268.000 de lei pentru cinci cluburi din Câmpia Turzii
Sportul din municipiu primește sprijin financiar și în 2026. Cinci cluburi sportive din Câmpia Turzii au semnat contractele de finanțare cu administrația locală, valoarea totală a acestora fiind de 268.000 de lei. Separat, Consiliul Local a aprobat 211.000 de lei pentru Asociația Sportivă Fotbal Club Câmpia Turzii, însă reprezentanții acesteia nu s-au prezentat pentru semnarea contractului.Finanțările sunt acordate în baza Legii nr. 69/2000 a...
Moartea lui Adrian Moldovan a scos oamenii în stradă
Moartea lui Adrian Moldovan, motociclistul de numai 36 de ani care și-a pierdut viața în urma accidentului produs la Vâlcele, a provocat o reacție puternică în comunitate. În acest weekend, oamenii au ieșit în stradă și au blocat temporar DN1 E60/E81, cerând autorităților o soluție care să reducă riscul producerii altor tragedii în intersecția în care motociclistul a fost implicat în accident.Mesajul protestatarilor a...
Peste 70 de turdeni au donat sânge în cadrul campaniei lansate de Primăria Turda
Cea mai mare campanie de donare sangvină din Turda s-a desfășurat ieri, la Spitalul Municipal și a fost organizată de Spital, în colaborare cu...
Jaf la Aiton – au furat 25000 de la un batran
În urma investigaţiilor efectuate, poliţiştii din cadrul Secţiei 9 Poliţie Rurală Turda, Postul de Poliţie Comunal Aiton, au reţinut 24 de ore trei persoane...
Vino la acest seminar din TURDA si afla cum sa accesezi 40000 de euro
Locuiești în regiunea Nord-Vest și vrei să îți deschizi o afacere?Nu trebuie să pornești singur pe drumul antreprenoriatului.Haide la evenimentul din Turda, din 13...
Sistem de bike-share implementat la Turda
Ieri am testat o stație de Bike Sharing în municipiul Turda, pentru a putea finaliza proiectarea.Am optat pentru un procedeu de instalare care...
Primii senzori SP Park Sensor de monitorizare a locurilor de parcare din Cluj-Napoca au fost montați la Liberty Technology Park
Premieră la Cluj-Napoca: La mai puțin de trei ani după ce a inaugurat prima stație publică de alimentare a mașinilor electrice din Cluj...
Consilierii PSD Câmpia Turzii reclamă starea străzii de lângă Rombizz – RefleqtMedia știe când se vor finaliza lucrările
„De câte pungi de asfalt au nevoie?Centrul municipiului Câmpia Turzii (6 Martie 2018), zona A de impozitare. De un an de zile nu sunt...
PREMIERĂ ÎN COMUNA LUNA – citește despre investiția pe care o va realiza Banca Mondială
Comuna Luna devine prima comună din Transilvania care va beneficia de o finanțare din partea Băncii Mondiale, pentru gestionarea gunoiului de grajd.Astfel, grație...
Primăria Ceanu Mare: ANUNT DE LICITATIE
Primaria comunei Ceanu Mare , cu sediul in localitatea Ceanu Mare ,nr 101/C, organizeaza in temeiul HCL nr.11/ 28.02.2018 ,a Legii nr 215/2001, a...
Tureni: Invitație la dezbatere publică privind denumirea străzilor din Tureni, Mărtinești, Micești, Ceanu Mic și Comșești
STIMAȚI CETĂȚENI, În vederea aplicării prevederilor Hotărârii nr. 777/2016 privind organizarea și funcționarea registrului electronic național al nomenclaturilor stradale (RENNS) și Legii cadastrului și...
Potențialul turistic al Clujului, promovat la târgul de profil din capitala Germaniei
Consiliul Județean Cluj va participa în perioada 7-11 martie 2018 la Târgul Internațional de Turism ITB de la Berlin, unul dintre cele mai mari...
Festivalul de Dansuri Populare Maghiare pentru Tineret din județul Cluj, ediția a XIV-a
Centrul Județean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Cluj, instituție de cultură aflată în subordinea Consiliului Judeţean Cluj, invită publicul interesat, în perioada 8–10...
