Una dintre legile lui Murphy spune că dacă există cea mai mică posibilitate ca ceva să meargă prost … acea posibilitate se va întâmpla.
La fel s-a întâmplat și la meciul de Liga 3 dintre Metalurgistul Cugir și ACS Sticla Arieșul Turda.
Echipa din Cugir pornea ca favorită, fiind lider în serie, iar meciul fiind în compania uneia dintre codașe, astfel că gazdele au deschis scorul relativ devreme, prin golul marcat de Lupu, în minutul 7.
La mijlocul primei reprize, Sticla Turda a primit un penalty, fructificat de Svichi. Era minutul 31, iar doar 4 minute mai târziu, Salcău a marcat pentru turdeni, Sticla intrând la cabine în avantaj.
Totul s-a năruit pentru formația lui Florin Pampea, în minutul 67 când Cugirul a egalat, prin reușita lui Ioan Grozav, iar în minutul 88, echipa gazdă a închis tabela, prin reușita lui Alexandru Rus.
Scor final, Metalurgistul – Sticla 3-2.
Iată celelalte meciuri disputate în această etapă de Liga 3:
SERIA 1, etapa 7
sâmbătă, 9 octombrie 2021, ora 15:00
Ştiinţa Miroslava – CSM Ceahlăul Piatra Neamţ 1-0
Giani Unghianu (55)
Foresta Suceava – Şomuz Fălticeni 0-2
Andrei Alecsandru (47 – penalty), Robert Ciobanu (85)
Huşana Huşi – Bucovina Rădăuţi 0-0
Dante Botoşani – CSM Paşcani 1-1
Georgică Popovici (84) / Robert Albu (70)
CSM Bacău – Sporting Juniorul Vaslui 1-1
Daniel Preda (66) / Iustin Oblesniuc (58)
SERIA 2, etapa 7
vineri, 8 octombrie 2021, ora 15:00
Aerostar Bacău – Sporting Lieşti 1-0
Andrei Gavrilă (65)
sâmbătă, 9 octombrie 2021, ora 15:00
Sportul Chiscani – Dinamo Bacău 0-2
Sorin Sima (26 – autogol), Gabriel Boghian (90+1)
Viitorul Ianca – CSM Râmnicu Sărat 2-7
Cosmin Necoară (62 – penalty), Gabriel Preda (69) / Marius Tigoianu (14), Ionuț Roman (20), Andrei Ignat (37), Dănuț Oprea (40), Ricardo Mihalache (47, 90, 90+1)
CSM Focşani – Metalul Buzău 1-1
Claudiu Băciuț (42) / Marius Tudorică (65)
SC Oţelul Galaţi – CS Făurei
Meciul nu s-a disputat și va fi reprogramat la o dată ulterioară din cauza echipei oaspete, care are cazuri de Covid-19 în lot.
SERIA 3, etapa 7
sâmbătă, 9 octombrie 2021, ora 15:00
CSM Feteşti – Înainte Modelu 0-3
Echipa gazdă nu a asigurat asistență medicală, astfel că meciul nu s-a jucat și va fi decis de Comisia de Disciplină și Etică a FRF. Va fi 3-0 la ”masa verde” pentru Înainte Modelu.
Agricola Borcea – SC Popeşti Leordeni 0-0
CSM Olteniţa – FC Voluntari 2 1-4
Fănel Porumbel (15 – penalty) / Alin Lazăr (5, 44), Alexandru Munteanu (9), Laurențiu Hagiu (48)
Gloria Albeşti – Recolta Gheorghe Doja 2-1
Robert Pîslaru (27), Gheorghe Andrescu (38) / Ionuț Cositoru (25)
marți, 19 octombrie 2021, ora 15:00
CS Afumaţi – Farul Constanţa 2
SERIA 4, etapa 7
vineri, 8 octombrie 2021, ora 15:00
Campionii FC Argeş 2 – Academica Clinceni 2 1-1
Vlad Tudor (15) / Marius Obedeanu (4 – penalty)
FCSB 2 – Dinamo 2 0-3
Cătălin Măgureanu (76, 83 – penalty), Ionuț Sălăjan (85 – autogol)
Flacăra Moreni – Real Bradu 2-0
Andrei Iliescu (6), Bogdan Oancea (70)
sâmbătă, 9 octombrie 2021, ora 15:00
CS Tunari – Progresul Spartac 0-2
Eugen Lixandru (6), Ionuţ Costea (33)
octombrie 2021, ora 15:00
Unirea Bascov – Rapid 2
Meciul a fost anulat și va fi reprogramat la o dată ulterioară din cauza echipei oaspete, care are cazuri de Covid-19 în lot.
