DREPT LA REPLICĂ Transport Urban Public S.R.L. – referitor la articolul „Grevă japoneză astăzi la TUP Turda. Care sunt nemulțumirile?”
În contextul informațiilor apărute în spațiul public cu privire la acțiunea de protest desfășurată de o parte dintre angajații Transport Urban Public S.R.L., conducerea societății consideră necesară prezentarea situației reale și a demersurilor efectuate pentru ajustarea drepturilor salariale ale personalului. Conducerea Transport Urban Public S.R.L. înțelege nemulțumirile salariaților generate de menținerea nivelului veniturilor și a menținut permanent dialogul cu angajații societății. Totodată, trebuie...
IDK, ALEXIA și PARAZIȚII, sâmbătă la Summer Fest
Summer Fest Câmpia Turzii continuă sâmbătă, 15 august, cu una dintre cele mai așteptate seri ale ediției din acest an. IDK, ALEXIA și PARAZIȚII sunt numele principale anunțate pe scenă, într-un program care începe încă din cursul după-amiezii și care include și artiști locali.Organizatorii anunță muzică de la ora 17:20, iar pe măsură ce se apropie seara, scena va fi preluată de artiștii care...
Mâncăccioasele de semințe care au murdărit strada au ajuns vedete
❗️Zilnic sunt surprinse persoane cu un comportament lipsit de respect pentru mediul înconjurător și pentru eforturile administrației locale. Pe strada Poiana a fost surprinse și...
Petre Pop este de astăzi, oficial, în preaviz – vezi reacția acestuia!
Prefectul județului Cluj, Aurel Cherecheș, a semnat avizul de legalitate vis-a-vis de Hotărârea Consiliului Local Câmpia Turzii de modificare a organigramei aparatului de specialitate...
Iată domeniile cu cele mai multe locuri de muncă din Turda
Am aruncat o privire pe site-ul AJOFM Cluj (care în continuare arată absolut oribil) pentru a vedea care sunt cele mai căutate posturi de...
Și-a bătut concubina și „soacra” până le-a lăsat late – acu stă în arest
Poliţiştii din Cîmpeni l-au reţinut pe un bărbat care este
cercetat pentru violenţă în familie. Va fi prezentat în faţa procurorilor,
pentru dispunerea măsurilor legale.La...
Consiliul Local Câmpia Turzii se reunește în ședință ordinară
DISPOZIŢIENr.
203 din
22.03.2019privind convocarea Consiliului Local al Municipiului Câmpia Turzii
în şedinţă ordinarăPrimarul Municipiului Câmpia
Turzii;În conformitate cu prevederile
art.39 alin.(1), alin.(3) şi alin.(5) din Legea nr.215/2001...
Emil Turean: „Nu intenționez să candidez pentru funcția de director general al Salinei Turda”
RefleqtMedia este primul site de știri din zona Turda - Câmpia Turzii care a vorbit cu noul director general interimar al Salinei Turda, Emil...
Compania de Drumuri și Autostrăzi face public stadiul lucrărilor pe A3 Ogra – Câmpia Turzii
https://www.facebook.com/cnadnr/videos/269409810662941/?v=269409810662941Prin intermediul unui clip (vezi mai sus) postat pe pagina oficială de facebook, Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere a dat publicității stadiul...
Sediul Consiliului Județean Cluj urmează să devină prima clădire publică verde din România
Sediul Consiliului Județean Cluj se pregătește să devină prima clădire publică „verde” din România, prietenoasă cu mediul și cu un consum de energie extrem...
Polițiștii rutieri și RAR-ul au luat cu asalt drumurile din Ocna Mureș și Unirea
Poliţiştii din Ocna Mureş, împreună
cu RAR –ul, au organizat o acţiune de
prevenire a accidentelor rutiere provocate de starea tehnică necorespunzătoare
a autovehiculelor. Au fost depistate...
DEZASTRU PE AUTOSTRADA TURDA – SEBEȘ
După ani de zile de promisiuni nerespectate și termene depășite, grecii de la Aktor își demonstrează încă o dată neputința pe lotul 2 al...
