În vremuri în care se vorbește tot mai des despre profit și tot mai rar despre oameni, există și exemple care arată că o companie poate funcționa ca o comunitate adevărată. Un astfel de caz vine de la Vulp Logistic, firma coordonată de Rareș Bogdan Șagău, unde un moment dramatic din viața unui angajat a declanșat o mobilizare impresionantă.
Casa unuia dintre șoferii companiei a fost distrusă de un incendiu, iar vestea a ajuns rapid la conducerea firmei. În locul unei reacții formale, Rareș Șagău a ales o soluție directă și personală: a decis să se implice financiar și să își mobilizeze colegii pentru a reconstrui locuința.
Omul de afaceri a anunțat că el va contribui cu 10.000 de euro, lansând în același timp un apel către colectiv pentru a strânge restul sumei necesare reparațiilor, estimată la aproximativ 18.000 de euro.
„Pentru reparațiile la casă era nevoie de 18.000 de euro. Le-am spus colegilor că eu plătesc 10.000 de euro, iar restul colectivului să pună fiecare cât poate, să adunăm împreună suma necesară pentru reparațiile casei colegului nostru. Suntem OAMENI, suntem O FAMILIE!”, spune Rareș Bogdan Șagău.
Așa arăta casa după incendiu:






Ei bine, după ce solidaritatea a învins năpasta, s-a schimbat și peisajul.












După gestul șefului său, șoferul de la Vulp Logistic a rămas înmărmurit.
„Vreau să vă mulțumesc din suflet pentru sprijinul și generozitatea de care ați dat dovadă în aceste momente grele.
Domnule Rareș, domnule Bogdan, vă sunt profund recunoscător pentru implicare, pentru că ați mobilizat echipa și ați demonstrat încă odată că această firmă de transport înseamnă mai mult decât muncă – înseamnă oameni care se susțin la nevoie.
Dragi colegi, gestul vostru de a dona pentru refacerea locuinței a însemnat enorm pentru mine. Ați arătat solidaritate, omenie și unitate, iar asta nu se poate măsura în bani.
Vă mulțumesc tuturor pentru că mi-ați fost alături! Sunt norocos să fac parte dintr-o asemenea echipă”, a declarat șoferul de la Vulp Logistic.
Gestul nu este unul izolat. Cei care îl cunosc pe antreprenorul din Câmpia Turzii spun că implicarea în sprijinirea oamenilor aflați în dificultate a devenit aproape o constantă în activitatea lui. De-a lungul timpului, Șagău a fost prezent în numeroase acțiuni de ajutorare, fie că a fost vorba despre familii vulnerabile, copii sau comunități lovite de necazuri.
Povestea de acum arată că, uneori, diferența dintre o firmă obișnuită și una cu suflet nu stă în cifre, ci în felul în care oamenii se sprijină atunci când viața lovește cel mai dur.










