Răzvan Ciortea: Două proiecte importante votate în Parlament

Deputatul clujean Răzvan Ciortea a anunțat că a votat, în cadrul celei de-a treia sesiuni extraordinare a Parlamentului din această vară, două proiecte legislative care vizează sprijinirea persoanelor adulte cu dizabilități și modificarea normei didactice pentru directorii unităților de învățământ.Parlamentarul a criticat, în mesajul său, măsurile adoptate anterior de Guvern și a susținut că cele două inițiative încearcă să rezolve probleme concrete din sistemul...

Ședință ordinară a Consiliului Local Mihai Viteazu

Primăria Comunei Mihai Viteazu informează cetățenii că miercuri, 19 august 2026, începând cu ora 08:00, va avea loc ședința ordinară a Consiliului Local al Comunei Mihai Viteazu.Lucrările ședinței se vor desfășura la sediul Primăriei Comunei Mihai Viteazu și prin intermediul platformei Google Meet.Ordinea de zi a ședințeiÎn cadrul ședinței vor fi analizate și supuse dezbaterii următoarele proiecte de hotărâre:Proiect de hotărâre privind aprobarea vânzării...
spot_img

Ziua Eroilor la Turda – program oficial!

Cu ocazia sărbătoririi Zilei Înălţării Domnului şi comemorării Eroilor Neamului, Primăria Municipiului Turda organizează joi, 25 mai, începând cu ora 12:00, o ceremonie publică...

❗❗❗IMPORTANT Acces interzis pe strada Plopilor

🚧Începând de mâine, 25 mai 2023, ora 8:00, vom restricționa accesul pe strada Plopilor, de la intersecția cu strada Gheorghe Barițiu, până la părculețul...

🔊ANUNȚ DE ANGAJARE🔊

ℹ️Salina Turda SA angajează personal pentru punctul de lucru ȘTRANDUL DURGĂU, situat în Turda, Aleea Durgăului nr. 4, jud. Cluj : 🔛VÂNZĂTOR - 2 posturi...

La Transylvania Steakhouse mananca doar artisti “topul de pe lume”

Fara indoiala, restaurantul lui Avram Gal este LOCUL cu mancare buna si atmosfera de top din Cluj Napoca. Atat de buna e mancarea la Transylvania...

Avertizare de vreme severa in judetul Cluj

INFO // Instabilitate atmosferică temporar accentuată, cantități însemnate de apă ⛈ 🟨 COD GALBEN ⏰ 24 mai, ora 12 - 24 mai, ora 21 📍 vestul, nord-vestul,...

6 caini maidanezi capturați la FRATA

Astăzi 23 Mai 2023,am avut o acțiune de capturare a câinilor fără stăpân. Au fost ridicați un număr de 6 exemplare,și au fost duși de...

Prefectura Cluj: 🎉 Eforturile susținute aduc rezultate excepționale!

➡️ Urmare a demersurilor cu privire la îmbunătățirea activității din cadrul Serviciului Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor Cluj, demarate...

116 trasee de transport persoane în județul Cluj, scoase la licitație

Consiliul Județean a scos la licitație contractul privind delegarea serviciului de transport public județean de persoane în județul Cluj, respectiv pentru atribuirea a nu...

Primăria Ceanu Mare: 𝐏𝐞 𝐜𝐢𝐧𝐞 𝐯𝐫𝐞ț𝐢 𝐬ă 𝐯𝐞𝐝𝐞ț𝐢 î𝐧 𝐜𝐨𝐧𝐜𝐞𝐫𝐭, 𝐥𝐚 𝐂𝐞𝐚𝐧𝐮 𝐌𝐚𝐫𝐞, î𝐧 𝟏𝟓 𝐢𝐮𝐥𝐢𝐞?

🎼În perioada 15 - 16 iulie 2023, Primăria și Consiliul Local al Comunei Ceanu Mare organizează „Zilele Comunei Ceanu Mare”. 🎤Pentru a fi siguri că...