AMBASADORII CAMPANIEI NAȚIONALE „ARTIȘTII PENTRU ARTIȘTI” 2019
Pe 1 martie s-a dat
startul celei de-a 18 ediții a Campaniei sociale „Artiștii pentru artiști”, cu
sprijinul indispensabil al instituțiilor de teatru din București și...
Echipa TurdaDecide a verificat proiectele de bugetare participativă depuse de școli
✅Comisia de evaluare #TurdaDecide a fost astăzi în teren pentru a analiza proiectele depuse de Școala Gimnazială Horea Cloșca și Crișan, Grădinița Prichindelul Isteț, Grădinița Dr....
Acțiune de ecologizare a Văii Aiudului
Valea Aiudului este principala sursă de apă care străbate centrul municipiului cu același nume.Cu toate acestea, deși ar trebui ecologizată de către Apele Române,...
Dacă e Sibiu Regiune Gastronomica Europeană, atunci nu poate lipsi Slow Food România
Slow Food Turda este invitată la acest sfârșit de săptămână la Sibiu, în cadrul evenimentelor găzduite de Asociația My Transylvania. Este prima întâlnire a...
Poliția veghează – nu și când e vorba despre căruțași bețivi
O filmare și o fotografie apărută în presa locală, alături de povestea spusă de un cetățean turdean, ne arată în detaliu la ce pericole...
După ce l-au făcut de cacao, Alin Tișe îi „pârăște la gardă” pe angajații Aeroportului
Scandalul dintre angajații și conducerea Aeroportului Internațional „Avram Iancu” pe de o parte și președintele Consiliului Județean Cluj, Alin Tișe, pe de altă parte,...
Cristian Popescu “Piedone”: “Primarul de la Triteni s-a cocotat in varf acum 20 de ani si a ramas inchistat in metehnele de atunci”
Aflat in vizita la Tritenii de Jos pentru a-si promova partidul, PPU, dar si pentru a atrage un plus electoral pentru Flaviu Chisu, viitorul...
Partenerii Erasmus în vizită la Școala Gimnazială ”Mihai Vodă”
Între 13-15 martie 2019
Școala Gimnazială ” Mihai Vodă” a fost gazda celei de a 3-a întâlniri
transnaționale din cadrul proiectului Erasmus+ KA219, „ Designing Bridges...
Au început lucrările pe drumul judeţean 103M Vâlcele – Rediu – Aiton
În cadrul programului de lucrări ce vizează îmbunătățirea infrastructurii rutiere a judeţului, Consiliul Județean Cluj a demarat pe drumul judeţean DJ 103M Vâlcele –...
Recunoaștere internațională pentru sportivii de la Dans Club Potaissa
Sportivii Clubului de Dans Sportiv Potaissa Turda au participatweekend-ul trecut la doua competitii, una nationala la Cluj Napoca si unaInternationala la Bucuresti - WDSF...
Efectul ZOMBIE l-a lovit pe Președintele ZERO Realizări!
Deși ușor
de anticipat, având în vedere carențele educaționale ale Președintelui ZERO
Realizări, și în 2019, Consiliul Județean Cluj rămâne o tribună pentru
declarații politice și vendette...
O noua deplasare pe teren a echipei TurdaDecide
✅Echipa #TurdaDecide a fost astăzi în cartierul Micro 3 și în centrul orașului pentru a evalua proiectele depuse de turdeni. Vom continua până când...
Drepturile fundamentale ale consumatorilor, o preocupare a Președinției României la Consiliul Uniunii Europene
În contextul creșterii exponențiale a dinamicii economice și comerciale, respectarea drepturilor fundamentale ale consumatorilor constituie o preocupare pentru instituțiile abilitate ale statului român.Astfel,...
Minor, la volan prin Ocna Mures
La data de 19 martie 2019, în jurul orei 12.10, poliţiştii Secției 4 Poliție Rurală Ocna Mureș, în timp ce acţionau pe strada Colonia...
POLIȚIA ROMÂNĂ – VIZIUNE, CONCEPTE ȘI VALORI INTEGRATE ÎN SISTEMUL JUDICIAR EUROPEAN
La 25 martie 2019 se împlinesc 197 de ani de la atestarea documentară a Poliției Române, această dată având atât o semnificație religioasă în...
Alin Tise: “Guvernul PSD a furat banii clujenilor!!!”
