Știri Câmpia Turzii

Instituția Prefectului Cluj: tot mai puține acte de violență în școli. Subprefectul Flaviu Udrea anunță noi măsuri pentru siguranța elevilor

Siguranța elevilor din județul Cluj a fost analizată în cadrul unei ședințe de lucru desfășurate la Instituția Prefectului Cluj, unde reprezentanții structurilor responsabile de ordine publică, educație, situații de urgență și sănătate au evaluat raportul privind securitatea în unitățile de învățământ preuniversitar pentru perioada septembrie 2025 – mai 2026.Subprefectul Flaviu Udrea a prezentat principalele concluzii ale analizei și a subliniat că menținerea unui climat...

Patru îngeri păzitori ai educației ghirișene onorați de administrația locală

25 iunie 2026 va ramane in istoria administratiei si educatiei din Campia Turzii.Astazi, patru doamne care, prin munca si dedicarea lor, au ocrotit mii de suflete de scolari si liceeni, au primit titlul de Cetatean de Onoare al Municipiului Campia TurziiAstfel, doamnele Angela MARIAN, Zenaida FAGADAR, Mariana Cîmpean și Felicia Hidisan, au fost onorate de administratia locala, prin initiativa legislativa cosemnata de doamna...
spot_img

Razie a polițiștilor la Câmpia Turzii

La data de 26 septembrie a.c., poliţiştii din cadrul Poliţiei municipiului Câmpia Turzii, cu ocazia târgului săptămânal organizat în localitate, au organizat şi desfăşurat...

O nouă amânare pentru Transilvania Drag Race

Vremea de afară se încăpățânează să fie mohorâtă, iar organizatorii Transilvania Drag Race „se încăpățânează” să iasă totul bine.Astfel, din cauza condițiilor meteo nefavorabile,...

Seniorii sunt baza comunității, iar din acest motiv noi îi onorăm

Adoptând rezoluția 45/106 din 14 decembrie 1990, Organizația Națiunilor Unite a stabilit ca data de 1 octombrie să fie declarată în mod oficial „Ziua...

Munca administrației locale din Câmpia Turzii – răsplătită de ADR Nord-Vest

În urmă cu două săptămâni, primarul municipiului Câmpia Turzii, Dorin Nicolae LOJIGAN, a semnat contractul de finanțare europeană pentru proiectul „Îmbunătățirea eficienței energetice a...

COLEGIUL TEHNIC ,, VICTOR UNGUREANU’’ DIN CÂMPIA TURZII- ŞCOALĂ AMBASADOR A PARLAMENTULUI EUROPEAN

Programul educativ ,,Școli-Ambasador ale Parlamentului European", EPAS ediţia 2017-2018 dedicat elevilor din învățământul liceal de toate tipurile, inițiat de Parlamentul European, se desfășoară, începând...

Luneanul prins fara permis la Campia Turzii, retinut pentru 24 de ore

Poliţiştii Secţiei 4 Poliţie Rurală Câmpia Turzii au dispus reţinerea, pentru 24 de ore, a unui conducător auto care a fost depistat conducând cu...

Lunean fără permis, prins în trafic la Câmpia Turzii

Poliţiştii Compartimentului Rutier Câmpia Turzii cercetează un bărbat din comuna Luna, judeţul Cluj, pentru conducere fără permis.La data de 23 septembrie a.c., în jurul...

Ce rapid a scăzut consumul de prenadez de la Câmpia Turzii, nu-i așa?

În 20 septembrie, după arestarea celebrului Baghera, primarul municipiului Câmpia Turzii, Dorin Lojigan, dădea una dintre cele mai „interesante” declarații pentru presa națională.„Nu vorbim...

93 de ani de istorie, dezvoltare și conviețuire la Câmpia Turzii

În zona care astăzi poartă numele de „Câmpia Turzii”, viața românilor s-a desfășurat de-a lungul a peste 700 de ani. Satele Ghiriș și Sâncrai, strămoșii...

