Thursday, January 22, 2026
-2.1 C
Turda
-2.1 C
Câmpia Turzii
spot_img

Primăria Turda PREZINTĂ lucrările de infrastructură care vor debuta în acest an

Prin intermediul unui videoclip de prezentare, Primăria Turda arată cetățenilor toate lucrările de infrastructură care vor debuta în acest an, fie că sunt finanțate din fonduri guvernamentale, fie din cele europene.

„În curând vom da startul lucrărilor din cadrul proiectului european de modernizare a celor 4 coridoare de mobilitate urbană Turda, care se vor desfășura în perioada 2019 – 2022!

Prima stradă care va intra în reabilitare și modernizare completă, în acest an, este strada 22 decembrie 1989

În luna iunie vor ajunge și primele autobuze electrice

Din luna decembrie 2019, STP își va încheia activitatea, iar transportul public va fi asigurat de compania Consiliului Local, cu cele 20 de autobuze electrice noi

#MobilitateUrbană #Modernizare #2019 #2022”, se arată în însoțirea clipului.

De la preluarea Primăriei de către Cristian Octavian Matei, în iulie 2016, la Turda au venit finanțări în valoare de peste 60 de milioane de euro, cele mai mari finanțări externe obținute de municipiu în întreaga sa istorie post-belică.

spot_img
spot_img

Hot this week

S-au unit legendele! Vulpile Aurii intră în Fun7Cup 2026 hotărâte să rupă norii

Când pasiunea, prietenia și fotbalul adevărat se întâlnesc, rezultatul...

Video: Deputatul, Remus Lăpușan, alături de primarul viișorean, Ioan Roman, au luat la pas comuna

Deputatul PSD Cluj, Remus Gabriel Lăpușan, a efectuat o...

Cupa Vlădeasa ajunge la cea de-a șaptea ediție

Cea de-a VII-a ediție a Cupei Vlădeasa la schi...

24 Ianuarie – o invitație pentru comunitate

Unele momente nu țin doar de istorie, ci de...
spot_img

Pe aceeași temă

spot_img

RefleqtMedia Știri

spot_img

Popular Categories

spot_img
spot_img