Programul Bazinului de Inot Turda in minivacanta de 1 iunie

🤗Dragi înotători,iată programul Bazinului de Înot în perioada minivacanței prilejuite cu ocazia zilei de 1 Iunie și a Rusaliilor: ✅1 iunie 2023 - deschis în...

Minora de 15 ani, din Campia Turzii, disparuta de la domiciliu

La data de 23 aprilie a.c., în jurul orei 23.50, polițiștii din cadrul Secției 4 Poliție Rurală Câmpia Turzii au fost sesizați despre faptul...

Accident rutier produs de un sofer agresiv din Luna

Un individ care a vrut sa faca drifturi a reusit sa dea cu masina intr-un stalp de electricitate. S-a intamplat la intersectia strazilor Ana Ipatescu...

PROGRAMUL MANIFESTĂRILOR PRILEJUITE DE ZIUA EROILOR 25 MAI 2023

Ora 11.45 Primirea invitaților în Sala Europa - Primăria Municipiului Câmpia Turzii   Ora 12.15 Deschiderea manifestărilor la Troița “Slavă Martirilor Neamului Românesc” - situată în...

Om de afaceri din Campia Turzii, internat “la nebuni” dupa ce si-a batut sotia

A fost haos mare, aseara, la Campia Turzii. Un echipaj de politie a fost solicitat sa intervina, dupa ce un om de afaceri din...

15 barbati din Turda si Campia Turzii, trimisi in judecata pentru trafic de “legale”

Nu mai putin de 15 oameni, din cele doua orase, dar si din Mihai Viteazu, au fost trimisi in judecata de procurorii DIICOT pentru...

Impact violent, pe A10, la Stejeris

*Intervenție la un accident rutier petrecut pe autostrada A10*   Pompierii din cadrul Detașamentului Turda au intervenit la un accident rutier petrecut pe autostrada A10, în...

Lucrările la parcarea de pe strada Plopilor evoluează frumos

După demolarea garajelor din zona străzii Plopilor, Câmpia Turzii, noua parcare evoluează într-un mod spectaculos. Echipajele DP Câmpia Turzii sunt la fața locului, lucrând la...

Mihai Moldovan a redevenit un om liber

Omul de afaceri turdean, Mihai Moldovan, a fost pus în libertate de judecători, după 8 luni de arest preventiv. Decizia a fost luată de Tribunalul...

O noua locatie de achizitie a biletelor TUP Turda

📣Stimați călători, Vă informăm că se pot achiziționa bilete de călătorie TUP și de la patiseria situată în stația de la Materna, pe Calea Victoriei. Orarul...

Accident pe A3 – 5 persoane verificate de SMURD

*Intervenție la un accident rutier petrecut pe autostrada A3* Pompierii din cadrul Gărzii de intervenție Gilău au intervenit la evenimentul rutier petrecut pe autostrada A3,...

Accident la Campia Turzii – a zdrobit o bordura, cu masina!

Un sofer.lipsit de experienta a avut parte de o seara de cosmar. Iesit la plimbare cu prietenii, tamarul nu a apreciat corect distantele si viteza...

Vezi când se redeschide cea mai apreciată bijuterie din Câmpia Turzii

După o pauză de renovări și reamenajări, Bijuteria D&A, situată pe strada Andrei Mureșanu din Câmpia Turzii își redeschide porțile. Administratorii bijuteriei au anunțat data...

Omor lângă Cluj – și-a ucis soțul, marinar, sub ochii mezinului

O femeie care locuia lângă Cluj, și-a ucis soțul cu mai multe lovituri de cuțit. „Familia cu trei copii locuia în Dezmir, comuna Apahida, într-un...

VIDEO: Echipaj al Poliției Locale Câmpia Turzii, la un pas de accident

Un moment de neatenție a fost suficient pentru ca un echipaj al Poliției Locale Câmpia Turzii să fie la un pas de un accident...