SERIA 5, etapa 7
vineri, 8 octombrie 2021, ora 15:00
Sepsi OSK Sfântu Gheorghe 2 – CS Blejoi 4-1
Nicolae Păun (20, 90+1), Nandor Tamas (50, 84) / Cosmin Munteanu (13)
FC Hermannstadt 2 – KSE Târgu Secuiesc 1-1
Cosmin Bucuroiu (14) / Zsolt Tanko (73)
sâmbătă, 9 octombrie 2021, ora 14:00
SR Braşov – AFC Odorheiu Secuiesc 0-4
Claudiu Merdariu (20), Mihai Savin (25), Alexandru Pop (42), Vasile Petra (45)
sâmbătă, 9 octombrie 2021, ora 15:00
CSO Plopeni – FC Pucioasa 2-3
Cătălin Vlad (43), Ștefan Niță (68) / Narcis Marina (45+4 – penalty), Mihai Enache (74), Cătălin Ene (88)
Kids Tâmpa Braşov – Olimpic Cetate Râşnov 0-2
Raul Rusu (10), Diego Alupoaie (90+5)
SERIA 6, etapa 7
vineri, 8 octombrie 2021, ora 15:00
Universitatea Craiova 2 – Sporting Roşiori 1-1
Frederico Cârpici (90+2) / Florin Cazan (81)
CSM Slatina – Viitorul Dăeşti 2-0
David Oprescu (64), Alexandru Popovici (70)
CSM Alexandria – ACSO Filiaşi 1-0
Vlad Niţu (79)
sâmbătă, 9 octombrie 2021, ora 15:00
Flacăra Horezu – Vediţa Coloneşti 1-2
Bogdan Vișan (37) / Adrian Popa (), Andrei Bară ()
Minerul Costeşti – Petrolul Potcoava 1-3
Marius Vlad (89) / … (35), Mihai Ana (50), Nicușor Vlad (73)
SERIA 7, etapa 7
vineri, 8 octombrie 2021, ora 15:00
Viitorul Pandurii Târgu Jiu 2 – Progresul Ezeriş 2-1
Darius Gheban (51), Sebastian Chelariu (71) / Rafael Hrudei (90+2)
sâmbătă, 9 octombrie 2021, ora 15:00
Aurul Brad – CSM Deva 1-2
Mihai Leaha (6) / Bogdan Țoiu (18), Mahad Kayondo (56)
Viitorul Şimian – Pandurii Târgu Jiu 2-2
Alexandre Bahanag Song (24), Fabio Trip (51) / Bebeto Lupuleț (66, 74)
CSM Jiul Petroşani – Gilortul Târgu Cărbuneşti 1-0
Remus Sandu (61)
CSM Reșița – Voinţa Lupac 1-0
Mediop Ndiaye (90+2)
SERIA 8, etapa 7
vineri, 8 octombrie 2021, ora 15:00
CSC Dumbrăviţa – Şoimii Lipova 0-2
Kevin Trabalka (13), Vlad Filimon (73)
CSC Ghiroda şi Giarmata Vii stă.
