Tuesday, January 6, 2026
1.1 C
Turda
1.3 C
Câmpia Turzii
spot_img

Studiu: 38% din românii care își împart cheltuielile cu partenerul sau familia nu își monitorizează plățile

60% dintre aceștia economisesc pentru vacanțe

38% dintre românii care își împart cheltuielile cu partenerul de viață sau cu familia nu și-au monitorizat aceste cheltuieli în niciun fel în ultimii doi ani, potrivit unui studiu organizat de ING Bank România. Mai mult, doar 17% dintre aceștia au un buget bine definit pentru viitor.
Pentru cei care își monitorizează cheltuielile comune, instrumentul preferat este aplicația bancară, folosită în acest scop de 36% dintre respondenți.

Cuplurile, cele mai dornice să pună banii la comun

Aproape jumătate (48%) dintre participanții la studiu își gestionează cheltuielile la comun. Dintre aceștia, 86% își impart cel mai frecvent cheltuielile cu partenerul de viață. Tinerii (18-29 ani) sunt mai înclinați să își împartă cheltuielile cu părinții (28%), însă 66% dintre ei își împart cheltuielile tot în cuplu. Femeile și-ar dori să împartă un astfel de cont cu copiii (35% față de 24% dintre bărbați).

Cont bancar sau numerar. Cei care păstrează toți banii împreună preferă să îi țină într-un cont bancar, în timp ce respondenții care țin doar o parte din bani împreună au declarat că îi țin cash în casă.

Aproape toți participanții au afirmat că împart cheltuielile cu alimente (89%), urmate de cele cu utilități (83%), vacanțe (75%) și întreținerea locuinței (72%).

Vacanțele, cel mai comun motiv pentru a economisi împreună, pentru toate grupele de vârstă

21% dintre respondenții care își împart cheltuielile au declarat că nu reușesc să economisească.

79% reușesc să pună bani deoparte, în principal pentru vacanțe (61%), îngrijirea sănătății (45%) și viitorul copiilor (44%). Cei mai tineri au obiective diferite, economisesc mai mult pentru a cumpăra o locuință (26%) și mai puțin pentru sănătate sau pensie, însă vacanțele sunt și în topul acestora, cu aceeași pondere de 61%. Mai mulți bărbați sunt înclinați să își gestioneze investițiile singuri (21% față de 7% dintre femei).

Cei cu venituri mai mari, dar și cu un nivel de educație mai ridicat, economisesc lunar mai mult, au un fond de siguranță (3-6 salarii) și au investiții.

„Aproape 70% dintre respondenți consideră atractivă ideea deschiderii unui cont pentru cheltuieli comune, potrivit studiului nostru. Anul acesta, am lansat contul de cheltuieli comune ING Together, dedicat tuturor celor care au nevoie să-și împartă cheltuielile în mod constant, atât cupluri, părinți și copii adulți, dar și colegi de apartament, sau prieteni care plănuiesc o vacanță împreună. Soluția este disponibilă în aplicația Home’Bank, de unde titularii de conturi curente în lei pot mandata până la trei persoane pe un cont deja deținut sau pe un cont nou deschis în acest scop. Mai mult decât a oferi un nou produs bancar, ne propunem să ușurăm discuțiile despre bani în orice tip de relație, pentru a o consolida și a-i asigura stabilitatea financiară. Complementar, am lansat și Statistici, un instrument relevant care le permite clienților să urmărească în Home’Bank și să analizeze plățile lunare, atât în ceea ce privește bugetul individual, cât și cheltuielile comune.” Eleni Skoura, Deputy CEO & Head of Retail Banking, ING Bank România.

Administrarea eficientă a nevoilor comune, în oglindă cu nevoia de control
În percepția respondenților, principalele beneficii ale unui cont comun sunt: administrarea unor cheltuieli ce țin de casă, precum plata chiriei, a utilităților, a mâncării (57%), ușurința în gestionarea banilor (52%) și achitarea datoriilor comune (43%). Doar 16% au afirmat că vor să vadă cum își gestionează cealaltă persoană banii.

Cei mai mulți dintre aceștia își doresc să facă operațiuni generale: plăți, transferuri, depuneri și retrageri.

Principalul motiv care i-ar impiedica să dețină un cont comun este legat de obișnuință, pentru că nu au mai avut până acum (34%). În același timp, 23% dintre aceștia sunt de părere că ei gestionează cel mai bine banii și își doresc control complet, în timp ce 21% nu vor ca altcineva să poată lua oricând bani din contul lor.

Cei tineri (18-29 ani) sunt mai înclinați să își gestioneze singuri banii din cont sau economiile. Totodată, aceștia se consultă mai puțin cu cealaltă persoană înainte de a face achiziții mari (52% față de 71-74% pentru cei mai în vârstă).

spot_img
spot_img

Hot this week

Analiză | Dragoș Pâslaru prezintă „cifrele reale”: accelerare istorică a fondurilor europene sau moment favorabil politic?

Textul publicat de Dragoș Pâslaru, ministrul Investițiilor și Proiectelor...

📢 ANUNȚ – în atenția cetățenilor Municipiului Câmpia Turzii

Primăria Municipiului Câmpia Turzii informează cetățenii că, începând cu...

El este cel care l-a desfigurat pe fiul doctoriței, Daniela Cioantă

Inspectoratul de Poliție al Județului Cluj a dat publicității...

Așa arată inconștiența! Tineri tractați cu sania, pe drumul „de la Popa”, în Luncani

Mare-ți este grădina ta, Doamne! Pe rețelele de socializare...

Salina Turda – „poarta către centrul pământului”, miracolul subteran care uimește lumea

Știai că Salina Turda a fascinat până și publicații...
spot_img

Pe aceeași temă

📢 ANUNȚ – în atenția cetățenilor Municipiului Câmpia Turzii

Primăria Municipiului Câmpia Turzii informează cetățenii că, începând cu...

El este cel care l-a desfigurat pe fiul doctoriței, Daniela Cioantă

Inspectoratul de Poliție al Județului Cluj a dat publicității...

Așa arată inconștiența! Tineri tractați cu sania, pe drumul „de la Popa”, în Luncani

Mare-ți este grădina ta, Doamne! Pe rețelele de socializare...

Deszăpezire deficitară la Călărași – ambulanțele înaintează cu greu

De vineri seara și până astăzi, în zona Turda...

Fotografia anului 2026, la Câmpia Turzii

Ninsoarea de afară a dat posibilitatea multor fotografi să...

Refleqtmedia.ro – de 8 ani pe piața de știri

... și n-am zis niciodată nici că suntem cei...
spot_img

RefleqtMedia Știri

spot_img

Popular Categories

spot_img
spot_img