Câmpia Turzii – pe lista „Cercetătorilor europeni”

Noaptea Cercetătorilor Europeni se înscrie în seria evenimentelor Marie Curie și își propune să arate publicului larg ce înseamnă să fii cercetător și cât...

COMUNICAT DE PRESĂ Rezultate alegeri USR Câmpia Turzii

Adunarea Generală a USR Câmpia Turzii, întrunită sâmbătă, 22 septembrie, a decis structura și componența organelor de conducere, arbitraj și control ale filialei locale...

Steaua, U Cluj și Știința Explorări Baia Mare vin la Câmpia Turzii să dea piept cu CSM-ul

În perioada 26-28 septembrie are loc, în Sala Sporturilor „Ioan Stanatiev” de la Câmpia Turzii un turneu amical de volei, menit să pregătească echipa...

Vrei să donezi sânge în campania TNL Câmpia Turzii? Iată ce condiții trebuie să îndeplinești

Deoarece mai sunt două zile până la campania TNL Câmpia Turzii de donare de sânge, care va avea loc la laboratorul medical de la...

Am aflat componența biroului politic local al USR Câmpia Turzii

Deși USR-iștii nu au făcut niciun fel de comunicare, stând în tăcere față de mass-media, RefleqtMedia are surse bune și astfel am reușit să...

USR Campia Turzii isi tine oamenii “la secret”

In urma cu doua zile, biroul de presa al USR CLUJ anunta organizarea alegerilor pentru primul birou politic local al USR Campia Turzii."Stimați jurnaliști,Vă...

Anunț Întrerupere furnizare apă potabilă în municipiul Câmpia Turzii

Compania de Apă ARIEŞ anunță întreruperea furnizării apei potabile în data de 24.09.2018, între orele 08.00 - 18.00, în...

Ziua recoltei – Bogăția toamnei la Câmpia Turzii

Devenită o tradiție în calendarul cultural al Municipiului Câmpia Turzii, Ziua Recoltei este prilejul cel mai propice pentru ca producătorii agricoli din oraș și...

Dispoziție convocare consiliu local Câmpia Turzii, în ședință ordinară

DISPOZIŢIE Nr. 637 din 21.09.2018 privind convocarea Consiliului Local al Municipiului Câmpia Turzii în şedinţă ordinară Primarul Municipiului Câmpia Turzii; În conformitate cu prevederile...

Cazul drogurilor din Câmpia Turzii – subiect de reportaj la Kanal D

Indiferent care vă sunt planurile pentru această seară, asigurați-vă că veți urmări Știrile Kanal D, de la ora 18:45.Christian Sabbach va prezenta un reportaj...

În anul ,,Centenarului Marii Uniri”, în semn de înaltă preţuire şi recunoştinţă pentru Ion LUŢOIU, ultimul veteran de razboi în viaţă din Câmpia...

În anul ,,Centenarului Marii Uniri” este deosebit de important să ne arătăm respectul recunoştinţa si consideraţiunea faţă de concetăţenii urbei noastre care au...

Anunț Întrerupere furnizare apă potabilă în municipiul Câmpia Turzii

Compania de Apă ARIEŞ anunță întreruperea furnizării apei potabile în data de 21.09.2018, între orele 08.00 - 15.00, în...

Baghera in arest preventiv

Tribunalul Cluj a admis propunerea de arestare preventiva a numitilor Scrob Sorin si Radu Razvan.Astfel, acestia vor fi incarcerati vreme de 29 de zile,...

Propunere de arestare preventiva pentru Baghera

Cel putin 29 de zile urmeaza sa stea in spatele gratiilor "Lordul drogurilor", asa cum a fost supranumit Sergiu Scrob, zis Baghera.Procurorii DIICOT au...

O nouă campanie de donare de sânge a tinerilor liberali din Câmpia Turzii

Organizaţia de tineret a Partidului Naţional Liberal Câmpia Turzii împreună cu Asociaţia Liberalism pentru Comunitate organizează o nouă campanie de donare de sânge „Donează...

ALDE Câmpia Turzii: „Se dorește desființarea secției de fotbal a CSM-ului?”

