spot_img
spot_img

Salina Equines Horse Trophy, sau momentul în care eleganța se întâlnește cu atletismul ecvestru

spot_img

Date:

Share post:

spot_img

Aflat la o nouă ediție, Salina Equines Horse Trophy a adunat la startul său, de-a lungul anilor, multe exemplare de cai pe cât de frumoși, pe atât de atletici.

„Dresaj” este un cuvânt francez care se poate traduce ca antrenament și obiectivul său este de a produce cai corect dezvoltați, supli, ascultători și foarte ușor de călărit.

Astfel, orice cal de călărit trebuie să învețe bazele dresajului în cadrul educației sale timpurii. Primele evidențe ale unui sistem progresiv de antrenament sunt scrierile generalului grec Xenephon (435-355 Î.Hr.), care a fost primul care a privit călăria ca pe o știință, și mai târziu, ca pe o artă.

Cuvintele sale au fost ca o sursă de inspirație în timpul Renașterii, perioadă în care călăreții din Europa au început să călărească „clasic”, formând bazele călăritului modern.

Preceptele clasice au fost apoi păstrate de militari -de obicei cu caii cei mai buni și cei mai disciplinați – și o formă timpurie de dresaj competitiv a fost reprezentată de competițiile pentru cel mai instruit cal al unui ofițer în secolul al XIX-lea.

Rasele frumoase prezentate la Turda se vor întoarce și în acest an, într-o nouă competiție ecvestră, menită să încânte audiența.

„ Cel mai iubit eveniment hipic din Transilvania revine cu ediția a patra. Probe spectaculoase, show-uri hipice emoționante, zonă de food & drinks: un eveniment pentru întreaga familie.”, spun organizatorii de la Salina Equines.

Comentarii

spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img

Related articles

Lucrari in ritm alert, la o gradinita din Turda

🏗 Avansează lucrările de modernizare din cadrul proiectului Reabilitarea, extinderea și dotarea Grădiniței cu program prelungit Sfânta Maria...

Cristian Matei, mesaj de felicitare pentru elevii de 10 ai Turzii

Turda are elevi de nota #10! 💟   Dragi absolvenți ai claselor a VIII-a, vă felicit pentru rezultatele bune obținute...

El este singurul elev de 10 curat la Evaluarea Națională, din zona Turda-Câmpia Turzii

Șeful de Promoție al Școlii Gimnaziale „Ioan Opriș” din Turda, David Ciutureanu, a reușit să obțină media 10...

Bărbat din Vaslui, arestat preventiv de Judecătoria Turda, după ce a fost arestat de polițiștii din Câmpia Turzii, fiindcă a făcut scandal în autocar,...

E frumoasă România, nu-i așa? Atât de frumoasă încât oameni care locuiesc în diverse zone ale țării ajung...
spot_img

Cartelele prepay vor fi comercializate „doar cu buletinul”

Cazul Caracal obligă Guvernul să ia măsuri legislative pentru a preveni ca astfel de evenimente să se repete. Astfel, în conformitate cu o Ordonanță adoptată...
%d bloggers like this: