Fotbalul românesc pierde astăzi una dintre figurile sale fundamentale. Emeric Jenei, fost mare jucător și antrenor, a încetat din viață la 88 de ani. A fost un nume care a influențat generații, a format caractere și a rămas până la capăt un om demn, discret și profund atașat sportului pe care l-a slujit.
Jenei s-a născut pe 22 martie 1937, la Agrișu Mic, în județul Arad. Cariera sa de jucător a fost legată în special de Steaua București, club pentru care a evoluat aproape întreaga viață sportivă. A câștigat șase titluri de campion și trei Cupe ale României, fiind un mijlocaș inteligent, disciplinat și respectat pentru eleganța în joc. A îmbrăcat și tricoul echipei naționale.
După retragere, a intrat firesc în antrenorat și a devenit unul dintre cei mai importanți tehnicieni pe care i-a avut România. A condus Steaua în perioada de aur a clubului, după câștigarea Cupei Campionilor Europeni, și a continuat să aducă trofee în vitrină. A marcat istoria și prin prezența pe banca tehnică a naționalei României, pe care a calificat-o la Campionatul Mondial din 1990, moment-reper pentru fotbalul românesc postbelic.
Stilul său nu era al spectacolului verbal, ci al construcției temeinice. Nu ridica tonul, nu căuta lumina reflectoarelor. Credea în muncă, în echilibru, în respect. Foștii jucători l-au descris mereu ca pe un domn adevărat, un om cu care nu te certai, pentru că te convingea prin calm și argument.
Astăzi, stadionul memoriei rămâne fără un reper pe banca tehnică. Moștenirea lui Jenei nu se măsoară doar în trofee, ci în felul în care a schimbat felul de a privi fotbalul: cu bun-simț, rigoare și respect față de adversar, public și joc.
Un carierist tăcut, dar solid. Un profesionist cu reflexe morale clare. Un model pe care fotbalul românesc nu îl va uita.
Drum lin. Respect pentru o viață trăită cu demnitate și pentru o carieră care rămâne reper.