Percheziții în județele Cluj și Mureș într-un MEGA-DOSAR de evaziune fiscală
Polițiștii Inspectoratului de Poliție Județean Argeș și ai Direcției Operațiuni Speciale din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române efectuează 89 de percheziții domiciliare, în...
Seara sălilor pline la Turda și Câmpia Turzii
Două moduri diferite de a celebra feminitatea, însă care s-au dovedit de succes, atât la Turda, cât și la Câmpia Turzii.Astfel, în orașul mai...
“Sunt informat. Trăiesc Sănătos!” Campanie pentru sănătate
Primăria Municipiului Turda și Primăria Comunei Tureni, în colaborare cu Institutul Oncologic „Prof. Dr. Ion Chiricuţă” și Societatea Română de Cancer organizează Campania...
Iata unde vor fi amplasate radarele din judetul Alba
Amplasarea radarelor în data de 07.03.2018
Drumul Naţional 1- Alba Iulia – Sântimbru –– Oiejdea – Galda de Jos – Teiuş – Aiud – Inoc...
ACCIDENT RUTIER la Câmpia Turzii
În urmă cu o jumătate de oră, un accident rutier s-a produs la Câmpia Turzii, în pasajul de trecere pe sub calea ferată din...
Mâine vor urla sirenele în județul Alba
Inspectoratul pentru Situații de Urgență Unirea al județului Alba desfășoară lunar exerciții pentru testarea și verificarea sistemului de înștiințare,...
Actorul Vali V. Popescu – Maraton de 8 Martie
Actorul Teatrului Aureliu Manea Turda, Vali V. Popescu, va alearga pe 8 martie pentru teatru, dar și pentru doamne și domnișoare. Plecarea va fi,...
EXCLUSIV: Iată poziția oficială a managerului de la Spitalul din Câmpia Turzii în legătură cu cazul prezentat astăzi de RefleqtMedia
În urmă cu mai puțin de o oră, RefleqtMedia v-a prezentat cazul unei femei din Câmpia Turzii care, din pricina incompetenței unei doctorițe, a...
USR Cluj cere depolitizarea Jurnalului Municipal
Primăria Cluj-Napoca desfășoară în această perioadă licitația pentru tipărirea ziarului local cu unul dintre cele mai mari tiraje din țară: Jurnalul Municipal editat de...
EXCLUSIV: O femeie din Câmpia Turzii VA MURI din cauza incompetenței unei doctorițe
Elena Podar, în vârstă de 69 de ani, din Câmpia Turzii, este internată la Clinica de Neurologie din Cluj Napoca, în stare de inconștiență,...
Primarii din Ceanu Mare și Frata ÎL CONTRAZIC pe medicul, Lehel Csergo
Medicul primar pe medicină internă, Lehel Csergo, unul dintre cei mai respectați și apreciați medici din Câmpia Turzii, a făcut o serie de afirmații...
Azi începe concursul de educație ecologică „Școala Zero Waste” ediția 2018
237 școli din 37 de județe și din București au fost selectate să participe în a 6-a ediție a competiției "Școala Zero Waste", organizată...
Comedia este la ea acasă pe scena turdeană
Teatrul Aureliu Manea pregătește o nouă premieră la Turda, sâmbătă 10 martie de la ora 19.00.
Vă...
MODIFICĂRI LEGISLATIVE ÎN ATENŢIA DEŢINĂTORILOR DE ARME
La data de 29 ianuarie 2018, în Monitorul Oficial al României - Partea I, nr. 83 și 83 bis a fost publicată Hotărârea...
Autobuzele și camioanele luate la puricat în județul Alba
Poliţiştii rutieri din judeţul Alba au verificat 183 de autovehicule destinate transportului public de persoane şi 291 autovehicule de transport marfă, iar pentru abateri...
Primăria Municipiului Turda implementează proiectul „Consolidarea capacității instituționale a Primăriei Municipiului Turda prin implementarea sistemului de management al calității”
Municipiul Turda a semnat contractul de finanțare nr. 44/26.01.2018 pentru proiectul „Consolidarea capacității instituționale a Primăriei Municipiului Turda prin implementarea sistemului de management al...