Guvernul PSD a furat banii clujenilor prin Legea nr. 50/2019 privind Bugetul de Stat. În 2019, peste 100 milioane lei.1. A furat din suma corespunzătoare cotei de...
Daghemana angajeaza!!!
Angajam vanzatoare si barman sau barmanita!Salariu atractiv, conditii de munca bune!Info la telefon: 0722246231
Declic a lansat o campanie falsă și unii turdeni au pus botul
Sub titlul „Reabilitare pod de peste Arieș pe varianta Turda” o campanie de genul „petiție online” păcălește tot mai mulți turdeni.Astfel, în doar câteva...
De Ziua Poliției Române, oamenii legii din județul Alba vizitat mai multe locații
Caravana promovării profesiei de poliţist a ajuns azi,
19 martie, la Vinţu de Jos, Sălişte şi Sebeş. Peste 500 de elevi au aflat detalii
despre munca...
Turismul balnear, domeniu strategic de dezvoltare pentru Regiunea Centru
Clusterul Regional Balneoturistic Transylvania a avut astăzi, 19 martie, o ședința festivă la Târgu-Mureș cu prilejul împlinirii a cinci ani de activitate. La ședința...
A început înregistrarea la expoziția AgroMania
Organizatorii Fundația Pro Economica și Consiliului de Conciliere a Tineretului din județul Mureș (MIET) și sponsorii principali Azomureș, grupul de firme UBM și...
La Turda continua montarea bateriilor subterane
✅Primăria Municipiului Turda continuă implementarea sistemelor de pubele subterane pentru colectarea selectivă a deșeurilor❗
✔Au fost încheiate lucrările de montare a două noi baterii...
Bărbat din Câmpia Turzii reținut pentru condus sub influența alcoolului
Polițiștii din
cadrul Secției 4 Poliție Rurală Câmpia Turzii au reținut pentru 24 de ore un bărbat
care a fost depistat conducând un autovehicul sub influența...
Scandalul continuă la Aiud – după ce a fost în spital, Ionela Danciu dă o replică de rupe gura administrației locale
#Drept la replica pentru ziarele care au acceptat neputinta si incompetenta prin acel mesaj postat pe site-ul Primariei Municipiului Aiud.Va rog sa #distribuiti sa ajungă pentru...
Cinci localități mureșene rămân joi fără apă potabilă
Compania AQUASERV S.A. sucursala Luduş anunţă consumatorii că, din cauza întreruperii alimentării cu energie electrică a Uzinei de Apă, ca urmare a unor lucrări...
Bătaie la Alba Iulia – doi oameni sunt cercetați penal
Poliţiştii din
Alba Iulia au reţinut doi tineri care în noaptea de sâmbătă spre duminică au
tulburat liniştea din oraş şi l-au agresat pe un cunoscut.La...
Teatrul Aureliu Manea a cucerit Moldova
Teatrul
Aureliu Manea și-a lărgit orizonturile prin organizarea unui al doilea turneu
de promovare în Moldova, în perioada 12 -15 martie, cu spectacolul ÎNDRĂGOSTIȚII
DIN ANCONA, regia...
Ambasadorul Italiei în România, Marco Giungi vine la Cluj-Napoca pe 24 martie – Agenda completă a conferinței ”Fraternitatea italo-română” –
Ambasadorul Italiei în România, Excelența Sa
Marco Giungi și-a anunțat participarea la evenimentul “Fraternitatea italo-română - La
fratellanza italo-romena”, organizat de Clubul Italian de
Afaceri (IBC) pe
24 martie,...
ZILEI POLIŢIEI ROMÂNE 2019 CALENDARUL MANIFESTĂRILOR ORGANIZATE DE IPJ ALBA
Expoziţii,
exerciţii demonstrative, activităţi de promovare a profesiei de poliţist dar şi
competiţii sportive sunt câteva dintre activităţile organizate, în acest an, de
Inspectoratul de Poliţie Judeţean...
Au reînceput, în forță, lucrările pe drumurile județene
Consiliul Județean Cluj aduce la cunoștința participanților la trafic faptul că au reînceput lucrările pe drumurile județene. La începutul anului s-a informat public...
