spot_img

Băile Cojocna se transformă: tratamente medicale și parteneriat cu o clinică de recuperare

Băile Cojocna intră într-o nouă etapă de dezvoltare, după ce administrația bazei a anunțat demararea unui parteneriat cu o clinică specializată în recuperare medicală. Demersul face parte din procesul de certificare balneară și de dezvoltare a unor programe de tratament monitorizate medical.

Potrivit reprezentanților bazei, cel târziu de la 1 aprilie, activitatea va fi organizată într-un format nou, orientat spre servicii medical-balneare, cu supraveghere de specialitate. Noul sistem va permite introducerea unor tratamente monitorizate medical, precum și realizarea unei evidențe clinice a rezultatelor obținute de pacienți.

Unul dintre obiectivele principale ale acestui parteneriat este deschiderea colaborării cu Casa de Asigurări de Sănătate, astfel încât, pe viitor, o parte dintre pacienți să poată beneficia de servicii balneare decontate.

Prin aceste schimbări, Băile Cojocna își propun să treacă de la statutul de bază recreativă la cel de bază de tratament balnear modernă, recunoscută oficial, cu servicii medicale integrate și programe terapeutice monitorizate.

Reprezentanții bazei au anunțat că vor comunica public etapele implementării acestui proiect, pe măsură ce acestea vor fi realizate.

spot_img
spot_img

Hot this week

O boală vizibilă, cu  pacienții invizibili

Obezitatea este una dintre cele mai vizibile afecțiuni cronice,...

EXERCIȚIU DE ALARMARE PUBLICĂ – „MIERCUREA ALARMELOR”

Primăria Municipiului Câmpia Turzii informează cetățenii că, în data...

Pompierii care au salvat un turdean de la înec, recompensați de Ziua Protecției Civile

Pentru pompieri, faptele de bravură nu sunt motive de...
spot_img

Pe aceeași temă

O boală vizibilă, cu  pacienții invizibili

Obezitatea este una dintre cele mai vizibile afecțiuni cronice,...

EXERCIȚIU DE ALARMARE PUBLICĂ – „MIERCUREA ALARMELOR”

Primăria Municipiului Câmpia Turzii informează cetățenii că, în data...

CUPA rămâne la Turda: Amicii câștigă finala cu Inter la scor de forfait

În acest weekend, terenul Cimentul din Turda a găzduit...

Lovitură de 10.000 de euro, final cu cătușe: hoții au sărit gardul și au bătut victima

Un jaf violent petrecut într-o locuință din comuna Viișoara...
spot_img

RefleqtMedia Știri

Popular Categories

spot_img
spot_img