O femeie din Cluj Napoca este dispărută de 3 zile

La data de 20 mai a.c., în jurul orei 07.45, Poliția municipiului Cluj-Napoca a fost sesizată cu privire la faptul că numita Szegedi Nicoleta,...

Tristete profunda, la Luna – cel mai iubit dascal al comunei a parasit lumea materiala

Comunicatul d-lui primar, Aurel Giurgiu: " Comunitatea noastră trăiește zile de profundă tristețe de la aflarea trecerii în neființă a omului, a dascălului atât...

Tragedie la Campia Turzii – a murit in fata blocului

Un barbat, in varsta de 60 de ani, a murit, in urma cu doua nopti, chiar in fata blocului in care locuia. Barbatul era angajatul...

Circ în politica turdeană – președintele PMP, comparat cu o găină

Consilierul local PNL, Radu Sima, a lansat un atac tăios la adresa colegului său din Consiliul Local Turda, președintele PMP, Adrian Nap. Sima l-a comparat...

Nu a scăpat de teroarea fostului soț, nici după divorț

La data de 18 mai 2023, polițiștii din Aiud, au fost sesizați, de o femeie de 39 de ani, din municipiul Aiud, cu privire...

11 proiecte de hotărâre pe ordinea de zi a ședinței de Consiliu Local, la Mihai Viteazu

În conformitate cu prevederile art. 139, Ordonanța de Urgență 57/2019 ,privind Codul Administrativ și a Regulamentului de organizare și funcționare a Consiliului local al...

DISPOZIȚIE Nr. 730 din 19.05.2023   privind convocarea Consiliului Local al Municipiului Câmpia Turzii în ședință ordinară

Primarul Municipiului Câmpia Turzii;În conformitate cu prevederile art. 133 și art. 134 din O.U.G nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare;Ținând...

Victorie a procurorilor luduseni! Incepe procesul lui Horatiu Potârniche

Persevetenta prim-procurorului Parchetului de pe langa Judecatoria Ludus si-a aratat astazi efectele. Dupa aproape patru luni de tergiversari, cauzate de judecatorii de camera preliminara de...

🧒🏻De 1 iunie, vă așteptăm în „Lumea minunată a copilăriei”

🧸Primăria și Consiliul Local al Municipiului Câmpia Turzii vă invită joi, 1 iunie 2023, de la ora 11:00, în Parcul Municipal „Berc”, pentru a...

Licitația pentru prima parte a proiectului “Turda online – servicii publice digitalizate la nivelul Primăriei Municipiului Turda” a fost finalizată cu succes!

Am semnat contractele de prestare servicii pentru două loturi ale proiectului:🔸 "Extinderea Sistemului Informatic" - Lotul 1, care vizează dezvoltarea și modernizarea infrastructurii IT...

Punct final în dosarul „Domeniul Public Câmpia Turzii”

Curtea de Apel Cluj a dat astăzi, 19.05.2023, soluția finală în dosarul în care Avram Gal, Petre Pop, Francisk Deak și Ionel Isac erau...

30 de zile arest preventiv, pentru Antonio Moldovan

Unul dintre cei mai prolifici dealeri de droguri și „legale” din Câmpia Turzii, Antonio Moldovan, a fost arestat preventiv de Tribunalul Cluj. Totul s-a întâmplat...

Asistentele medicale din Campia Turzii se perfectioneaza la Cluj Napoca

Mai multe asistente care activeaza la Spitalul "Dr. Cornel Igna", participa in aceste zile la Zilele Clujene ale Asistentilor Medicali, conferinta organizata de Ordinul...

✅O nouă stradă finalizată în cartierul Șarât

👉🏻Strada Nicolae Titulescu se înscrie în lista celor care, în ultimele șase luni, au fost reabilitate complet. După turnarea straturilor de binder, astăzi s-a...

La Turda, depășim „gunoiera” pe trotuar… și peste pietoni?

Aceasta este întrebarea pe care IPJ Cluj ar trebui să i-o adreseze șoferului autoturirmului din imagine. Prea nerăbdător să aștepte după autocamionul celor de la...