Pompierii au intervenit pe Autostrada A3 – o mașină a luat foc
În această dimineață, o mașină a luat foc pe autostrada A3, în apropierea localității Săvădisla.Totul a pornit de la un scurtcircuit produs la instalația...
La Turda a inceput evaluarea proiectelor de bugetare participativa
✅Echipa #TurdaDecide este de astăzi, până în data de 5 aprilie 2019, în teren, pentru a evalua proiectele depuse de turdeni pentru orașul lor!...
Scandalul politic continuă la Aiud
După ce a fost bruscată și evacuată din ședința de consiliu local pe care o prezida, consilierul local independent aiudean, Ionela Danciu, a fost...
Scandal la Ocoliș – fratele primarului va fi judecat pentru loviri și alte violențe
A fost nevoie de 3 ani pentru ca atât Sorin Jucan, fratele primarului din Ocoliș, Alin, cât și Ștefan Șerban, fostul candidat al PSD...
Om de afaceri italian ARESTAT de polițiștii din Alba după ce a dat mai multe țepe
Poliţiştii de investigare a criminalităţii economice din Alba l-au reţinut
pe cetăţean italian, cu rezidenţă în Sibiu, care, în calitate de administrator
al unei firme de...
Turda isi incepe in forta debutul international in dezbateri!
Indragostiti de dezbateri academice inca din liceu, membrii The Da Vinci System, Patricia Ciocan ( secretar general al biroului din Turda si actualmente studenta...
Cultura de la Campia Turzii – intre sublim si penibil
"Administrația locală a Municipiului Câmpia Turzii a decis sărbătorirea Zilei Mondiale a Poeziei printr-o lansare de carte. Poetul turdean, Călin Pop, își lansează volumul...
CENTURA DE SIGURANŢĂ SALVEAZĂ VIEŢI SI LA MURES
În săptămâna 11 – 17 martie a.c., poliţiştii mureşeni au desfăşurat, la nivel judeţean, o acţiune de verificare a participanţilor la trafic cu privire...
Accident rutier pe Autostrada Turda – Gilău – un nou LIVE pe facebook?
În urmă cu doar câteva minute, pe senzul de mers spre Turda, al autostrăzii A3 s-a produs un accident rutier, în care au fost...
Poziție-cheie pentru Avram Gal în Guvernul României
Absolvent al Colegiului Național de Apărare și președintele comisiei de Apărare și Ordine Publică din cadrul ALDE, Avram Gal nu a fost niciodată departe...
UAT Municipiul Turda organizează concurs în data de 18 aprilie 2019, orele 10,00 pentru ocuparea următoarei funcţii publice vacante:
Consilier I/superior - Serviciul urbanism,
amenajarea teritoriului și cadastruCondiţii
specifice: - studii universitare de licenţă
absolvite cu diplomă, respectiv studii superioare de lungă durată, absolvite...
Salina Turda – prezentată în noul clip de promovare al României
https://www.facebook.com/MinisterulTurismuluiMT/videos/316003712434973/Ministerul Turismului a publicat, în acest week-end, cel mai nou clip de prezentare al României.Cu motto-ul „Aici visez că plutesc peste timp”, clipul face...
Vrei să urmezi o carieră militară? Iată oferta educațională din zona județului ALBA
Centrul Militar Judeţean Alba, prin Biroul Informare Recrutare, structura militară a Ministerului Apărării Naţionale, care se ocupă de promovarea profesiei militare şi recrutarea candidaţilor...
Gara din Aiud a fost renovată de un grup de elevi
Gara CFR din Municipiul Aiud este una dintre principalele opriri din cadrul unei curse feroviare prin Transilvania.Un loc plin de legende și povestiri, cu...
Arderile de vegetatie au distrus o plantatie de zmeura la Baisoara
A fost nevoie de 2 autospeciale de pompieri pentru a izola un incendiu izbucnit la Baisoara.Totul a pornit din cauza unei arderi de vegetatie...
Accident oribil langa Targu Mures – a intervenit elicopterul SMURD
Astazi, in jurul orei 13.30, pe DN 13 E60, in localitatea Balauseri a avut loc un accident rutier, cu implicarea a doua autovehicule.Din primele...