Ieri seară, organizația ALDE Câmpia Turzii a avut o atitudine tăioasă vis-a-vis de intenția lui Viorel Crișan, președintele CSM Câmpia Turzii, de a retrage...

Avram Gal: „Forumul anti-drog rămâne în picioare!”

Deși principalul suspect în cazul traficului de droguri de la Câmpia Turzii, Sorin Sergiu Scrob alias Baghera, a fost reținut pentru 24 de ore,...

IPJ Cluj: „Baghera a fost filat de la începutul lui 2018”

Deși în spațiul public a fost lansată ideea potrivit căreia mediatizarea de ieri a cazului „Baghera” a dus la reținerea acestuia, adevărul este puțin...

Transilvania Drag Race se amana – vezi cand va avea loc

Adrian Jurca, organizatorul Transilvania Drag Race, a anuntat ca etapa programata pentru 22-23 septembriea fostamanata din cauza vremii nefavorabile.Totusi iubitorii de cai putere pot...

Ziua Recoltei la Campia Turzii

Administrația locală a Municipiului Câmpia Turzii vă invită să luați parte la o nouă ediție a Zilei Recoltei. Evenimentul va avea loc miercuri 26 septembrie,...

IPJ CLUJ CONFIRMA ARESTAREA LUI BAGHERA

Polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Cluj-Napoca, cu sprijinul Direcției Operațiuni Speciale, sub coordonarea procurorilor D.I.I.C.O.T. – S.T. Cluj, au efectuat percheziții la...

EXCLUSIV: Detalii nestiute ale operatiunii de retinere a lui Baghera

Stirea zilei de astazi este, cu siguranta, operatiunea de retinere a lui Sorin Sergiu Scrob, zis Baghera.In aceasta dimineata, la ora 7:00, ofiteri ai...

Un turdean, prins pe moped prin Ceanu Mare, fără să aibă permis

Ziua și infracțiunea rutieră pe drumurile din zona Turda - Câmpia Turzii.Ieri, polițiștii din Câmpia Turzii l-au identificat pe un tânăr, în vârstă de...

Domeniul Public Câmpia Turzii CÂȘTIGĂ DEFINITIV procesul cu AGM Group – peste 6 miliarde de lei vechi intră în conturile firmei

În urmă cu o săptămână, Curtea de Apel Cluj a respins definitiv recursul declarat de AGM Grup SRL împotriva sentinței civile din dosarul 5905/117/2017.În...

Tinerii drogați în stația CF din Câmpia Turzii provin din UNIREA

Cel mai recent clip cu zombie, promovat chiar azi pe rețelele de socializare a făcut furori rapid, devenind viral.Astfel mai mulți internauți din Câmpia...

Anunț Întrerupere furnizare apă potabilă în municipiul Câmpia Turzii

Compania de Apă ARIEŞ anunță întreruperea furnizării apei potabile în data de 18.09.2018, între orele 09.00 - 18.00, în...

Anunț Întrerupere furnizare apă potabilă în municipiul Câmpia Turz

Compania de Apă ARIEŞ anunță întreruperea furnizării apei potabile în data de 17.09.2018, între orele 09.00 - 16.00, în...

Suspiciune de ilegalități la Câmpia Turzii, Ionel Isac-Tudorache cheamă prefectura în control

În data de 11 septembrie a.c., consilierul local social democrat din Câmpia Turzii, Ionel Isac-Tudorache, a formulat o sesizare către Prefectura Cluj, prin care...

Împușcături la Armaghedon – inculpatul a primit condamnare cu suspendare

În preajma sărbătorilor de Paște, în fața clubului Armaghedon din Câmpia Turzii a avut loc un incident în care a fost implicat un agent...

PSD Campia Turzii:”Cu un manager politruc lipst de competenţele necesare nu poţi face performanţă în spitalul din Câmpia Turzii!”

Raportat la situaţia gravă existentă la ora actuală în Spitalul municipal ,,Dr. Cornel IGNA”, PSD Câmpia Turzii, prin aleşii locali a intreprins o serie...