Scandal la Tureni – un consilier local s-a ales cu URECHEA SECȚIONATĂ!

Un majorat, organizat în week-endul trecut, în comuna Tureni, a fost aproape să se termine tragic, pentru consilierul local PMP, Andrei Iozon. Acesta s-a ales...

Intrare gratuită la Muzeul de Istorie azi, 18 mai, cu ocazia sărbătoririi zilei Internaționale a Muzeelor!

Știați că❓ Această zi a fost stabilită de către Consiliul Internațional al Muzeelor (ICOM) în 1977, cu scopul de a promova rolul muzeelor în dezvoltarea...

Primăria Municipiului Turda și Șah Club Potaissa Turda organizează Festivalul Internațional de Șah pentru Copii “Cupa Salina Turda”, ediția a VIII-a.

Festivalul Internațional de Șah pentru Copii "Cupa Salina Turda" se va desfășura în perioada 19-21 mai 2023, la Salina Turda, str. Aleea Durgaului nr.7. Festivalul...

Vesti bune pentru soferii din Campia Turzii si imprejurimi

Directia Regim Permise si Inmatriculari Cluj a adus modificari in functionarea punctului de lucru de la Campia Turzii. Astfel, soferii care aplica pentru placute de...

Alexandru Cordoș – OUT de la PSD Cluj

Interimatul lui Alexandru Cordoș în fruntea organizației PSD Cluj s-a sfârșit, brusc, printr-o decizie venită de la București. Cordoș ar fi acuzat de faptul că...

Procurorii și polițiștii antidrog au făcut „prăpăd” la Câmpia Turzii

Unul dintre cei mai activi dealeri de droguri din Câmpia Turzii, A. Moldovan, a fost arestat, ieri, după o intervenție - fulger, efectuată de...

PSD Campia Turzii ia atitudine in chestiunea stadionului de la Campia Turzii

⚽️Fotbal pentru toți....dar nu pentru Câmpia Turzii.. 🥇🥈🥉În primul rând vrem să felicităm echipele de fotbal din zona Turda - Câmpia Turzii care anul acesta...

Anunţ de participare la licitaţie deschisă pentru concesionare bunuri

Informaţii generale privind autoritatea contractantă, în special denumirea, codul fiscal, adresa, numărul de telefon, telefax şi/sau adresa de e-mail ale persoanei de contact:Municipiul...

Accident feroviar la Taureni!

Pompierii militari din cadrul Punctului de Lucru Luduș au intervenit în jurul orei 15:00, cu o autospecială de stingere cu modul de descarcerare, în...

(VIDEO) Greu de cap și tare-n clanță funcționează doar în Liga a 5-a

Când vii de la „ole ole, vă dăm m...e”, în Consiliul Local și îți păstrezi aceeași atitudine de „eu întreb ce vreau, nu contează...

ANUNȚ DE ANGAJARE

ℹ️Salina Turda SA angajează personal pentru punctul de lucru situat în Turda, Aleea Durgăului nr. 7, jud. Cluj : 👉ORGANIZATOR ACTIVITATE AGREMENT – 1 post🔍Cerințele...

🎼Emoție și trăiri lirice, la Câmpia Turzii

🎷De trei decenii, Municipiul Câmpia Turzii găzduiește unul dintre cele mai frumoase festivaluri de muzică lirică. Ajuns la cea de-a treizecea ediție, Festivalul Coral...

Sedinta de indata a Consiliului Local Mihai Viteazu

În conformitate cu prevederile art. 139, Ordonanța de Urgență 57/2019 ,privind Codul Administrativ și a Regulamentului de organizare și funcționare a Consiliului local al...

Mariana Dumitru, la datorie chiar si in timpul liber

Cel mai experimentat asistent medical de urgenta din Campia Turzii, Mariana Dumitru, nu poate sa stea departe de salvarea de vieti, nici in timpul...

Perchezitii ACUM la Campia Turzii

Doua dube de mascati, insotite de o autospeciala de politie intervin ACUM in cartierul de blocuri din Campia Turzii. Perchezitia a inceput la ora 6:00...

