Nouă boboci de rață și mama lor, plecați la plimbare prin oraș, au ajuns într-o vizită surpriză la Curtea de Conturi din municipiul Cluj-Napoca.
Aceștia au fost ajutați de către jandarmii clujeni să revină la lacul din Parcul Central.
Sâmbătă seara, în jurul orei 21.30, un subofițer aflat în serviciu la Curtea de Conturi din Cluj-Napoca a zărit o prezență neobișnuită pe trotuarul din fața instituției…o rață alături de bobocii săi.
Jandarmul a solicitat de îndată dispeceratului unităţii trimiterea unui echipaj pentru a ajuta familia de rațe să revină în siguranță la lacul din Parcul Central.
Echipajul de jandarmerie a preluat cu grijă ”musafirii” pe care i-au ajutat să ajungă din nou la lac.
Ne bucurăm că am reușit să încheiem o nouă misiune cu succes.
INFORMARE, RELAŢII PUBLICE ŞI CU PUBLICUL