Saturday, January 17, 2026
-6.1 C
Turda
-6 C
Câmpia Turzii
spot_img

Peste 9.000 de părinți au apelat serviciul de telemedicină ALOPEDI pe parcursul anului 2020

În urma unei analize realizate de Consiliul Județean Cluj împreună cu Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii Cluj-Napoca, s-a constatat faptul că, pe parcursul anului 2020, prin intermediul serviciului de call center dedicat sfaturilor medicale pediatrice – ALOPEDI 0364-917, au fost ajutați nu mai puțin de 9.041 de copii!

 

Alin Tișe, președintele Consiliului Județean Cluj„Ceea ce e cu adevărat important e faptul că un număr semnificativ de mici pacienți au beneficiat gratuit și prompt de sfaturile medicilor de specialitate cu o înaltă calificare, în funcție de simptomatologia descrisă de părinți. În acest fel, s-a evitat deplasarea la spitalele sau cabinetele medicale, precum și contaminarea și punerea în pericol a sănătății a numeroși copii.”

 

Potrivit responsabililor de implementarea acestui proiect numărul apelurilor telefonice a scăzut față de anii anteriori, distanțarea socială și respectarea regulilor de igienă fiind însoțite de scăderea numărului de copii cu probleme respiratorii și digestive, cele mai frecvente motive de apelare a serviciului de sfat pediatric telefonic ALOPEDI 0364-917.

Cea mai mare parte a apelurilor, respectiv 67,69% dintre acestea, s-au finalizat cu recomandări de îngrijire la domiciliu și cu explicarea manifestărilor la apariția cărora este obligatoriu consultul medical față în față. De asemenea, pe parcursul anului 2020, pentru 11,5% dintre copiii evaluați telefonic s-a recomandat consult imediat, în primele două ore de la apel, iar în cazul a șase copii a fost necesară intervenția Serviciului de Ambulanță.

Cu o experiență de șapte ani în domeniul triajului telefonic, serviciul de call center al Spitalului de Urgență pentru Copii a ajutat până în prezent peste 65.000 de copii. Rolul ALOPEDI este de a îndruma părinții copilului bolnav să acceseze sistemul de sănătate în mod eficient, adresându-se serviciului medical potrivit atunci când acest lucru este necesar. În majoritatea situațiilor, copiii pot fi îngrijiți la domiciliu de către părinți, urmând sfaturile medicilor ALOPEDI. Aceștia adresează o serie de întrebări cu ajutorul cărora stabilesc gravitatea stării copilului, în funcție de care se recomandă evaluarea medicală față în față sau îngrijirea copilului la domiciliu.

 

 

Biroul de presă

4 ianuarie 2021

spot_img
spot_img

Hot this week

Explozie la Alba Iulia – două persoane rănite

În această dimineață a avut loc o explozie la...

⚽ CBC Câmpia Turzii, spirit de echipă și fair-play la Fun7Cup Călărași 2026

Competiția Fun7Cup Călărași continuă să adune echipe pasionate de...

🚌 Transport Local Câmpia Turzii – NOU PROGRAM DE CIRCULAȚIE

📅 Valabil începând de mâine, 17.01.2026 Transport Local Câmpia Turzii...

   ”Eminescu – vocea culturii române”, celebrată în Școala Gimnazială ”Mihai Vodă”

Mihai Eminescu este una dintre cele mai importante personalități...
spot_img

Pe aceeași temă

spot_img

RefleqtMedia Știri

spot_img

Popular Categories

spot_img
spot_img