Curtea de Apel Cluj a dat astăzi, 19.05.2023, soluția finală în dosarul în care Avram Gal, Petre Pop, Francisk Deak și Ionel Isac erau acuzați de mai multe fapte penale.
După ce, inițial, Judecătoria Turda îi achitase pe Gal și pe Pop, dar îi condamnase pe Isac și pe Deak, Curtea de Apel a dat o cu totul altă soluție.
TOȚI inculpații au beneficiat de depășirea termenului de prescripție, astfel că urmărirea penală a ÎNCETAT împotriva tuturor.
„Solutia pe scurt: În baza art. 421 pct. (2) lit. a) Cod procedură penală, admite apelurile declarate de către Parchetul de pe lângă Judecătoria Turda şi inculpaţii I T I şi D F împotriva Sentinţei penale nr. 103 din 5 aprilie 2022 pronunţată în dosarul nr. 8342/328/2019 a Judecătoriei Turda, pe care o desfiinţează în parte, sub aspectul laturii penale, şi rejudecând: În baza art.396 alin.6 rap. la art. 16 alin.1 lit.f C.pr.pen. încetează procesul penal pornit împotriva inculpaţilor: – PP, sub aspectul infracţiunii de instigare la fals intelectual prevăzută de art. 47 Cod penal raportat la art. 321 Cod penal – fapta din 31.07.2015; -G A , sub aspectul infracţiunii de instigare la fals intelectual prevăzută de art. 47 Cod penal raportat la art. 321 Cod penal – fapta din 31.07.2015; I T I,, sub aspectul infracţiunii de instigare la fals intelectual prevăzută de art. 47 Cod penal raportat la art. 321 Cod penal – fapta din 31.07.2015 şi a infracţiunii de fals intelectual prevăzută de art. 321 Cod penal (fapta din 17.08.2015); – DF, sub aspectul infracţiunii de instigare la fals intelectual prevăzută de art. 47 Cod penal raportat la art. 321 Cod penal – fapta din 31.07.2015, a infracţiunii de instigare la fals material în înscrisuri oficiale prevăzută de art. 47 Cod penal raportat la art. 320 alin. 1 ?i alin. 2 Cod penal (fapta din perioada 15.08.2015-16.08.2015) şi a infracţiunii de instigare la fals intelectual prevăzută de art. 47 Cod penal raportat la art. 321 Cod penal (fapta din 17.08.2015), ca urmare a împlinirii în cauză a termenului general de prescripţie a răspunderii penale. Menţine restul dispoziţiilor sentinţei atacate care nu contravin prezentei decizii. În baza art. 275 alin. 3 Cod procedură penală, cheltuielile judiciare avansate la fond şi în apel rămân în sarcina statului. Definitivă. Pronunţată în şedinţa publică prin punerea la dispoziţia părţilor prin intermediul grefei, azi data de 19 mai 2023.
Document: Hotarâre 900/2023 19.05.2023”, este decizia Curții de apel Cluj.
Astfel, niciunul dintre inculpați nu va executa nici măcar o zi de închisoare, toți rămânând cu cazierul CURAT!