Poliţiştii Inspectoratului de Poliţie Judeţean Mureş au confiscat 175 de metri steri de lemn
În perioada 1-2 martie, poliţişti din cadrul Serviciului de Ordine Publică – Biroul de Combatere a Delictelor Silvice, împreună cu ingineri din cadrul Gărzii...
Deputatul PSD Cristina Burciu se implică în rezolvarea problemelor cu care se confruntă membrii Asociației Pensionarilor și Persoanelor Vârstnice ,,Dr. Ioan Rațiu’’ din municipiul...
Deputatul PSD Cristina Burciu a adresat o interpelare Ministrului, Muncii şi Justiţiei Sociale, Lia-Olguţa Vasilescu, prin intermediul căreia i-a adus în atenție memoriul...
Tu cum rezolvi cu spălatul covoarelor pentru curățenia de paște? Îți spunem noi
Vrei un covor spălat și curățat într-un timp foarte scurt ?
Noi suntem soluția !Cei 7 oameni specializați care sunt în permanență se...
Muzeul de istorie TURDA lansează proiectul „Marea Unire. Unitate prin artă”
PRIMĂRIA MUNICIPIUL TURDA, prin MUZEUL DE ISTORIE, împreună cu cei doi parteneri Muzeul de Artă „Ion Irimescu” Fălticeni şi Muzeul Județean “Aurelian Sacerdoțeanu” Vâlcea,...
EXCLUSIV: Fals, uz de fals și concurență neloială la Spitalul Municipal Câmpia Turzii
Pornind de la o fotografie pe care am primit-o de la un cititor, am mers pe firul poveștii și am descoperit o parte...
Cine a devalizat sistemele de irigații din jurul Turzii?
Aceasta este întrebarea la care Agenția Națională pentru Îmbunătățiri Funciare va fi nevoită să răspundă sau măcar să ne dea un indiciu.RefleqtMedia a intrat...
Adrian Varga: „Reprezint noua generație de politicieni. O generație pragmatică și determinată, care știe ce vrea!”
Cel mai tânăr lider politic din zona Turda - Câmpia Turzii este Adrian Varga, președintele ALDE Tritenii de Jos.Acesta a acceptat să acorde un...
Primăria Tureni și Consiliul Județean Cluj „se ceartă” în instanță din cauza firmei RDS RCS
Lucrările de îngropare a rețelei de fibră optică a firmei RDS RCS a creat un real scandal și o dispută administrativă între Primăria Tureni...
Mitropolia Clujului dezinformează – Iată toate motivele pentru care Petre Roșca nici nu este preot, dar nici nu poate fi cercetat penal pentru asta
În circulara remisă de Înalt Prea Sființitul Andrei, Mitropolitul Clujului, despre care RefleqtMedia a scris ieri, se precizează faptul că Petre Roșca, cântărețul devenit...
Primarul Municipiului Câmpia Turzii a fost dat în judecată – vezi de ce
Pe ordinea cauzelor din data de 6 martie 2018, de la Judecătoria Turda, se află dosarul 662/328/2018, în care Ana Adela Mihășan îl cheamă...
Lehel Csergo: “Pentru noi, medicii care lucreaza pe sectia de Medicina Interna, serviciul de garda a devenit un cosmar”
In urma cu un an se lansa proiectul unui centru medical in comuna Ceanu Mare. Nu stiu in ce stadiu este acest proiect...
Răfuială în Biserica Ortodoxă: ÎPS Andrei a trimis o circulară
RefleqtMedia scria încă de la începutul anului că municipiul Câmpia Turzii a fost binecuvântat cu un arhiepiscop, în persoana ÎPS Petre Ghirișeanul, care s-a...
Redăm demnitatea eroilor noștri – campanie de renovare a Cimitirului Eroilor din TURDA
Nicolae Daniel Doboș, fost membru al T9, a realizat un event dedicat unei acțiuni pe care el, în parteneriat cu Asociația „Comorile Turzii” și...
EXCLUSIV: Cât valorează onoarea și demnitatea lui Dorin Lojigan?
Judecătoria Turda s-a pronunțat, ieri, în procesul pe care primarul din Câmpia Turzii, Dorin Lojigan, i l-a intentat social-democratului, Florin Șimon.La aflarea veștii, primarul...
