spot_imgspot_img

Pe genunchi, ca liberalii…

spot_imgspot_img
spot_imgspot_img
spot_imgspot_img

Mulți au fost cei care au văzut doar lapte și miere în guvernarea lui Ludovic Orban, în momentul în care acesta a fost înscăunat în fotoliul de premier … nu și eu.

Nu mă înțelegeți greșit, nu am o problemă cu liberalii, dar după 11 ani de mass-media am realizat un lucru: când vine vorba despre politicieni, diferențele nu se fac nici de formă, nici de fond, ci doar de fațadă.

Adică, între PSD-iști și PNL-iști singura diferență este făcută de sigla partidului, în rest sunt exact aceeași Mărie cu altă pălărie.

PSD-iștii lucrau noaptea ca hoții, iar PNL-iștii lucrează pe genunchi, ca liberalii și cel mai elocvent exemplu este cel cu acciza la carburant.

„Vom elimina supra-acciza la carburant.”, spuneau liberalii când au venit la butoane… iar acum, cu o zi înainte de Anul Nou și intrarea în vigoare a noilor accize, Ministerul Finanțelor a publicat noi accize, mai mari față de cele publicate în Monitorul Oficial.

„Dacă respectă legea publicată în Monitorul Oficial şi decid să transfere integral efectul eliminării supraaccizei în preţul la pompă, companiile ar trebui să opereze ieftiniri de 45 de bani/l (acciza + TVA aferentă).

Dacă respectă noua listă cu accize publicată de minister, companiile ar trebui să reducă preţurile cu 31 de bani la benzină şi cu 32 de bani/l în cazul motorinei.”, scrie stiripesurse.ro

DAR în ceea ce privește modul de lucru promovat de „galbeni” avem și un exemplu mai apropiat – și anume – la Consiliul Județean Cluj.

În 30 decembrie, Alin Tișe i-a convocat pe consilierii județeni în ședință extraordinară pentru a promova 5 proiecte de hotărâre prin care să se plafoneze salariile angajaților CJ Cluj, al consilierilor județeni și al angajaților din instituțiile subordonate CJ Cluj.

„Potrivit art. I pct. 13 din Legea privind unele măsuri fiscal-bugetare și pentru
modificarea și completarea unor acte normative, asupra căruia Guvernul României și-a
angajat răspunderea în fața Camerei Deputaţilor şi a Senatului, în şedinţa comună din data
de 23 decembrie 2019, art. 34 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 114/2018 se
completează cu un nou alineat, alin. (7), care prevede următoarele: ”Prin derogare de la
prevederile art. 38 alin. (3) lit. f) din Legea-cadrul nr. 153/2017 privind salarizarea
personalului plătiti din fonduri publice cu modificările și completările ulterioare, începând cu
data de 1 ianuarie 2020, indemnizațiile lunare pentru funcțiile de demnitate publică și
funcțiile asimilate acestora, prevăzute în anexa nr. IX la Legea-cadru nr. 153/2017 cu
modificările și completările ulterioare, se mențin la nivelul aferent lunii decembrie 2019”.”, era motivarea folosită în toate cele 5 proiecte de hotărâre.

Ei bine, legea respectivă pe care Guvernul și-a asumat răspunderea … NU A FOST PROMULGATĂ, ÎNCĂ, DE KLAUS IOHANNIS, DECI NU ESTE ÎN VIGOARE, DECI NU PRODUCE EFECTE, DECI TOTUL A PORNIT DE LA O PREMISĂ STUPIDĂ.

Astfel, consilierii județeni social-democrați au votat împotrivă, trântindu-i proiectele lui Alin Tișe.

Bine, nici în ceea ce privește colaborarea cu operatorii economici, Partidul Național Liberal nu are o atitudine tocmai corectă și profesională.

Bunăoară, după turul al 2-lea al alegerilor prezidențiale, TOATĂ mass-media clujeană care a colaborat cu PNL a primit un mail potrivit căruia mandatarul lor financiar a pierdut CONTRACTELE, FACTURILE ȘI TOATE PROCESELE VERBALE.

Astfel, toți patronii de presă au fost rugați să întocmească documente noi, pe care să le ducă la sediul PNL.

Dar asta nu e totul … o instituție de presă care a întocmit un contract de 1398 de lei, cu factură „ruptă în două” (700 turul 1 și 689 turul 2) s-a ales cu cea de-a doua factură plătită și cu întârziere, dar și … doar pe jumătate.

Astfel, deși trebuiau să încaseze 698 de lei … au încasat doar 350 de lei… frumos, profesionist, liberal – nu? 

Ce ar mai fi de spus? Le place să fie lăudați, să se portretizeze în salvatorii patriei, dar … de la dorință, până la putință e cale luuuuuuungă.

spot_imgspot_img
spot_img
spot_img

Related articles

Bucur Ovidiu Adrian
Bucur Ovidiu Adrianhttp://refleqtmedia.ro/
Jurnalist, cu 14 ani de experiență. Specializat în investigații și articole de presă din domeniile: administrativ, politic, social