Thursday, January 22, 2026
-2.1 C
Turda
-2.1 C
Câmpia Turzii
spot_img

Au ucis un câine, chiar în curtea proprietarului, lângă Luduș

3 bărbați au fost reținuți pentru savârșirea infracțiunilor de “uciderea unui animal, cu intenție, fără drept” și ”violare de domiciliu”.

 

La data de 11 ianuarie a.c, în jurul orei 08.30, polițiștii din cadrul Secției 12 Poliție Rurală Luduș, au fost sesizați de către un bărbat, cu privire la faptul că în cursul nopții, persoane necunoscute ar fi pătruns în curtea unui imobil din localitatea Iclănzel, unde ar fi aplicat mai multe lovituri, cu un obiect contondent, unui câine, rezultând decesul acestuia.

 

Polițiștii s-au deplasat de urgență la fața locului unde au constatat că cele sesizate se confirmă și au demarat verificări în vederea stabilirii situației de fapt.

 

În urma cercetărilor efectuate în cauză, poliţişti din cadrul Secţiei 12 Poliţie Rurală Luduș au identificat 3 bărbați, cu vârste cuprinse între 25 și de 34 de ani, bănuiți de săvârşirea faptei.

 

Cercetările continuă, cu cei bănuiți în stare de reţinere, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de “uciderea animalelor, cu intenţie, fără drept” și “violare de domiciliu”.

 

COMPARTIMENTUL RELAȚII PUBLICE

spot_img
spot_img

Hot this week

Video: Deputatul, Remus Lăpușan, alături de primarul viișorean, Ioan Roman, au luat la pas comuna

Deputatul PSD Cluj, Remus Gabriel Lăpușan, a efectuat o...

Cupa Vlădeasa ajunge la cea de-a șaptea ediție

Cea de-a VII-a ediție a Cupei Vlădeasa la schi...

24 Ianuarie – o invitație pentru comunitate

Unele momente nu țin doar de istorie, ci de...
spot_img

Pe aceeași temă

Cupa Vlădeasa ajunge la cea de-a șaptea ediție

Cea de-a VII-a ediție a Cupei Vlădeasa la schi...

24 Ianuarie – o invitație pentru comunitate

Unele momente nu țin doar de istorie, ci de...

EXCLUSIV: Artur Podar a demisionat de la ACS Sticla Arieșul Turda

Cu doar o lună înainte de startul campionatului pentru...

🎶 MAREA HORĂ A UNIRII – Viișoara 🎶

Primăria Comunei Primăria Comunei Viișoara invită toți cetățenii să...
spot_img

RefleqtMedia Știri

spot_img

Popular Categories

spot_img
spot_img