Există destine care nu se nasc dintr-o decizie, ci dintr-o scânteie. Mică la început, aproape imperceptibilă, dar suficient de puternică pentru a aprinde o viață întreagă. Pentru Paul Ciuci, acea scânteie a apărut la vârsta de nouă ani, sub forma unei chitare „reci” – o chitară acustică simplă, neamplificată, dar capabilă să deschidă o lume întreagă.
Anii au trecut, iar copilul de atunci a început să descopere muzica celor de la Beatles și Rolling Stones. Lady Madonna și Honky Tonk Women nu erau doar piese cântate, ci porți către Occidentul muzical al anilor ’70, un univers fascinant, uneori interzis, mereu dorit. Muzica devenise permanentă: zi și noapte, pe unde se putea, din reviste strânse cu sfințenie, din posturi captate pe ascuns, din visele unui adolescent rebel care își tapeta camera cu imagini ale idolilor săi și își exersa pozițiile de scenă în fața oglinzii.
Au urmat nopți și zile de repetiții, unele stângace, altele memorabile. Vara, câmpul de la Fântâna lui Taban, lângă cei trei stejari impunători, devenea sală de repetiții sub cer liber. Acolo, cu apă rece de izvor și merinde adunate din ce găsea fiecare prin cămară – slănină, ceapă, pâine caldă de la Pipi Neni, o femeie bună precum pâinea pe care o dăruia – muzica se amesteca firesc cu prietenia și libertatea. Alteori, refugiul era podul casei lui Tavi, unde răsunau John Mayall, Clapton din perioada Cream și atâția alți artiști care le umpleau imaginația și speranța că, într-o zi, vor fi ca ei.
Timpul a făcut un arc spectaculos. Zeci de ani mai târziu, în primul turneu american, Paul Ciuci se afla într-un autobuz care străbătea America – Chicago, Atlanta, New Orleans, Houston, Las Vegas. Șoferul, Charlie, fost roadie al legendarei Grateful Dead din perioada flower power, a devenit rapid prieten. Jocul lor preferat pe drum: cine recunoaște primul piesa rock difuzată la radio. De cele mai multe ori, Paul câștiga. Momentul în care Charlie, rămas fără bani, a oprit autobuzul, și-a aruncat șapca de Rangers pe asfalt și a întrebat uimit „de unde ești tu, copilule, și cum de știi muzica asta?”, spune mai mult decât o mie de cronici muzicale. Prietenia lor a fost una din acelea care nu mai au nevoie de explicații.
Întorcându-ne la începuturi, anul 1979 a adus schimbări decisive. La Cluj, întâlnirea cu Teo Peter și Costi Cămărășan a marcat despărțirea de Telegraf și trecerea la o trupă care urma să devină istorie: Compact. Formația se numise inițial Break, dar, la sugestia lui Bubu Luca Marius, numele avea să fie schimbat. A fost mai mult decât o redenumire – a fost o direcție.
Un moment-cheie a venit într-o seară de repetiții la Clubul Universității Babeș-Bolyai. Liviu Sekely a apărut cu un disc sub braț: albumul de debut al trupei Boston, apărut la Epic Records, cu piesa More Than a Feeling. Pentru Paul Ciuci, acel disc a fost „cutremurul de gradul opt” care i-a schimbat definitiv direcția artistică. Stilul, sunetul, felul de a cânta la chitară – toate s-au reașezat. De atunci, nu a mai privit înapoi.
Au urmat Journey și întregul val AOR – Adult Oriented Rock, cunoscut și ca melodic rock. În 1981, la Sala Polivalentă din București, Compact a fost invitată de Aurel Mitran să susțină un recital. Printre cele zece piese proprii, trupa a cântat și More Than a Feeling. Concertul a fost înregistrat, iar caseta, păstrată ani la rând, a devenit o relicvă personală: „Compact live în Polivalentă, București – 1981”. Din păcate, timpul și-a spus cuvântul, iar banda s-a demagnetizat, rămânând doar amintirea unei performanțe irepetabile. Dar bucuria de atunci a fost reală, intensă, iar piesa a răsunat ani la rând, inclusiv la Costinești, ca un ecou al acelui moment unic.
După începutul liniștit cu Beatles și Rolling Stones, a venit furtuna: Zeppelin, Sabbath, Priest, Purple, Boston, Journey, Triumph, Rush, Kiss. O constelație de uriași fără de care, spune Paul Ciuci, viața ar fi fost pustie și fără gust.
Această poveste nu este doar despre muzică. Este despre acel moment unic pe care fiecare om îl are în viață: o întâmplare, o întâlnire, o scânteie care aprinde torța pasiunii, a destinului, a „datului”, cum spuneau bunicii. Uneori apare devreme, alteori târziu. Important este să o recunoști când se aprinde.
La final de an și început de drum nou, povestea lui Paul Ciuci rămâne o lecție simplă și puternică: ascultă-ți scânteia. S-ar putea să te ducă mai departe decât ai visat vreodată.