Atunci când lucrezi în domeniul industrial și ai nevoie de o nacelă, ei te pot ajuta
Cine sunt ei? Sunt o echipă de specialiști care-ți pot pune la dispoziție nacele atât electrice, cât și diesel.„Oferim spre închiriere nacele, platforme pentru...
De unde îți cumperi TOT CE AI NEVOIE pentru mașina ta? Îți spunem noi
Ți s-a întâmplat vreodată să ai o defecțiune la sistemul de frânare și să cauți un etrier pe care nimeni nu-l găsește? Dar acel...
Consiliul Județean Cluj solicită finanțare europeană pentru infrastructura școlară
Consiliul Județean Cluj a depus în vederea evaluării, prin intermediul sistemului electronic național MySMIS 2014, trei noi proiecte cu finanțare europeană vizând modernizarea infrastructurii...
Iată motivele pentru care Primăria Câmpia Turzii nu cumpără un boiler nou la Colegiul Tehnic Victor Ungurean
RefleqtMedia vă prezenta ieri situația ciudată de la Colegiul Tehnic „Victor Ungurean” unde elevii au fost trimiși acasă, din cauza unei defecțiuni la instalația...
Prima zi a lui Mărțișor bogată în evenimente la Câmpia Turzii
Anul acesta, prima zi a lunii martie a adus multe bucurii pentru copiii, dar și vârtnicii din municipiul nostru.Astfel, elevii unităților de învățământ din...
Căutările au luat sfârșit – vezi unde a fost găsită minora din Baia de Arieș
În urmă cu câteva minute, IPJ Alba a remis o informare de presă potrivit căreia Ionela Pantea, minora de 13 ani din Baia de...
PSD Cluj: De la 1 martie salariile medicilor cresc până la nivelul maxim din grila de salarizare, prevăzut pentru anul 2022 și ale profesorilor...
Ne-am ţinut de promisiune: De la 1 martie salariile medicilor cresc până la nivelul maxim din grila de salarizare, prevăzut pentru anul 2022 și...
Ziua în care donăm sânge pentru viață! Cea mai mare campanie de donare sangvină din Municipiul TURDA
Spitalul Municipal Turda alături de Centrul Regional de Transfuzie Cluj organizează cea mai mare campanie de donare de sânge din municipiul Turda. În data...
Deputatul PSD Cristina Burciu cere exonerarea de la plată a sumelor reprezentând drepturile salariale ale angajaţilor Staţiunii de Cercetare-Dezvoltare Agricolă TURDA
Deputatul social democrat de Cluj Cristina Burciu se implică în rezolvarea problemelor cu care se confruntă Staţiunea de Cercetare-Dezvoltare Agricolă Turda, adresându-se în acest...
Bătaie de joc la Colegiul Victor Ungureanu din CÂMPIA TURZII – elevii nu fac ore de trei zile
Din cauza unei defecțiuni la sistemul de încălzire centralizată la Colegiul Tehnic ″Victor Ungureanu″ din municipiul Câmpia Turzii, au fost suspendate cursurile în zilele...
Cristina Pantea a dispărut – ultima dată a fost văzută îndreptându-se spre TURDA – ați văzut-o?
Poliţiştii din Alba caută o minoră care a plecat de acasă, din oraşul Baia de Arieş şi nu a revenit până în prezent.Persoanele...
Petre Pop se intreaba:”De ce la TURDA se poate iar la CAMPIA TURZII nu?”
Pentru că au mai fost persoane deranjate de faptul că ne comparăm cu Turda, comparație care din păcate pune Câmpia Turzii în inferioritate la...
Primaria Mihai Viteazu – repetenta la transparenta decizionala
Una dintre primariile din judetul Cluj despre care se scrie mai putin, spre deloc si care nu a mai fost de multa vreme obiectul...
Exemplar de mamifer extrem de rar fotografiat in Cheile Turzii
Ieri seara, un turdean a postat pe pagina personala de facebook trei fotografii cu un mamifer aflat pe cale de disparitie.Este vorba despre o...