Medic si servicii noi la Spitalul Orasenesc Ludus
Spitalul Orășenesc dr.Valer Russu Luduș anunță un nou membru al echipei medicale la Cabinetul de cardiologie, doamna dr. Baghiu Anca, medic specialist cardiolog, începând...
Incendiu puternic la Targu Mures
În noaptea care a trecut Detașamentul de Pompieri Tîrgu Mureș a fost solicitat să intervină în incinta Complexului de Agrement și Sport ,,Mureșul,,...
Bătaie de joc a PPU-SL Câmpia Turzii față de presa locală
Faptul că unii politicieni au, în particular, o atitudine greșită față de mass-media este un lucru cunoscut și valabil, dar niciodată nu am putut...
Avram Gal: „Îl iubesc pe Dumnezeu, iubesc Câmpia Turzii!”
Summitul Valorilor Creștine, organizat de Asociația Internațională Evanghelică „New Life”, al cărui președinte este nimeni altul decât Avram Gal, președintele ALDE Câmpia Turzii, se...
Consilierul local independent „hăituit” de puterea locală și-a spus păsurile pe facebook
Ionela Danciu nu este un ales local tipic, defapt această femeie este apoteoza atipicului.Aleasă în mod INDEPENDENT, direct de populație, spre deosebire de toți...
88 de proiecte depuse pe site-ul Turdadecide.ro
? 88 de proiecte pentru Turda depuse de cetățeni prin intermediul platformei Turdadecide.ro❗️✅ Turdadecide.ro, platforma prin care toți cetățenii Turzii pot propune idei și...
Eveniment SPECIAL pentru copiii cu autism din Câmpia Turzii
Într-o lume în care răutatea, ura, invidia persistă la tot colțul și fiecare așteaptă schimbarea din altă parte, fiecare așteaptă ca altcineva să...
Incep licitatiile pentru pasuni, la Chetani
ANUNȚ - ÎNCHIRIEREA PRIN ATRIBUIREA DIRECTĂ A UNOR PĂȘUNIÎnchirierea prin atribuire directă a pășunilor, proprietate privată a Comunei Chețani a suprafeței de 616,25...
Pentru al treilea an consecutiv, Școala Gimnazială ”Mihai Vodă” reprezintă județul Cluj la Olimpiada Națională de științe sociale
Afișarea rezultatelor finale ale Olimpiadei județene de cultură civică a adus din nou, pentru al treilea an consecutiv o mare bucurie...
✅Primăria Municipiului Turda continuă implementarea sistemelor de pubele subterane pentru colectarea selectivă a deșeurilor! ✔️
Au fost încheiate lucrările de montare a două noi baterii de pubele subterane amplasate la intersecția dintre strada Nuferilor și strada Lianelor și la...
Clujul s-a oprit pentru un sfer de ora… “ish”
O parte da, o parte ba, cam asa s-ar traduce protestul "SiEu" de la Cluj Napoca.In timp ce o parte din soferi s-au oprit...
Furt la Ocna Mureș
Poliţiştii din
Ocna Mureş au identificat, cu operativitate, 3 tineri bănuiţi de furt. Aceştia
ar fi pătruns, prin efracţie, într-un magazin şi ar fi sustras băutură...
Fir întins! – Liber la pescuitul sportiv din Complexul de agrement „La Trei Lacuri”
Începând de
astăzi, 15 martie 2019, pescuitul la Complexul de agrement „La Trei Lacuri” este
din nou permis atât pescarilor profesioniști, cât și celor amatori. ...
Pentru a celebra Ziua Poliției Române, oamenii legii din județul Cluj organizează activități în comune
FII POLIȚIST PENTRU O ZI!Anul acesta aniversăm 197 de ani de atestare
documentară! Și pentru că vrem să sărbătorim împreună cu voi, cei în slujba
cărora...
„Nu vreau!” – povestea adevărată a Ancăi Paleoca
În urmă cu două zile, RefleqtMedia era primul site local de știri care promova povestea Ancăi Paleoca, femeia de 40 de ani, care vrea...