În timp ce PNL Câmpia Turzii merge pe panta dezinformării publice, cazurile de zombie continuă

Ca la un semn, subordonații politici ai primarului, Dorin Lojigan, s-au apucat să distribuie articolul scris de Ziarul 21, care nu este altceva decât...

Viața e prea scurtă ca să fii un zombie – spune „NU” drogurilor!

În ciuda concepției greșite adoptată de o parte din mass-media locală, dar și de cetățenii care citesc subiectele senzaționiste de presă, administrația locală a...

2.3 milioane de lei “europeni” vin la Campia Turzii

In urma cu cateva minute, administratia locala a Municipiului Campia Turzii a semnat contractul de finantare pentru proiectul european de reabilitare si eficientizare termica...

Municipiul Câmpia Turzii se alătură campaniei mondiale „World Cleanup Day”

Data de 15 septembrie a fost aleasă pentru a semnifica momentul de cotitură în lupta cu deșeurile.Zeci de mii de organizații non-guvernamentale din întreaga...

Domnule Lojigan , domnule Fodorean, cati drogati trebuie sa mai filmam ca sa luati atitudine

"Nu tine de Politie sa investigheze traficul de droguri" , "consumul nu se pedepseste" , "autoritatile judetene nu se sesizeaza", nu-i asa ca v-ati...

Doi drogati, la ceas de seara, in Campia Turzii

Pare titlul vreunei poezii, insa este drama.care se perpetueaza zilnic pe strazile din Campia Turzii.Un nou clip cu doi tineri manifestand un comportament ciudat...

Preocupările comunității sunt superioare orgoliilor politice

În 1946, în fața studenților greviști de la Cluj Napoca, Lucrețiu Pătrășcanu rostea celebrele cuvinte pentru care a și fost executat: „Înainte de a...

Transilvania Drag Race / 22-23 septembrie 2018 / a fost lansat afișul oficial

Dragi prieteni, este oficial, evenimentul Transilvania Drag Race va avea loc în week-endul 22-23 septembrie 2018, pe Autostrada A3, iar organizatorii pregătesc o sumedenie...

O fata a fost lovita pe trecerea de pietoni in Campia Turzii

Inceput de an scolar cu evenimente rutiere nefaste la Campia Turzii.In urma cu o jumatate de ora, la intersectia strazilor 1 decembrie 1918 si...

Câmpia Turzii, la feminin – pe ele le-ați vota?

În urmă cu o lună și ceva, consilierul local PSD, Monica Uiorean lansa ideea unei candidate de sex feminin la Primăria Câmpia Turzii.Pornind de...

Școala, învățătura și educația sunt pilonii unei societăți sănătoase

Stimați dascăli, elevi și părinți,După o vacanță lungă și plină de aventuri, iată că noul an școlar își deschide porțile pentru voi.Deoarece educația, școala...

Nu toate problemele se rezolva cu flexarea muschilor politici

Prin intermediul unei postari pe retelele de socializare, presedintele ALDE, Avram Marius Gal, a declarat ca presedintele Agentiei Nationale Antidrog, Sorin Oprea, va fi...

Viorel Crișan amenință cu retragerea CSM din campionat – Dorin Lojigan nu crede

După meciul din etapa a II-a din Liga a IV-a la fotbal, președintele CSM Câmpia Turzii, Viorel Crișan, a declarat pentru CJSport.ro că va...

Piata Mihai Viteazu a fost asfaltata COMPLET

Edilul municipiului Campia Turzii, Dorin Lojigan, a anuntat in aceasta seara finalizarea lucrarilor de asfaltare pe Piata Mihai Viteazu."Azi am redat circulației intersecția străzilor...

REVOLTATOR: Un barbat electrocutat din Campia Turzii a asteptat 2 ore sa fie primit la Spitalul de Arsi

Indolenta si nesimtirea medicilor clujeni si-a spus cuvantul astazi, cand un barbat electrocutat la Lut a asteptat 2 ore in Spitalul de la Campia...