Un vârstnic de 85 de ani a dat dovadă de spirit civic, returnând 3200 de lei celui care i-a pierdut
Un vârstnic din Alba Iulia a dat dovadă de spirit civic şi a predat poliţiei 3.200 de lei găsiţi pe stradă. Inspectoratul de...
POLIŢIŞTII ÎMPART MĂRŢIŞOARE CU RECOMANDĂRI
Respectând tradiţia, poliţiştii rutieri, de ordine publică şi de prevenire, au organizat azi, 1 Martie, o acţiune dedicată doamnelor şi domnişoarelor, din judeţul nostru.Poliţiştii...
Amplu și inedit exercițiu internațional de salvare din peșteră, cu participarea Salvamont-Salvaspeo Cluj
Serviciul Public Județean Salvamont – Salvaspeo (S.P.J.S.S.) Cluj, structură de specialitate din subordinea...
Proiectul RoAlert – un nou pas in gestionarea situatiilor de urgenta
Sistemul de avertizare RO-ALERT, un pas important pentru protecția și siguranța cetățenilor
Proiectul iniţiat de Guvernul PSD, cu scopul de a îmbunătăți protecția populației în...
Infrastructura municipiului Turda trece intr-o noua etapa
Forul deliberativ local al Municipiului Turda a apribat, in sedinta ordinara de ieri, 28 februarie 2018, un proiect de hotarare extrem de important pentru...
EXCLUSIV: Posibila ancheta penala in cazul consilierilor amenintati la Campia Turzii
In urma cu doua zile, in plenul sedintei de consiliu local de la Campia Turzii, consilierii locali PSD, Gheorghe Rece si Ionel Isac, au...
Luna lui Mărțișor bogată în comedie la Turda
Mărțișorul vine cu spectacole pentru toate vârstele și pe gustul tuturor. Vom avea multă comedie, dar...
La nivelul judeţului nu există drumuri judeţene blocate sau închise traficului rutier
Consiliul Judeţean Cluj informează participanţii la trafic în legătură cu faptul că, în cursul dimineţii zilei de joi, 1 martie a.c., pe raza judeţului...
De acum, cetatenii din Campia Turzii pot apela Politia Locala prin intermediul unui numar unic de telefon
În atenția cetățenilor municipiului Câmpia TurziiÎntrucât ne dorim ca serviciile puse la dispoziția comunității să adere la necesitățile cetățeanului,
Primăria Municipiului Câmpia Turzii vă...
Cetatenii Suverani – miscarea care a sosit la Turda si Campia – iata toate motivele pentru care este o prostie
Pentru cine nu a auzit de Cetatenii Suverani, acestia sunt un grup de indivizi care au parerea ca pot eluda legea si plata taxelor,...
In timp ce Lojigan se lauda cu depunerea PMUD, municipiul Turda e la un alt nivel
In urma cu o saptamana, Consiliul Local Campia Turzii a aprobat actualizarea Planului de Mobilitate Urbana, proiect de 9 milioane de euro.Stirea a fost...
Vrei sa stii ce se intampla cu pensia ta? Iti spune senatorul PSD, Vasile Ilea
Din perspectiva recentelor discuții despre pensii și sistemul de pensii, senatorul Vasile Ilea, preşedintele PSD Cluj-Napoca, cosideră utilă clarificarea următoarelor aspecte privind acest domeniu:1....
Consilierul local, Marius Ritter, a fost atacat de cainii vagabonzi
Intr-o interventie in sedinta de consiliu local al Municipiului Turda, liberalul, Marius Riter, a facut o declaratie socanta.Acesta a precizat ca a fost atacat...
Municipiul Turda, intr-o companie selecta pentru Planul de Mobilitate Urbana Durabila, doar Manchester si Milano mai au asa ceva
Turda, desemnată finalistă în competiția SUMP Awards a Comisiei Europene, alături de Manchester și Milano!
-------------------------------------------------------------------------
Municipiul Turda a fost nominalizat alături de Manchester și Milano...
Emil Rusu:” Asa se face deszapezire pe drumurile judetene”
Liderul PNL Tritenii de Jos, Emil Rusu, a realizat o postare pe retelele de socializare.In acea postare, Rusu contesta vehement starea drumurilor judetene din...