Bianca Maria Podar, din Câmpia Turzii – rezultat SENZAȚIONAL la Olimpiada Lectura ca abilitate de viață

    Podar Maria Bianca, eleva Școlii Gimnaziale Avram Iancu din Câmpia Turzii, a obținut un rezultat EXTRAORDINAR la finala națională a Olimpiadei de Lectură, care...

Primăria Tureni: Săltărețu Băltărețu a început campania electorală, la Tureni

În cea mai nouă postare pe rețelele de socializare, cel mai oportunist deputat din România, Viorel „Săltărețu” Băltărețu s-a decis să atace Primăria Comunei...

Un nou proiect european initiat de Compania de Apa Aries!

ℹ️💧Conferință de presă cu ocazia lansării proiectului “INIȚIEREA DIGITALIZĂRII ACTIVITĂȚII COMPANIEI DE APĂ ARIEȘ S.A PRIN ACHIZIȚIA DE ECHIPAMENTE ȘI SOFTWARE ÎN VEDEREA DEZVOLTĂRII...

Video: Perchezitii intr-un dosar de trafic de droguri de mare risc!

*CERCETAT PENTRU TRAFIC DE DROGURI DE RISC* La data de 15 mai a.c., polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Târgu Mureș, împreună cu procurorii...

Anunţ de participare la licitaţie deschisă pentru închiriere bunuri

  1. Informaţii generale privind autoritatea contractantă, în special denumirea, codul fiscal, adresa, numărul de telefon, telefax şi/sau adresa de e-mail ale persoanei de contact:...

Hotel Potaissa Angajeaza

📯ANUNȚ DE ANGAJARE📯 ℹ️Salina Turda SA angajează personal pentru punctul de lucru 📍HOTEL POTAISSA, situat în Turda, P-ța Republicii nr. 6, jud. Cluj : 👉FEMEIE DE...

Urs văzut la Cojocna! Se poate îndrepta spre Câmpia Turzii?

Primăria comunei Cojocna a confirmat oficial faptul că un exemplar de urs a fost văzut pe raza comunei. „Conform imaginilor preluate de camere de supraveghere,...

Noi detalii despre accidentul moto de lângă depozitul Kaufland Turda

Noi detalii ies la iveală, cu privire la accidentul moto, soldat cu rănirea a doi tineri, în vârstă de 17 ani. Potrivit detaliilor de la...

Accident de motocicletă lângă depozitul Kaufland Turda – 2 minori, răniți

Doi minori, de aproximativ 17 ani, băiat și fată, au fost răniți, în această dimineață, într-un accident rutier în zona depozitului Kaufland Turda. Cei doi...

Primăria Turda: Avansează lucrările de modernizare a străzilor din Cartierul Primăverii

Astăzi echipele de la Viarom au finalizat așternerea stratului de uzură pe tronsonul cuprins de la intersecția străzii Octavian Goga cu strada Ion Luca...

🛣️ Condiții de trafic moderne, în cartierul Șarât

👷🏻‍♀️După mai bine de un an, în care strada Nicolae Titulescu a fost supusă la patru rânduri de săpături, pentru introducerea rețelelor de apă...

Gest ȘOCANT la Turda – și-a tăiat VENELE, din dragoste

Un bărbat în vârstă de 55 de ani, s-a sinucis, ieri, la Turda - frustrat de faptul că soția lui ar fi plecat în...

Aeronavele MiG21 Lancer s-au pensionat!

Intrat în dotarea Forțelor Aeriene Române în timpul comunismului, MiG-21 a fost îngerul păzitor al teritoriului național românesc, până astăzi. Controversat și, totodată, apreciat, avionul...

Liceul Teoretic Pavel Dan, școală conectată la comunitate!

Joi, 11 mai 2023, au avut loc activitățile finale din cadrul proiectului de service learning ,,Be cool! Adopt a grandpa!” al Clubului Impact ,,Aha”...