MUNICIPIUL TURDA MUZEUL DE ISTORIE TURDA ORGANIZEAZĂ CONCURS ÎN DATA DE 02 APRILIE 2019, ORELE 11,00
PENTRU OCUPAREA POSTURILOR CONTRACTUALE VACANTE DE:MUZEOGRAF S/I -
1 post, durată determinată – Compartiment muzeologie şi gestiune colecţii Condiţii specifice de
participare - studii
universitare de...
Leii au modernizat sectia de pediatrie
Secția de Chirurgie și Ortopedie Pediatrică din cadrul Spitalului Județean de Urgență pentru Copii, de pe Calea Moților, din Cluj-Napoca a fost reabilitată și...
FONDURI NERAMBURSABILE ȘI PROIECTE EUROPENE ÎN OCNA MUREȘ
Astăzi a fost depus proiectul „INSTALARE CENTRALĂ FOTOVOLTAICĂ PENTRU PRODUCERE ENERGIE ELECTRICĂ ACOPERIRE CONSUM PROPRIU ORAȘ OCNA MUREȘ”. Proiectul este cuprins în Mecanisme financiare...
A condus beat prin Aiud și acum va suporta consecințele
La data de 13 martie 2019, în jurul orei 16.00, poliţiştii rutieri din Aiud
l-au depistat pe un bărbat de 42 de ani, din Aiud,...
Conducea beat prin Luna si acum are dosar penal
La data de 13 martie a.c. în jurul orei 19.00, poliţiştii Compartimentului Rutier Câmpia Turzii au depistat un bărbat de 29 de ani din...
Dorin Lojigan: “Guvernul PSD a mai dat o palma municipiilor din Romania”
In contextul in care Adunarea Generala a Asociatiei Municipiilor din Romania si-a exprimat ingrijorarea fata de tergiversarea adoptarii bugetului national, Dorin Lojigan a profitat...
Membră a Asociației The Da Vinci System obține locul I la o simulare a Consiliului European
Pentru mulți tineri să fi o persoană multitasking reprezintă o idee greu de realizat, ba chiar o reușită extraordinară. Însă, putem spune că...
Campanie pentru resurse regenerabile, la Primăria Mihai Viteazu
Generează energie electrică ieftină, de la lumina soarelui.Sistemele (panourile) solare de energie electrică, de asemenea cunoscute și sub numele de celule fotovoltaice solare (PV),...
O femeie din Câmpia Turzii amenință cu proteste pentru că nu primește locuință socială
Și-a depus dosar de mai bine de 9 ani, are doi minori în întreținere, iar mâine va fi evacuată din apartamentul unde stătea în...
8 medalii pentru dansatorii turdeni, la Cupa Cetății
Concursul National de dans sportiv, Cupa Cetatii, s-a desfasurat in9 martie la Alba Iulia. La competitie au participat 450 de sportivi laindividual si solo,...
Câmpia Turzii – și-a bătut tovarășul de pahar până i-a crăpat capul
Scandal soldat cu o victimă, în urmă cu două zile, la un local de cartier din Câmpia Turzii.Pe fondul consumului de alcool, dar și...
Au bătut un bătrân de 80 de ani, pentru 30 de lei și un telefon mobil
Poliţiştii
din Aiud au reţinut doi bărbaţi bănuiţi de tâlhărie. Aceştia ar fi intrat în
locuinţa unui vârstnic din comuna Hopârta, pe care, prin ameninţare şi...
Contrabandă cu țigări la Albac
Doi bărbaţi din Albac, tată
şi fiu, sunt cercetaţi de poliţiştii de investigare a criminalităţii economice,
pentru contrabandă cu ţigări. La percheziţie, poliţiştii au găsit peste...
Menajeria de sticlă – spectacol de teatru de înaltă ținută la Câmpia Turzii
Iubitorii artei dramatice din Câmpia Turzii vor avea parte, luni 25 martie
2019, de un adevărat răsfăț al simțurilor.Astfel, cu începere de la orele 18:00,...
Președintele blochează România cu „atenție și preocupare”
Vrând-nevrând, președintele Republicii a găsit de cuviință, spre apropierea
sfârșitului de mandat, să iasă din somnolența-i proverbială, și să demonstreze
românilor care este rolul domniei sale...