sâmbătă, 9 octombrie 2021, ora 15:00
Frontiera Curtici – Crişul Chişineu Criş 0-2
Sergiu Sabău (20), Andrei Haloș (89)
Avântul Periam – Pobeda Star Bisnov 1-2
Andrei Chistrugă (57) / Dănuț Bilia (59, 65)
Progresul Pecica – Gloria Lunca Teuz Cermei 1-1
Alexandru Capătă (28 – penalty) / Sergiu Popa (2 – penalty)
SERIA 9, etapa 7
vineri, 8 octombrie 2021, ora 15:00
Viitorul Cluj – Unirea Ungheni 2-0
Augustin Pop (66), Denis Calo (90+4)
CS Hunedoara – Avântul Reghin 2-0
Petre Simon (11), Sergiu Arnăutu (82)
Sănătatea Cluj – CS Ocna Mureş 2-4
Patrick Kallemback da Silva (55 – penalty), Alexandru Oltean (76 ) / Andrei Ceaca (20, 83), Alexandru Cioară (60), Claudiu Haiduc (64)
AFC Unirea – Gloria Bistriţa Năsăud 0-4
Marius Curtuiuș (47, 55, 69), Ovidiu Stoianof (78)
sâmbătă, 9 octombrie 2021, ora 15:00
Metalurgistul Cugir – Sticla Arieşul Turda 3-2
Marius Lupu (7), Ioan Grozav (67), Alexandru Rus (88) / Armand Svichi (31 – penalty), Sebastian Salcău (35)
SERIA 10, etapa 7
sâmbătă, 9 octombrie 2021, ora 15:00
Luceafărul Oradea – CSM Satu Mare 1-4
Cristian Țîrlea (74 – penalty) / Raul Ziman (4), Kevin Barth (22), Gabriel Cadar (83), Antonio Pașca (90+3)
Progresul Şomcuta Mare – Someşul Dej 2-3
Paul Batin (36, 77) / Marius Ionescu (22), Stephane Ferhaoui (56), Raul Cristea (85)
SCM Zalău – CFR Cluj 2 1-0
Mihai Onicaş (90+4)
Sportul Şimleu Silvaniei – CA Oradea 1-1
Ismail Guiti (71) / Cosmin Letan (90+4 penalty)
Minaur Baia Mare – Lotus Băile Felix 1-3
Mircea Donca (7) / Claudiu Codoban (15, 25), Mădălin Popa (74)
Clasament Seria 9:
P | W | D | L | Goals | PTS | LAST 5 | ||
---|---|---|---|---|---|---|---|---|
1 |
![]() CS Hunedoara
|
7 | 6 | 1 | 0 | 23 – 5 (18) | 19 |
WWWDW
|
2 |
![]() Metalurgistul Cugir
|
7 | 5 | 2 | 0 | 16 – 10 (6) | 17 |
WDWWW
|
3 |
![]() Viitorul Cluj
|
7 | 4 | 1 | 2 | 10 – 10 (0) | 13 |
WLWDW
|
4 |
![]() Unirea Ungheni
|
7 | 4 | 0 | 3 | 16 – 9 (7) | 12 |
WWWLL
|
5 |
![]() Gloria Bistriţa Năsăud
|
7 | 4 | 0 | 3 | 16 – 18 (-2) | 12 |
LWLWW
|
6 |
![]() Avântul Reghin
|
7 | 3 | 1 | 3 | 11 – 9 (2) | 10 |
WLLDL
|
7 |
![]() CS Ocna Mureș
|
7 | 2 | 2 | 3 | 9 – 12 (-3) | 8 |
LDLDW
|
8 |
![]() Sticla Arieșul Turda
|
7 | 1 | 1 | 5 | 7 – 13 (-6) | 4 |
LDLWL
|
9 |
![]() AFC Unirea 1924
|
7 | 1 | 0 | 6 | 6 – 19 (-13) | 3 |
LLWLL
|
10 |
![]() Sănătatea Cluj
|
7 | 0 | 2 | 5 | 9 – 18 (-9) | 2 |
LDLLL
|
Sursă foto: Captură Turdanews