Într-un moment în care Europa fierbe, când flancul estic își întărește apărarea și fiecare stat își numără cu grijă resursele strategice, România ajunge din nou în poziția umilitoare de a explica lumii cum a ajuns armata țării pe mâna unui om suspectat că și-a inventat studiile. Universitatea pe care Radu Mihai Moșteanu susține că ar fi absolvit-o declară că nu l-a avut niciodată student. Nu este o neconcordanță tehnică. Este un semnal roșu la nivel de securitate națională.
Ce încredere mai pot avea aliații noștri în seriozitatea României dacă ministrul responsabil de apărare nu își poate dovedi nici măcar propria calificare profesională? Ce parteneriat strategic mai poți construi când, în locul unui expert, în fruntea Apărării este instalat un om fără studii confirmate, fără experiență și fără vreun parcurs profesional care să îi justifice pretenția de a comanda armata?
Ironia amară este evidentă: de la popice și mese de biliard, direct la comanda soldaților, generalilor și strategiilor militare ale unei țări aflate la granița cu un conflict major. România a ajuns într-o situație în care cineva cu un CV din zona recreativă dă ordine celor care au în spate ani de academii militare, cursuri NATO, misiuni externe și operațiuni reale.
În plan extern, acest scandal nu rămâne niciodată „o poveste internă”. Cancelariile serioase urmăresc cine conduce instituțiile-cheie, mai ales apărarea. Un ministru cu suspiciuni grave de impostură transmite un mesaj periculos: slăbiciune, inconsecvență, lipsă de profesionalism. Iar într-o lume tensionată, slăbiciunea unui stat devine rapid oportunitatea altui stat.
Și, ca un paradox perfect românesc, ministrul este și una dintre cele mai vocale figuri antiamericane dintr-un partid care și-a construit reputația pe critici la adresa SUA, exact statul care asigură protecția reală a României. Cum poate cineva cu această mentalitate să gestioneze relația militară cu principalul nostru aliat? Cum să construiești încredere strategică atunci când însăși persoana care reprezintă apărarea țării are o poziție ideologică ostilă americanilor și o legitimitate profesională șubredă?
În loc să rezolve problema, USR a reacționat prin mecanismul clasic: protecție politică, propagandă, agresivitate și zgomot. O cortină mediatică trage după ea o figură care nu are nici pregătire, nici experiență, nici legitimitate. O bulă creată artificial în jurul unui om despre care armata, partenerii și opinia publică au tot mai multe întrebări și tot mai puține răspunsuri.
Generalii și ofițerii români – oameni cu zeci de ani de carieră militară – sunt nevoiți astăzi să primească ordine de la cineva care nu îndeplinește nici măcar standardele minime pe care armata le cere propriilor recruți. Este o batjocură la adresa tuturor celor care și-au dedicat viața uniformei și o insultă la adresa unei instituții fundamentale a statului.
România merită mai mult. Armata română merită infinit mai mult. Iar securitatea națională nu poate fi gestionată de improvizații politice, CV-uri cosmetizate și cariere inventate.
Până nu înțelegem asta, riscăm să ne trezim că întrebarea cea mai gravă nu este cine ne apără de agresori externi, ci cine ne apără de propriii decidenți.
PS: Când pui la conducerea Apărării un om fără studii clare, fără pregătire profesională și fără susținere militară, nu riști doar penibilul internațional — riști chiar stabilitatea țării. În capitalele importante, astfel de numiri nu provoacă zâmbete. Provoacă îngrijorare. România ar trebui să ia aminte.
„Cine apără România de ministrul Apărării? De la popice la soldați, impostura a ajuns comandant.”
