Este mândria Ardealului în sporturi cu motor, ducând mai departe pasiunea tatălui său, iar în acest week-end a participat la una dintre cele mai solicitante curse din kartingul mondial.
Este vorba, desigur, despre Darius Babaioana, pilotul de karting care a devenit, deja, un blazon pentru sportul românesc.
„Darius Babaioana, din Turda, reprezintă România în CIK FIA Academy Trophy. Puștiul a fost desemnat de Federația Română de Karting să participe în competiția mondiala. Timp de trei zile, pe o caldură sufocantă, Darius (Campion National la clasa a Junior) a avut de trecut de calificări și manșele obligatorii pentru a prinde finala.
La start, în ultima zi de competiție, s-au calificat 30 de piloți. Babaioana a pornit de pe pozitia a 15 -a însă a reușit un parcurs extraordinar. La finalul celor 21 de ture, Darius a terminat pe 5, asta după ce a reușit chiar un <best lap> (NR cel mai bun tur de pistă). Pilotul român mai are de parcurs încă 2 etape până la finalul competiției. Darius este cotat cu șanse chiar la podium, fapt ce ar fi o performanță superbă pentru motorsportul din Romănia.”, scrie EuroSport despre sportivul turdean.