Dacă ieri vă scriam primele informații despre drapelul bicolor care este arborat prin Câmpia Turzii, încă de acum 20 de ani și pe care unii l-au crezut ca fiind steagul Ucrainei, iată că adevărul a ieșit la iveală.
Fostul consilier local – Cornel Popovici – ne-a dezvăluit secretul acestui drapel misterios.
„Acel drapel la care ați făcut referire a fost „inaugurat” în onoarea echipei ISCT, în momentul în care aceasta a promovat din Liga a 3-a, în Liga a 2-a. Atunci am hotărât, împreună cu regretatul primar, Ioan Vasinca, să-l arborăm prin oraș, în paralel cu drapelul național.”, a declarat Cornel Popovici pentru RefleqtMedia.
Cornel Popovici este semi-retras din activitatea publică a Municipiului Câmpia Turzii, însă în perioada 1996 – 2008 a fost consilier local.
Prima dată a fost consilier local al Partidului Unității Naționale Române, iar din 2005 a fost independent, odată cu desființarea P.U.N.R.
De activitatea de consilier local al domnului Popovici se leagă mai multe aspecte ale vieții cotidiene ghirișene.
La propunerea domnului Popovici, la Câmpia Turzii s-au premiat prima dată cuplurile care au împlinit 50 de ani de căsnicie – se întâmpla în mandatul 2004 – 2008.
„Tot atunci am propus ca persoanele care împlinesc 100 de ani să fie premiate de administrația publică locală. Din câte știu, anul trecut, la Câmpia Turzii a decedat o femeie în vârstă de 101 ani, nu a fost premiată când a împlinit 100”, spune Cornel Popovici.
De asemenea, fostul consilier local ne-a dezvăluit și ale „premiere” din viața administrativă a Câmpiei Turzii.
„În 1997 am împodobit primul brad în Centrul Câmpiei Turzii. În anul 2000 a fost organizat primul spectacol de artificii de Revelion.”, ne povestește Cornel Popovici.










