Sunday, January 18, 2026
-6.1 C
Turda
-12.1 C
Câmpia Turzii
spot_img

Final de carieră și aprecierea meritelor

La sfârșitul primei luni a anului a fost organizată ceremonia de trecere în rezervă pentru maistrul militar principal Păcurar Ioan Augustin și pentru maistrul militar clasa I Cojocaru Daniel Valeriu, care și-au servit patria timp de 28 de ani cu devotament și responsabilitate. După ani petrecuți și dăruiți familiei Bazei 71 Aeriană, li s-a citit ordinul de trecere în rezervă în fața întregului colectiv al unității. De acum își vor petrece timpul alături de cei dragi, într-un mediu mai puțin cazon. Le mulțumim pentru modul exemplar în care și-au îndeplinit misiunile și suntem convinși că au lăsat în urma lor specialiști cel puțin la fel de buni ca ei.
 
De asemenea, pentru buna desfășurare a activității și îndeplinirea cu succes a misiunilor care le-au fost încredințate, caporalul clasa a II-a Sucuturdean Vasile Tiberiu și caporalul clasa a III-a Lică Alexandru au fost recompensați cu mulțumiri de către comandantul unității. Sperăm ca exemplul lor să fie urmat de câți mai mulți colegi.
 
Colectivul și comanda bazei le urează noilor rezerviști ca timpul petrecut de astăzi înainte cu familia să fie unul de calitate și cu cât mai multe amintiri frumoase!
spot_img
spot_img

Hot this week

🔥 SUPER TABLOID | „Domnule Ioan Rus, o cunoașteți pe «Rusica»?”

Acuzații explozive aruncate în spațiul public și o întrebare...

Dhan’yavāda, nēpālī kāmadāraharū!

Sau ... pentru suveraniști, Mulțumesc, muncitor nepalez! De ce? Pentru...

⚽ ACS Potaissa Turda, pregătită de un nou capitol la Fun7Cup Călărași 2026

Clubul ACS Potaissa Turda se aliniază la startul competiției...

FLĂCĂRI ÎN MIEZ DE NOAPTE LA CÂMPIA TURZII!

Incendiu violent la o casă din Sâncrai – acoperișul,...
spot_img

Pe aceeași temă

spot_img

RefleqtMedia Știri

spot_img

Popular Categories

spot_img
spot_img