Accident grav de circulație la Câmpia Turzii

Poliţiştii Compartimentului Rutier Câmpia Turzii cercetează împrejurările producerii unui eveniment rutier soldat cu rănirea gravă a unei persoane.La data de 4 septembrie a.c., în...

A venit de la Luduș să se drogheze la Câmpia Turzii

Un tânăr de doar 17 ani, din Luduș, a fost surprins de sursele noastre, în Câmpia Turzii, în timp ce fuma o țigară conținând...

Dorin Lojigan:” Presa locală a pierdut un om de mare valoare”

Presa locală din zona Câmpia Turzii-Turda a pierdut astăzi un om de mare valoareÎmi exprim regretul sincer și profund pentru trecerea în neființă a...

Avram Gal emite o idee lăudabilă, dar fără substrat – iată o parte din adevăratele probleme ale Ambulanței

Mânat de decesul prietenului său, președintele ALDE Câmpia Turzii, Avram Gal, a transmis un „apel către liderii politici din Câmpia Turzii”, pentru a se...

Doctorul, Lehel Csergo, ne spune CARE SUNT CONDITIILE de folosirea defibrilatorului

Prin intermediul unei postari pe facebook, medicul Lehel Csergo aadus lumina in cazul utilizarii defibrilatorului."Ziua de ieri a fost una nefasta pentru Campia Turzii....

Municipiul Câmpia Turzii demarează proiectul “Fiecare copil în grădiniță”

Preşcolarii proveniţi din familiile al căror venit lunar este de până la 284...

Adrian Antal face lumina in cazul evenimentului de ieri

Conducerea Spitalului Dr Cornel Igna Campia Turzii a remis un comunicat menit sa aduca lumina atat in cazul mortii lui Cornel Cadar, cat si...

Pozitia oficiala a SAJ Cluj in privinta tragicului eveniment de aseara

Pe fondul discutiilor controversate vis a vis de interventia SAJ Cluj in cazil lui Cornel Cadar, institutia clujeana a facut o serie de precizari.Practic,...

Despre defibrilatoare, la loc comanda

Tragedia petrecuta aseara, in Sala Sporturilor "Ioan Stanatiev", careia i-a cazut prada sportivul de performanta, Cornel Cadar, a generat o discutie imensa privind LIPSA...

Incompetența și lipsa de dotări l-au ucis pe Cornel Cadar

O tragedie s-a petrecut ieri seară, la Sala Sporturilor „Ioan Stanatiev” din Câmpia Turzii.La câteva săptămâni de când și-a sărbătorit ziua de naștere, Cornel...

Ionel Isac – Tudorache: „Cine este Adunarea Generală a Acționarilor?” … poftim?

Ultima ședință de consiliu local organizată la Câmpia Turzii a menținut același stil țărănesc și lipsit de eleganță și educație, în ceea ce privește...

CSM Câmpia Turzii s-a făcut „de minune” la Dej – vezi celelalte rezultate

În week-endul care tocmai a trecut a fost programată prima etapă din Liga a IV-a, competiție organizată de AJF Cluj.În prima etapă a acestui...

Doi zombie filmati in curte la Milexim

O cititoare ReleqtMedia ne-a trimis un nou clip in care protagonisti sunt doi tineri aflati in stare de semiconstienta.Din cate se poate obsetva pe...

RefleqtMedia CHEAMĂ DGASPC Cluj la Câmpia Turzii

Bogdan Mureșan, un tânăr de doar 16 ani din Câmpia Turzii, a fost filmat sau fotografiat de cel puțin trei ori în timp ce...

Compartimentul de Primiri Urgențe de la Câmpia Turzii – de la himeră, la FAPT

S-a născut ca un vis al administrației publice locale de la Câmpia Turzii și a crescut, prin intermediul muncii, determinării, concentrării de forțe și...

EXCLUSIV: Dorin Lojigan despre Skatepark, centrul de servicii sociale, patinoar și RENOVAREA STADIONULUI

După ședința ordinară de consiliu local, care a avut loc ieri, la Câmpia Turzii, RefleqtMedia a solicitat un scurt interviu primarului, Dorin Lojigan.Am vrut...

