Într-o intervenție pe rețelele de socializare, primarul municipiului Câmpia Turzii, Dorin Lojigan, încearcă să aplaneze starea de tensiune care, de mai bine de o săptămână, domină municipiul pe care-l cârmuiește.
„Ultima săptămână a fost, poate, cea mai tensionată perioadă din acest mandat, unde orgoliile, emoțiile și trăirile de moment au influențat mesajele emise, atât de politicieni, cât și de dumneavoastră, în spațiul public.
În calitate de reprezentant al dumneavoastră, vă mulțumesc din suflet pentru implicarea și simțul civic de care ați dat dovadă, atunci când ați simțit că este periclitat proiectul de înființare a Serviciilor de Înmatriculări, Permise și Pașapoarte la Câmpia Turzii.
Totodată, solidaritatea pe care ați demonstrat-o față de Poliția Municipiului Câmpia Turzii denotă faptul că suntem un municipiu unit a cărui cetățeni se implică activ în problemele comunității.
Astăzi, de la ora 16.00 va avea loc ședința extraordinară a Consiliului Local al Municipiului Câmpia Turzii, iar pe ordinea de zi a acesteia se află un singur proiect de hotărâre: „Proiect de hotărâre privind aprobarea măsurilor necesare în vederea transmiterii în folosință gratuită a imobilului teren și construcție situat în municipiul Câmpia Turzii, str.George Coșbuc, nr.24.”.
Din discuțiile purtate cu liderii partidelor politice, am primit asigurări că mesajele dumneavoastră au fost ascultate și că acest proiect va fi votat și aprobat.
Astfel, prin implicarea noastră, a tuturor, dezideratul de a avea un sediu de Poliție modern și servicii de Pașapoarte, Permise, Înmatriculări auto și Cazier Judiciar la Câmpia Turzii se va transforma într-un fapt.
A venit, așadar, momentul să ne calmăm, să lăsăm consilierii locali să vă reprezinte și să-și facă treaba pentru care i-ați ales. Știu că mulți dintre voi și-au anunțat dorința de a participa la ședință, însă devreme ce obiectivul comun al orașului este atins, iar mesajul transmis de cetățeni a fost ascultat, Consiliul Local al Municipiului Câmpia Turzii trebuie lăsat să lucreze în liniște, fără presiuni inutile.
Îmi reafirm recunoștința față de fiecare dintre dumneavoastră care s-a implicat în această chestiune și vă asigur că proiectul privind mutarea Poliției Române în sediul nou, dar și cel privind înființarea celor patru servicii la Câmpia Turzii va decurge exact așa cum am plănuit!”, spune Lojigan.
Apelul la calm lansat de primar vine în contradicție cu ultimele acțiuni ale subordonaților săi politici, care, prin intermediul presei locale, au inițiat eventuri prin care cetățenii municipiului Câmpia Turzii erau chemați, în număr cât mai mare, la ședința de consiliu local de astăzi.
Oare … de ce se emite acum un apel la calm?
Defapt și de drept, mesajele venite „din stradă” se pare că au speriat atât mediul politic de la Câmpia Turzii, cât și pe reprezentanții Poliției Municipiului.
Așa se face că mesajul transmis astăzi de Lojigan vine în contradicție cu mesajele transmise, la fel de public, de Edgar Otvoș, consilierul de imagine al primarului și de Marian Lechințan, angajat al serviciului Cultură din cadrul Primăriei Municipiului Câmpia Turzii.