Activitati ale proiectului ERASMUS+ desfasurate de elevii CNMV in Turcia
În perioada 25 februarie- 01 martie 2019, a avut loc la Zubeyde Hanim Mesleki Ve Teknik Anadolu Lisesi din Muğla, Turcia, prima activitate de...
Încă un argument în favoarea interzicerii căruțelor în Turda – accident rutier, în această dimineață
În urmă cu o oră, pe strada Câmpiei din municipiul Turda a avut loc un impact violent, între o căruță și un autoturism.”Potrivit IPJ...
Anunț Întrerupere furnizare apă potabilă și furnizare apă potabilă cu presiune redusă în municipiul Turda
Compania de
Apă ARIEŞ anunță întreruperea furnizării
apei potabile în data de 14.03.2019, între orele 08.00 - 18.00, în municipiul Turda. Sunt afectate imobilele situateîn
cartierul Micro...
Anunț -în atenția cetățenilor Municipiului Câmpia Turzii-
Unitatea Administrativ Teritorială
Câmpia Turzii, județul Cluj, anunță publicarea documentelor tehnice ale
cadastrului pentru sectoarele cadastrale: 90 – în locul numit Șarât (tarla 11,
tarla 12) și...
Salina Equines Horse Trophy, sau momentul în care eleganța se întâlnește cu atletismul ecvestru
Aflat la o nouă ediție, Salina Equines Horse Trophy a adunat la startul său, de-a lungul anilor, multe exemplare de cai pe cât de...
Ședință de îndată a Consiliului Local Câmpia Turzii
DISPOZIȚIENr. 184 din 12.03.2019 privind convocarea Consiliului Local al
Municipiului Câmpia Turzii în şedinţă extraordinarăPrimarul Municipiului Câmpia Turzii;În conformitate cu prevederile art.39
alin.(2), alin.(3),...
Țiganii din Iernut și-au pus cortul ÎN MIJLOCUL STRĂZII
Întâmplare ciudată, ieri, la Iernut. Țiganii dintr-o zonă periferică a orașului și-au pus cortul de nuntă chiar în mijlocul străzii.Având în vedere că nunțile...
La Lorraine Romania și-a mărit echipa, la Câmpia Turzii, cu 50 de vietnamezi
Răzvan Boșomoiu, General Manager La Lorraine România: „Am încercat să relocăm personal din alte zone ale țării, considerate
în trecut defavorizate.”Cluj-Napoca, 12 martie 2019Fabrica de...
Micii șahiști turdeni, campioni în Ungaria
CAMPIONII DE LA TURDA AU CASTIGAT 5 MEDALII DIN CARE 3 DE AUR prin MIKO DAVID la 8 ani, STRAJAN ANDREI MIHAI la 10...
Termene.ro se raliază protestului “Și eu vreau autostrăzi”!
Pe 15 martie, pentru 15 minute, începând de la ora 15.00, site- ul termene.ro va fi nefuncțional.Ca antreprenori, susținem demersul "România vrea autostrăzi" și...
În timp ce șefii județeni ai PSD se plâng că banii din subvenții NU VIN ÎN TERITORIU, instituțiile de presă primesc fonduri GROASE
G4Media.ro a publicat o serie de informații controversate privind modul în care PSD a cheltuit subvențiile primite în anul 2018.În conformitate cu informațiile publicate...
Rotary Câmpia Turzii vă pune la dispoziție GRATUIT un cabinet de obstetrică-ginecologie
Consultații gratuite la cabinetul medical RotaryDomeniile în care se oferă consultații sunt:- medicină generală (profil medic de familie);- obstetrică ginecologie + ecografii obstetricale și...
Se prefigurează o epidemie de scarlatină – la Câmpia Turzii au fost depistate două cazuri
Scarlatina, boală infecțioasă, contagioasă și epidemică (mai ales la copii), care se manifestă prin febră, dureri de gât și o erupție roșie pe tot...
Ascultă mesajul lui Jean de la Craiova pentru fanii din Câmpia Turzii
https://www.facebook.com/moftclubcampia/videos/295906014385398/UzpfSTEwMDAwMDYyNTgyMjE2MDoyMzExNjYyMTQyMTk3OTU3/Mai sunt patru zile până la show-ul 100% live pregătit de Jean de la Craiova pentru fanii din Câmpia Turzii, care va avea...

