Tuesday, January 20, 2026
-14.1 C
Turda
-14.1 C
Câmpia Turzii
spot_img

A dat o spargere lângă Ocna Mureș, dar a fost capturat de polițiști

Polițiștii Secției 4 Poliție Rurală Ocna Mureș l-au reținut pe un tânăr care este bănuit de furt. În noaptea dintre ani ar fi forțat ușa unei locuințe din Noșlac și ar fi furat 3.000 de euro.

La data de 1 ianuarie 2020, polițiștii Secției 4 Poliție Rurală Ocna Mureș l-au identificat de un tânăr de 20 de ani, din Ocna Mureș, ca persoană bănuită de săvârșirea unui furt din locuință, faptă în legătură cu care un cetățean din comuna Noșlac a sesizat poliția în dimineața aceleiași zile.

În sarcina tânărului s-a reținut faptul că, în noaptea de 31 decembrie 2019/ 01 ianuarie 2020, ar fi pătruns, prin efracție, într-o casă din comuna Noșlac și ar fi sustras suma de 3.000 de euro, lăsată de către proprietar într-o noptieră.

Față de tânărul bănuit de furt, polițiștii au luat măsura reținerii, pentru o perioadă de 24 de ore, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt calificat, iar ulterior l-au prezentat procurorilor din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Aiud.

Urmează ca acesta să fie cercetat sub măsura preventivă a controlului judiciar.

spot_img
spot_img

Hot this week

🚨 ALARMĂ PE MUNTE! 17 INTERVENȚII ÎNTR-UN SINGUR WEEKEND – SALVAMONTIȘTII CLUJENI, ÎN LINIA ÎNTÂI

Sfârșit de săptămână EXTREM de solicitant pentru salvatorii montani...

⚠️ Atenție la țurțurii de gheață! Sunt responsabilitatea noastră, a tuturor

Având în vedere variațiile de temperatură din ultimele zile,...

📢 INFORMARE PRIVIND APROVIZIONAREA COMERCIANȚILOR DIN ZONA CENTRALĂ A MUNICIPIULUI TURDA

În conformitate cu Hotărârea Consiliului Local al Municipiului Turda...

Cât de bine trăiau românii în 2016 vs 2026: o analiză comparativă (cu date și context)

Comparația „2016 vs 2026” nu e doar despre cât...
spot_img

Pe aceeași temă

🚨 ALARMĂ PE MUNTE! 17 INTERVENȚII ÎNTR-UN SINGUR WEEKEND – SALVAMONTIȘTII CLUJENI, ÎN LINIA ÎNTÂI

Sfârșit de săptămână EXTREM de solicitant pentru salvatorii montani...

⚠️ Atenție la țurțurii de gheață! Sunt responsabilitatea noastră, a tuturor

Având în vedere variațiile de temperatură din ultimele zile,...

📢 INFORMARE PRIVIND APROVIZIONAREA COMERCIANȚILOR DIN ZONA CENTRALĂ A MUNICIPIULUI TURDA

În conformitate cu Hotărârea Consiliului Local al Municipiului Turda...

🔥 SUPER TABLOID | „Domnule Ioan Rus, o cunoașteți pe «Rusica»?”

Acuzații explozive aruncate în spațiul public și o întrebare...

Dhan’yavāda, nēpālī kāmadāraharū!

Sau ... pentru suveraniști, Mulțumesc, muncitor nepalez! De ce? Pentru...

⚽ ACS Potaissa Turda, pregătită de un nou capitol la Fun7Cup Călărași 2026

Clubul ACS Potaissa Turda se aliniază la startul competiției...
spot_img

RefleqtMedia Știri

spot_img

Popular Categories

spot_img
spot_img