Sunday, January 18, 2026
-9.1 C
Turda
-14 C
Câmpia Turzii
spot_img

6 milioane de euro, fonduri nerambursabile, pentru creșterea siguranței pacienților din spitalele clujene

Reunit în ședință ordinară, Consiliul Județean Cluj a aprobat joi, 26 august a.c., proiectul „Creșterea siguranței pacienților spitalelor din municipiul Cluj-Napoca ce utilizează fluide medicale”, indicatorii tehnico-economici precum și parteneriatul dintre județul Cluj și două unități sanitare implicate în această investiție.

 

Scopul proiectului este de a crește siguranța persoanelor internate în Spitalul de Recuperare și în cel de Boli Infecțioase, instituții medicale din subordinea forului administrativ județean, prin extinderea, reabilitarea și modernizarea infrastructurii instalațiilor electrice, de fluide medicale și de ventilare și tratare a aerului, precum și instalarea de sisteme de detectare, semnalizare și alarmare la incendii.

 

Alin Tișe, președintele Consiliului Județean Cluj: „Inițiativa are o importanță majoră și este extrem de utilă deoarece contribuie la protejarea vieții și a sănătății pacienților. Asta, cu atât mai mult cu cât rețelele de gaze medicale și cele de energie electrică prezintă o stare de uzură fizică și sunt suprasolicitate, în contextul pandemic actual, de numărul mare de pacienți pe care trebuie să îi deservească”.

 

Astfel, operațiunile propuse la Spitalul Clinic de Recuperare constau în instalarea unui sistem de detecție și semnalizare la incendiu, respectiv a unuia de detecție și semnalizare oxigen. Totodată, vor fi create o nouă infrastructură electrică pentru corpul A, una de ventilare și tratare a aerului pentru etajul 8 al aceluiași corp, precum și o infrastructură nouă de fluide medicale la etajele 1, 2, 5 și 6 ale corpului A.

 

În ceea ce privește Spitalul Clinic de Boli Infecțioase, investițiile prevăzute constau în extinderea unui sistem de detectare, semnalizare și alarmare la incendiu și realizarea unuia nou, în zona SAS-urilor (zonă tampon), precum și amenajarea unui sistem de ventilare mecanică, filtrare și tratare a aerului.

 

În valoare totală de 29.122.516 lei, cu TVA inclus, proiectul va fi depus spre finanțare în cadrul Programului Operațional Infrastructură Mare 2014-2020, Axa Prioritară 9 „Protejarea sănătății populației în contextul pandemiei cauzate de COVID-19”.

 

 

 

Biroul de presă

 

26 august 2021

 

 

spot_img
spot_img

Hot this week

🔥 SUPER TABLOID | „Domnule Ioan Rus, o cunoașteți pe «Rusica»?”

Acuzații explozive aruncate în spațiul public și o întrebare...

Dhan’yavāda, nēpālī kāmadāraharū!

Sau ... pentru suveraniști, Mulțumesc, muncitor nepalez! De ce? Pentru...

⚽ ACS Potaissa Turda, pregătită de un nou capitol la Fun7Cup Călărași 2026

Clubul ACS Potaissa Turda se aliniază la startul competiției...

FLĂCĂRI ÎN MIEZ DE NOAPTE LA CÂMPIA TURZII!

Incendiu violent la o casă din Sâncrai – acoperișul,...
spot_img

Pe aceeași temă

spot_img

RefleqtMedia Știri

spot_img

Popular Categories

spot_img
spot_img