Scandal la Luna, secretarul comunei si consilierul, Dorel Giurgiu s-au luat la harta
De aproximativ doua luni, un conflict mocnit se perpetueaza in comuna Luna, iar in aceste zile, scandalul a luat amploare pe retelele de socializare."Pentru...
„ZIUA PROTECŢIEI CIVILE IN ROMANIA”
Ziua de 28 Februarie este declarată Ziua Protecţiei Civile din România. De-a lungul celor 85 de ani de la înfiinţare, indiferent ce denumire a...
(VIDEO) Cu scandal, cu acuzații, cu atitudine … dar s-a votat
A fost nevoie de aproape o oră de parlamentări, acuzații, scuze, corecții și rumoare în Consiliul Local al Municipiului Câmpia Turzii, pentru ca proiectul...
Ziua porților deschise la Școala Teodor Murășanu
Școala Gimnazială ”Teodor Murășanu” Turda organizează ZIUA PORȚILOR DESCHISE în următoarele date: 2 MARTIE 2018 - între orele 12-17 - la clădirea din str....
Vrei finanțare nerambursabilă din partea Consiliului Județean Cluj? Iată ce trebuie să faci
Consiliul Județean Cluj invită organizațiile neguvernamentale şi entităţile publice din judeţ care implementează programe şi proiecte din sfera tineretului şi activităţilor socio-educaţionale, a sportului,...
Primăria Câmpia Turzii: „Deși ninge de mai bine de 19 ore, situația în Municipiul Câmpia Turzii este sub control”
Căderile masive de zăpadă, din ultimele 19 ore, au îngreunat puțin activitățile și viața de zi cu zi a cetățenilor din Municipiul Câmpia Turzii.Începând...
Dorel revine – a intervenit pe strada Traian Vuia din Cluj Napoca
Pe rețelele de socializare a apărut o fotografie cu o echipă de drumari care, se pare, toarnă covor asfaltic pe o stradă din Cluj...
Vezi unde vor fi amplasate radarele, mâine, în județul Alba
Drumul Naţional 1- Alba Iulia – Sântimbru –– Oiejdea – Galda de Jos – Teiuş – Aiud – Inoc – limită cu judeţul Cluj
Drumul...
Dorin Lojigan face apel la calm și înțelegere și spune că are încredere în colegii din Consiliul Local, dar … de ce acest apel...
Într-o intervenție pe rețelele de socializare, primarul municipiului Câmpia Turzii, Dorin Lojigan, încearcă să aplaneze starea de tensiune care, de mai bine de o...
Infractor condamnat din Iernut a fost capturat de polițiști
La data de 26 februarie a.c., poliţiştii din cadrul Poliţiei Oraşului Iernut au depistat un bărbat, de 44 de ani, din localitate, pe numele...
Deși ninge de 20 de ore, Horia Nasra vorbește despre „prima fulguială”
Într-o tentativă interesantă de a-l înjosi pe primarul municipiului Cluj Napoca - Emil Boc, președintele PSD Cluj, Horia Nasra, a remis un scurt comunicat...
A fost descoperit individul care a încercat să dea foc sediului PSD Cluj
Spre sfârșitul săptămânii trecute, Gabriel Horia Nasra, președintele PSD Cluj, reclama faptul că o persoană necunoscută a încercat să dea foc sediului PSD, de...
Măsuri de intervenție luate de Primăria Municipiului Turda
Instituțiile abilitate din subordinea Primăriei Municipiului Turda au intervenit pentru deszăpezirea șoselelor încă de ieri de la ora 18.00. Domeniul Public Turda a intervenit...
EXCLUSIV: Adrian Mischian va vota proiectul de hotărâre privind Poliția Câmpia Turzii
În cadrul unei intervenții în exclusivitate pentru RefleqtMedia.ro, consilierul local PMP, Adrian Mischian, a declarat că va vota proiectul de hotărâre care se va...
Ninsoarea căzută în cursul nopții nu a cauzat închideri de drumuri județene pe raza județului Cluj
Consiliul Judeţean Cluj informează participanţii la trafic în legătură cu faptul că, în cursul dimineţii de marţi, 27 februarie, pe raza judeţului Cluj nu...