ANUNŢ DE ÎNCHIRIERE

Primăria Municipiului Câmpia Turzii organizează procedura de negociere directă pentru închirierea a şase spaţii, situate în municipiul Câmpia Turzii, Piaţa Mureşului. Spaţiile sunt destinate închirierii...

EXCLUSIV: Tanar drogat in Gara la Campia Turzii

Autoritatile au fost alertate cu privire la un tanar care zace inert in gara din Campia Turzii.Sositi la fata locului, ambulantierii au gasit un...

Tanarul arestat de DIICOT cand ridica 10 kg de canabis ramane in arest preventiv

In timp ce fluxul de droguri si numarul de drogati de la Campia Turzii cresc, iar oameni care bat oameni sunt cercetati in libertate,...

Exclusiv: Dorin Lojigan il da in judecata pe prefectul de Cluj

In sedinta de astazi de consiliu local, primarul orasului, Dorin Lojigan a facut o declaratie soc.Acesta a declarat ca, desi prefectul de Cluj refuza...

IATĂ DE CE NU S-AU RIDICAT GUNOAIELE DE LA TRITENI

În urmă cu câteva zile, site-ul de știri TurdaNews.net prezenta un articol privind o situație deficitară în ridicarea și transportul deșeurilor din comuna Tritenii...

Ionel Isac Tudorache face praf imaginea Poliției Câmpiei Turzii

Ca urmare a „pasării” lui Gheorghe Rece, după ce acesta a făcut o plângere penală împotriva unui funcționar public din Câmpia Turzii, colegul de...

Piața Mureșului – cea mai proastă investiție realizată vreodată în Câmpia Turzii

Deși a fost inaugurată cu „tăiere de pamblică”, spectacol de folclor și multe alte elemente de showbiz, Piața Mureșului din Câmpia Turzii se dovedește...

54 de ani și minte deloc – femeie din Câmpia Turzii prinsă beată la volan

Poliţiştii Compartimentului Rutier Câmpia Turzii cercetează o femeie în vârstă de 54 de ani, pentru conducere sub influenţa alcoolului.La data de 27 august a.c.,...

„Mărirea tarifelor la salubritate, cu 40%” pe înțelesul tuturor (o analiză comparativă, împotriva cârcotașilor)

Chestiunea de maxim interes în ceea ce privește viața social-economică de la Câmpia Turzii, în această săptămână, este reprezentată de proiectul de hotărâre locală...

EXCLUSIV: Efectele dezinsecției de aseară

Ieri seară, Primăria Câmpia Turzii a transmis un comunicat de presă privind o operațiune de dezinsecție, care a debutat azi-noapte și care a avut...

Gheorghe Rece i-a făcut plângere penală unui funcționar din Primăria Câmpia Turzii, dar Poliția i-a dat cu tifla

„Indignat” de faptul că Bogdan Canonenco, angajat al Primăriei Câmpia Turzii, postează pe rețelele de socializare articole și fotografii care conțin injurii la adresa...

Operațiune de dezinsecție la Câmpia Turzii

Municipiul Câmpia Turzii se confruntă cu o invazie a omizii păroase a buxusului, care se extinde și la alți arbori.Pentru a combate această invazie,...

IATĂ cifrele de profit realizate de Domeniul Public Câmpia Turzii SA

În ședința de consiliu local de joi, 30 august 2018, Domeniul Public Câmpia Turzii SA va prezenta raportul de activitate pentru primele 6 luni...

Lista angajaților „cu carnet de partid” de la Compania de Salubritate

În cadrul ședinței ordinare de consiliu local, care va avea loc joi, 30 august, cu începere de la ora 13:00, la Câmpia Turzii, forul...

Defense News: SUA alocă 40 de milioane de dolari pentru lucrări de îmbunătăţire la Baza 71 aeriană Câmpia Turzii

Îmbunătăţirile plănuite ar permite lansarea unui număr mai mare de avioane militare, repararea mai multor aeronave şi ar spori rezervele de combustibil şi armament...

