Domnule prim-ministru,
Domnilor guvernanți,
Astăzi vă scriu bolnavă. Nu metaforic. Nu politic. Ci fizic. Cu febră, cu tuse, cu medicamente împrăștiate pe masă și cu un concediu medical care, din februarie, prin decizia dumneavoastră, începe… fără să înceapă.
Pentru că, potrivit noilor modificări legislative, prima zi de concediu medical nu mai există. Nu este plătită de nimeni. Nu este asumată de nimeni. Este pur și simplu ștearsă. Oficial sunt în concediu medical. Financiar, sunt sancționată. O zi fără plată. O zi care nu se calculează la pensie. O zi pierdută pentru mine, câștigată pentru „economiile” statului.
Vă întreb direct, fără ocolișuri:
de ce cotizația mea către Casa de Asigurări de Sănătate rămâne întreagă, dar drepturile mele se ciuntesc?
De ce eu plătesc la fel, dar când sunt bolnavă mi se spune, implicit: „prima zi e problema ta”?
Mai mult, de ce alegeți să împovărați în continuare angajatorul cu plata a cinci zile de concediu medical (zilele 2–6), în timp ce statul intră în scenă abia din ziua a șaptea? Cui folosește acest joc al pasării responsabilității? Statul se retrage elegant, iar tensiunea se mută între angajat și angajator. Divide et impera, varianta bugetară.
Să coborâm din birouri în realitate.
Februarie. Sezon de gripă.
Febră. Tuse severă. Medicamente. Nopți nedormite.
Ce decizie rațională ia un angajat în acest context? Merge la muncă. Pentru că alternativa este absurdă și punitivă: o zi complet neplătită, urmată de zile plătite nu la 75%, cât era pentru o gripă, ci la 55%. Mesajul dumneavoastră este limpede: boala costă. Nu pentru stat. Pentru tine.
Așa ajung oamenii bolnavi la birou.
Își îmbolnăvesc colegii.
Își îmbolnăvesc clienții.
Nu din iresponsabilitate, ci din constrângere economică. Exact comportamentul pe care aceste măsuri îl stimulează.
Seara, cu febră și pastile, deschid televizorul și vă aud vorbind despre responsabilitate fiscală și economii la buget. Economii făcute, ca de fiecare dată, pe spatele celor care muncesc și contribuie corect, nu pe spatele risipei, nu pe spatele privilegiilor, nu pe spatele celor care au trăit ani la rând din portițe.
Da, au existat abuzuri în sistemul de concedii medicale.
Da, era nevoie de corecții.
Dar nu așa.
Pentru că știți foarte bine unde sunt adevăratele nedreptăți: în sistemul coasiguraților. Oameni perfect apți de muncă, administratori de firme, care evită statutul de angajat ca să nu plătească contribuții, stau coasigurați.
Ați ales calea simplă: să tăiați de la toți.
Rezultatul? O pedeapsă colectivă.
O reformă făcută fără empatie.
Un stat care, în loc să protejeze munca și contribuția, le penalizează.
Aceasta nu este responsabilitate fiscală.
Nu este reformă.
Nu este dreptate.
Este o economie făcută pe boală.
Pe frică.
Pe vulnerabilitate.
Și este motivul pentru care vă scriu astăzi, bolnavă, dar lucidă. Pentru că dacă tăcem acum, mâine prima zi dispare. Poimâine, poate dispar toate.
Rocsana Contraș