„Bigamul 2” se joacă la Ocna Mureș
Teatrul „AURELIU MANEA” din Turda prezintă vineri 16.03.2018 începând cu ora 19.00 spectacolul de teatru „BIGAMUL” de Ray Cooney.Spectacolul va avea loc la Casa...
130 de tone de material antiderapant împrăștiate de echipele de la Domeniul Public Turda
A fost o noapte grea și pentru echipele de deszăpezire de la Domeniul Public Turda.În condițiile unor căderi de zăpadă susținute, cele 4 echipaje...
Câmpia Turzii sub zăpadă – echipele de deszăpezire dau zor încă de aseară
Peste 180 de kilometri au fost parcurși de echipele de deszăpezire ale Domeniul Public Câmpia Turzii S.A. de ieri după-amiază și până la această...
Conducea beat prin Luduș și a lovit două autoturisme
La data de 24 februarie 2018, polițiștii au fost sesizați despre faptul că pe strada Republicii din oraşul Luduş, a avut loc un accident...
Comitetul Județean pentru Situații de Urgență ALBA ia măsuri sporite împotriva efectelor gerului
Luni, 26 februarie a.c., la sediul Instituției Prefectului județul Alba a avut loc, în sistem videoconferință, o ședință a CNSSU pentru gestionarea efectelor fenomenelor...
Proasta deszapezire a DN1 a cauzat un accident intre Turda si Unirea
Circulatia pe DN 1 E81, intre localitatile Turda si Unirea este blocata de mai bine de o ora, dupa ce doua autocamioane s-au izbit...
În timp ce colegii de partid le cer demisia, Lojigan îi roagă pe consilierii PSD să-i voteze proiectul
În cadrul unei conferințe de presă organizată la Incubatorul de Afaceri, Dorin Lojigan a declarat că a convocat Consiliul Local al Municipiului Câmpia Turzii...
Accident la Lupșa – l-a lovit cu mașina și a fugit de la locul accidentului
La data de 25 februarie a.c., în jurul orei 19.30, pe DN 75, la kilometrul 95 + 800 de metri, pe raza localităţii Valea...
Incendiu la o pensiune din Arieșeni
Pichetul de pompieri Cîmpeni a intervenit duminică, pe str. Principală din loc. Bubești, com. Arieșeni pentru stingerea unui incendiu izbucnit la acoperișul unei pensiuni...
Memorial de schi în Stațiunea Muntele Băișorii
Serviciul Public Județean Salvamont-Salvaspeo Cluj, în parteneriat cu Asociația „Nan Marian”, invită iubitorii sporturilor de iarnă sâmbătă, 3 martie 2018, pe pârtia mare din...
Două dintre victimele accidentului teribil de ieri de la Poieni au nevoie de sânge! DONEAZĂ ȘI SALVEAZĂ!
Dragi prieteni, apelez la voi in ceas de cumpănă a doua vieți.Aseara in jurul orei 5, teribilul accident din localitatea Poieni, județul Cluj...
Târg de Mărțișor Handmade, ediția a II-a – LA CÂMPIA TURZII
Pentru al doilea an consecutiv, Primăria și Consiliul Local al Municipiului Câmpia Turzii organizează “Târgul de Mărțișor Handmade”.Astfel, în perioada 27 februarie –1 martie...
VIDEO VIRAL: Le-a căzut „copârșeul” din mașină
Ziardearad.ro scrie, în această dimineață, despre un caz petrecut chiar în centrul orașului.În timp ce transporta un sicriu, care conținea un cadavru, șoferul unui...
Deputatul PSD Cluj ,Cristina Burciu, solicită ministrului de resort detalii despre situaţia bunurilor nefolosite ale MApN din judeţul Cluj
Deputatul PSD Cristina Burciu solicită printr-o interpelare adresată Ministrului Apărării Naţionale, Mihai-Viorel Fifor,...
Circulaţia rutieră se desfăşoară normal. La nivelul judeţului Cluj nu sunt drumuri județene închise sau blocate
Consiliul Judeţean Cluj informează participanţii la trafic în legătură cu faptul că, în cursul dimineţii de luni, 26 februarie, pe raza judeţului Cluj nu...