Echipa de Volei de la CSM Câmpia Turzii se pregătește de noul sezon, dar… cum stăm cu renovarea sălii

Echipa de Volei, CSM Câmpia Turzii, a început pregătirile în vederea evoluării în primul lor sezon de Divizia A1, care va debuta în luna...

Inițiativă caritabilă de suflet a lui Adrian Soporan

Colegul nostru de breaslă, Adi Soporan, de la Ziarul 21, are o inițiativă superbă în acest sfârșit de vară.Pentru ca și cei mai năpăstuiți...

ALDE Câmpia Turzii organizează un simpozion împotriva drogurilor – invitatul special va fi președintele Autorității Naționale AntiDrog

Secretarul general al organizatiei ALDE Câmpia Turzii, dl. Toth Alexandru, anunță organizarea unui simpozion în Municipiul Câmpia Turzii, intitulat “ Pentru viață, NU drogurilor!”.Evenimentul...

Strada Retezatului din Câmpia Turzii a intrat în reabilitare

Când RefleqtMedia scria că Dorin Lojigan a transformat Câmpia Turzii într-un adevărat șantier nu am fost deloc departe de adevăr.Astfel, după străzile Piața Mihai...

Super-colaborare pentru Andra – a scos un clip alături de Enrique Iglesias chiar de ziua ei

Cântăreața originară din Câmpia Turzii, Andra, a ieșit în lumea bună a muzicii internaționale.După ce a scos piesa „Sudamericana” alături de Pachanga, mega-artista noastră...

Un bărbat a fost reținut după scandalul de la Gossner, din 12 august

A fost nevoie de 15 zile pentru ca polițiștii să-l rețină pe bărbatul care, în noaptea de 11 spre 12 august a bătut un...

EXCLUSIV: Iată de ce a scăzut Dorin Lojigan în sondaje 🙂

„Oamenii care mai speră ca Dorin Lojigan să iasă primar își pot pune pofta-n cui” - cam ăsta ar fi mesajul unui articol publicat...

Administratorul public din Campia Turzii prins pe interzis

In conformitate cu prevederile Codului Rutier, se interzice oprirea sau stationarea unui autoturism pe carosabil in dreptul liniei continue daca, pentru a-l depasi, ceilalti...

Tamponare la Campia Turzii

In urma cu cateva minute, langa Autogara Daghemana din Campia Turzii s-a produs o tamponare, fara victime.Soferul unui microbuz nu a acordat prioritate si...

SCRISOARE DE MULȚUMIRE ADRESATĂ SPONSORILOR ZILELOR MUNICIPIULUI CÂMPIA TURZII 2018

Ultimii doi ani au prilejuit o adevărată emulație a mediului de afaceri din orașul nostru în jurul evenimentelor și activităților administrației publice locale.De la...

Minor de 15 ani din Câmpia Turzii prins de polițiști la volanul mașinii

La data de 20 august a.c., în jurul orei 16:45, poliţiştii din cadrul Poliţiei municipiului Câmpia-Turzii, Compartimentul Rutier, au depistat un tânăr de 15...

Anunț În atenția cetățenilor municipiului Câmpia Turzii

În vederea finalizării lucrărilor de amenajare a zonei Piața Mihai Viteazu, în cursul zilei de astăzi vor avea loc o serie de modificări ale...

Unele dintre cele mai tari avioane de luptă din lume au aterizat la Câmpia Turzii

F-22 Raptor, unul din cele mai noi avioane de luptă al Forțelor Aeriene ale Statelor Unite, a aterizat azi la Câmpia Turzii!F-22 Raptor face...

La 15 ani de când s-au despărțit, Nick și Delia au o evoluție total diferită

Au trecut 15 ani de când trupa N&D a devenit istorie, iar ediția din acest an a Zilelor Câmpiei Turzii a oferit celor prezenți...

Surpriza lui Lojigan – Marian Morar, cântă rock și are o voce de rămâi statuie

Ediția cu numărul 21 a Zilelor Municipiului Câmpia Turzii, a prilejuit lansarea unei noi trupe rock în orașul nostru.Este vorba despre trupa Pro Rock,...