Iată lista școlilor din zona Turda – Câmpia Turzii care au obținut bani din PNRR, pentru laboratoare inteligente

Ministerul Educației, în calitate de coordonator de reforme și investiții finanțate prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), a publicat săptămâna trecută lista proiectelor...

DISPOZIȚIENr. 697 din 11.05.2023privind convocarea Consiliului Local al Municipiului Câmpia Turzii în ședință extraordinară

Primarul Municipiului Câmpia Turzii;În conformitate cu prevederile art.133 și art.134 din O.U.G nr.57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare; Ținând seama de dispozițiile...

Comunitatea motociclistilor turdeni se mobilizeaza pentru fratele lor, mort la Rimetea

Clubul Rebel Riders a declansat o strangere de fonduri pentru confratele lor, mort ieri la Rimetea. " Știm că ieri, pe raza localității Remetea, un tânăr...

Acuzatiile medicului, Csergo, se adeveresc: Suplimente nutritive GOALE

Un cetatean a cumparat de la farmacie suplimentul Livcomplex, cu silimarina si anghinare, produs de Laropharm. Cand a vrut sa isi ia o doza, capsula...

USR-iștii lui Rigman, acuzați că militează împotriva militarilor!

În această dimineață, organizația USR Turda, condusă de Ciprian Rigman, a prezentat un raport al acțiunilor de teren, întreprinse prin Turda. „Nu ne oprim: discutăm...

Băile Sărate Ocna Mureș – OCUPATE COMPLET!

La o zi de la inaugurare, Complexul Spa Băile Sărate de la Ocna Mureș este plin-ochi! Astfel, Ocna Mureș revine pe harta balneoturistică a României,...

Motociclistul accidentat la Rimetea a MURIT! (Vezi cine era)

După 30 de minute de resuscitare, motociclistul accidentat la Rimetea a decedat. Primii care au ajuns la el au fost salvatorii montani. „Salvatorii montani ai Serviciului...

😍E atât de binevenită minivacanța creată cu ocazia zilelor de 1 Iunie și Rusalii! 😍

👉Iar pentru a vă ajuta în conturarea escapadei cu acest prilej, vă anunțam programul de funcționare al Potaissa Spa, după cum urmează: 👇 🔛1 Iunie...

Accident GRAV la Rimetea – un motociclist este resuscitat de 20 de minute

Un motociclist începător este în stop cardiorespirator după o autoaccidentare petrecută la Rimetea. Din mărturiile celor care au văzut accidentul se pare că motociclistul a...

Noi detalii despre individul care a incercat sa faca sex cu o copila!

IPJ CLUJ a prezentat noi informatii despre individul care a incercat sa faca sex cu o copila de 15 ani. Potrivit politistilor, individul este din...

Femei batute si alungate din casa de proprii soti

La data de 12 mai 2023, în jurul orei 23,00, polițiștii Secției 5 Poliție Rurală Blaj au fost sesizați de către o femeie de...

Comunicatul d-lui primar Aurel Giurgiu

”În comuna noastră continuă într-un ritm susținut, lucrările privind introducerea și extinderea rețelei de canalizare, prin acțiuni de forare, așezare conducta magistrală și realizare...

La Viișoara s-a deschis o pizzerie… RUSTICĂ!

Cel mai nou loc de luat masa din zona Turda - Câmpia Turzii s-a deschis la Viișoara. Pizzeria Rustică „La Tudor” și-a deschis astăzi porțile,...

Oroare la Câmpia Turzii – a vrut să facă sex cu o copilă

Un bărbat din Câmpia Turzii a fost arestat, astăzi, de Judecătoria Turda, pentru tentativă de act sexual cu un minor. Varga Gheorghe este numele lui...

Se monteaza pardoseala in Turda Arena

🚧 Se montează pardoseala sportivă în sala de joc de la Turda Arena.Vă informăm că procesul de amenajare a sălii de joc a Turda...

