împreună cu procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism –...
Autoritățile din România spun că uo pană de curent masivă, generată de războiul din Ucraina este puțin probabil, dar totuși, există pregătiri inclusiv pentru...
La data de 24 noiembrie a.c., în cadrul cercetărilor efectuate într-un dosar constituit pentru comiterea infracțiunilor de pornografie infantilă și act sexual cu un...
💧ℹȘtiai că în prezent are loc la nivel național o amplă campanie de inventariere a sistemelor individuale adecvate pentru colectarea și epurarea apelor menajere?
𝐄𝐬𝐭𝐞...
În primele 10 luni ale acestui an, polițiștii au emis 10.867 de ordine de protecție provizorii, 4.319 dintre acestea fiind transformate în ordine de...
D.G.R.F.P. Cluj-Napoca informează contribuabilii faptul că, prin Legea nr.322/2021 pentru completarea Legii nr.227/2015 privind Codul Fiscal, au fost introduse noi prevederi care completează regulile privind deducerea cheltuielilor de sponsorizare/mecenat/burse private,...
Mecanismul de Cooperare și Verificare (MCV) este un capitol închis pentru România, acesta urmând a fi ridicat printr-o decizie a Comisiei Europene. Hotărârea anunțată...
Se spune că toate drumurile duc la Roma! Asociația Villaggio Romeno marchează Ziua Națională a României pe data de 27 noiembrie 2022, printr-un Spectacol de excepție, cu intrare...
Poliţia Română, împreună cu World Vision România și Alka Group, continuă programul prin care adolescentele din mediul rural învață cum să se apere de...
În această toamnă, aproximativ 160.000 eligibili care dețineau carduri au primit deja sprijinul de 500 de lei
Au fost emise alte peste 200.000 carduri pentru noi...
La data de 23 noiembrie a.c., polițiștii Direcției de Investigare a Criminalității Economice, împreună cu procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul teritorial...
Sărbători fără traume pentru animale! Legea USR de interzicere a petardelor a primit aviz favorabil!Majoritatea părinților, a proprietarilor de animale, a medicilor veterinari și...
În data de 18.11.2022, proiectul de Lege privind statutul personalului de probațiune a fost propus spre avizare Consiliului Economic și Social, în urma finalizării...
Aplicația Bright Sky RO oferă asistență și sprijin specializat victimelor violenței domestice, persoanelor aflate într-o relație abuzivă sau celor care sunt îngrijorate pentru...
Preocuparea noii conduceri a Ministerului Educației de a transforma în realitate Programul Național „România educată”, elaborat sub înaltul patronaj al președintelui Klaus Iohannis, este...
În acest week-end s-au înregistrat primele căderi de zăpadă din țara noastră și, deja, au apărut primele decese cauzate de hipotermie.
„O femeie din comuna...
Ziua de 21 noiembrie este una specială pentru creștinii ortodocși din întreaga lume.
Intrarea Maicii Domnului în Biserică, prima sărbătoare importantă din timpul postului Crăciunului,...
Pentru siguranța celor care aleg să își petreacă timpul liber în locații destinate divertismentului, prin dispoziția secretarului de stat, Sef al Departamentului pentru Situații...
Legea pensiilor suferă deseori modificări, dar nu se întâmplă prea des să ”se umble” la vârsta de pensionare. De această dată, parlamentarii încearcă să...
Guvernul României continuă mascarada cu „lipsurile de energie electrică și gaze”, în ciuda profiturilor RECORD obținute de distribuitorii de energie din România.
Deși ar putea...
Nu voi înceta niciodată să fiu promotorul transformării României printr-un plan sănătos care să fie un adevărat accelerator spre dezvoltare.
Iar în acest sens, misiunea...
💰 Peste 365 milioane de lei pentru fermierii afectați de seceta pedologică💧
✅ În Ședința Guvernului din 17 noiembrie 2022 a fost aprobată o Ordonanță...
Inconștiența unora care se cred părinți ne lasă, câteodată, și pe noi fără reacție, dar ceea ce am descoperit recent ne-a siderat total.
Pe rețelele...
Un angajat al Serviciului Județean de Ambulanță a scos în evidență o atitudine discriminatoare în ceea ce privește achizițiile de autospeciale.
Potrivit acestuia, Serviciile de...
Parlamentul European a adoptat noi norme cu rol în consolidarea rezilienței cibernetice la nivelul Uniunii Europene (UE). Modificările au fost efectuate în scopul unui...
📍 ANAF atenționează asupra unei noi campanii de mesaje false, transmise în numele instituției, prin care contribuabilii sunt informați despre ”discrepanțe în evidența fiscală”....
În această săptămână, Academia de Studii Economice, Școala Naţională de Studii Politice și Administrative și Universitatea ”Transilvania” Brașov vor fi gazdele proiectului ANAF de...
ALERTĂ RĂPIRE MINORI
La data de 12 noiembrie 2022, în jurul orei 10.25, dispeceratul Inspectoratului de Poliție Județean Brașov a fost sesizat prin apelul unic...