Lucrarile la A3 au PARALIZAT traficul intre Campia Turzii si Ludus

Daca aveti drum de la Campia Turzii, spre Ludus, va recomandan ruta Triteni - Valea Larga - Taureni. Echipele Strabag - Geiger lupta din rasputeri...

Hotul prins in flagrant la Triteni a fost trimis in judecata

La o luna de la comiterea faptei, Muresan Mihai Dumitru, hotul prins in flagrant, la Tritenii de Jos, a fost trimis in judecata de...

Asociația Zâne și Dragoni – terapie altfel pentru copii speciali!

🥳 9 mai ramane ziua in care, terapeuti, parinti si prieteni, am spus la unison 'Am deschiiiiis!!'. 🧚‍♀️ Asociatia Zâne și Dragoni si-a (re)declarat in...

Camion in flacari, pe Feleac

Un camion de mici dimensiuni, care transporta mase plastice, a luat foc, la urcare pe Feleac. La fata locului au intervenit, de urgenta, doua autospeciale...

DISPOZIȚIE Nr. 696 din 11.05.2023 privind convocarea Consiliului Local al Municipiului Câmpia Turzii în ședință extraordinară

  Primarul Municipiului Câmpia Turzii;În conformitate cu prevederile art. 133 și art. 134 din O.U.G nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare;Ținând...

5 milioane de euro pentru extinderea irigatiilor pana la Luncani

Ministrul Agriculturii si Dezvoltarii Rurale, Petre Daea, a vizitat ieri zona Turzii. Acesta, insotit de presedintele PSD Cluj, Alexandru Cordos, directorul APIA, Mihaela Rozor, directorul...

Accident pe autostrada – o persoana ranita

Pompierii militari ai Punctului de Lucru Luduș intervin cu o autospecială de stingere, pentru asigurarea de măsuri specifice prevenirii incendiilor la un accident rutier...

Datorită lui un copil de trei ani TRĂIEȘTE!

El este Bogdan, are 22 de ani și este polițist în Cugir. Aseară se pregătea să termine programul, când a fost anunțat să se deplaseze...

Când se repară gropile de la LIDL și de ce nu s-au reparat până acum

Nu e întrebare, ci e informare!  Din informațiile primite pe surse, lucrarea de remediere a celor două gropi de lângă sensul de la LIDL Câmpia...

Femeie prinsă ruptă de beată în trafic

La data de 10 mai 2023, polițiștii din cadrul Biroului Rutier Cluj au reținut pentru 24 de ore, o femeie de 31 de ani,...

DONATOR CU DONATOR, DĂM O MÂNĂ DE AJUTOR! – campanie națională dedonare de sânge Cluj-Napoca, 8-19 Mai 2023

Echipa „Donează sânge, fii erou!” Cluj-Napoca organizează în perioada 8-19 Mai o campanie de donare de sânge la Centrul de Transfuzie Sanguină Cluj, strada...

Eveniment special, dedicat copiilor, la Mihai Viteazu

🌈Copiii sunt curcubeul din viața noastră și trebuie să prețuim fiecare clipă alături de ei! 🌈O dată pe an, e ziua tuturor copiilor din întreaga...

Primăria Câmpia Turzii: Am pregătit încă două posturi, pentru cei care vor să intre în echipa noastră!

Consilier, grad profesional debutant la Biroul Urbanism și Amenajarea Teritoriuluihttps://campiaturzii.ro/anunt-concurs-pentru-ocuparea-pe.../ Consilier grad profesional asistent la Biroul Urbanism și Amenajarea Teritoriuluihttps://campiaturzii.ro/anunt-concurs-pentru-ocuparea-pe... Direcția Relații cu Comunitatea

Video: Depășire CRIMINALĂ lângă Câmpia Turzii

În condițiile în care România se află pe loc fruntaș la numărul de decese rezultate ca urmare a accidentelor rutiere, să faci o manevră...

Percheziții anti-drog, la Turda și Luna

La data de 9 mai a.c., polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Cluj, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T. - Serviciul Teritorial Cluj, au efectuat...