Tag: breaking-news
Răzvan Ciortea: „Tricolorul înseamnă respect pentru cei care își dedică viața României”
De Ziua Drapelului Național, deputatul PSD de Turda, Răzvan Ciortea, transmite un mesaj care depășește simbolistica unei simple sărbători și aduce în prim-plan oamenii care, zi de zi, își îndeplinesc misiunea sub culorile tricolorului.Pentru parlamentarul clujean, albastrul, galbenul și roșul nu reprezintă doar un steag arborat în piețe sau pe clădirile instituțiilor publice. Sunt culorile sub care s-a scris istoria modernă a României, culorile...
Mesajul TRANȘANT al deputatului, Ciprian Rigman, în contextul tulburărilor politice din România
S-au întâlnit, ieri, la Villa Lac, ca să „se împace” și mai tare s-au sfădit. Vorbim, desigur, despre cei 4 președinți ai partidelor care, până acum o lună, formau coaliția pro-europeană: Ilie Bolojan, Dominic Fritz, Kelemen Hunor și Sorin Grindeanu.În contextul blocajului politic, al acuzațiilor lansate deoparte și de alta, mesajul transmis public de deputatul turdean, Ciprian Rigman, președintele USR Turda, este tot mai...
Nici o medie de 10 la BAC în Turda și Câmpia Turzii
Orele online și bulibășeala din sistemul educațional românesc și-au pus amprenta asupra reușitelor elevilor din Turda și Câmpia Turzii, și nu numai.
La nivelul întregului...
EXCLUSIV: Vezi o filmare cutremurătoare cu accidentul rutier dintre Viișoara și Colonia Triteni
Liniștea acestei dimineți a fost perturbată serios de un accident rutier petrecut între Viișoara și Triteni Colonie.
Pe fondul neadaptării vitezei la condițiile de drum,...
Accident rutier grav între localitățile Viișoara și Triteni Colonie
Două autospeciale, un echipaj SMURD și trei SAJ au intervenit în această dimineață pentru a gestiona urmările unui accident rutier produs în jurul orei...
Accident rutier GRAV la Luncani
*În jurul orei 06.00, s-a produs un accident rutier în localitatea Luncani*
Un conducător auto în vârstă de 30 de ani, din județul Covasna, care...
Intrăm în lumea civilizată – Registrul prădătorilor sexuali a devenit operațional
Toate țările civilizare au un registru special în care sunt trecute persoanele care comit infracțiuni sexuale. Fie că este vorba despre pedofili, violatori sau...
Primăria Turda lansează mai multe servicii online pentru cetățeni, dezvoltate în cadrul proiectului „ADEPT – Administrație digitală eficientă pentru cetățenii din Turda”
Primăria Municipiului Turda anunță lansarea mai multor servicii online menite să reducă birocrația și să dezvolte accesul rapid al cetățenilor la serviciile publice. Prin...
20 de drumuri sau sectoare de drumuri județene au beneficiat de lucrări de modernizare sau întreținere în primele șase luni ale anului 2021
Președintele Consiliului Județean Cluj, domnul Alin Tișe, a analizat împreună cu conducerea Direcției de Administrare a Domeniului Public și Privat al județului stadiul la...
Accident rutier GRAV la Luduș, în această dimineață!
O fată de 19 ani se zbate între viață și moarte, după un accident rutier FOARTE GRAV petrecut, în această dimineață, la Luduș.
Din primele...
Ministrul Tanczos Barna fuge de o dezbatere autentică pentru a se ascunde în pseudo-dezbateri cu vânători deghizați în victime ale urșilor
De teamă că proiectele lui de OUG privind împușcarea urșilor vor fi desființate argumentat de ONG-urile de mediu, ministrul Tanczos Barna fuge de o...
Poliția Română se implică în programul Facebook dedicat copiilor răpiți
Începând de astăzi, Facebook sprijină Poliția Română cu mediatizarea cazurilor, în cadrul Mecanismului „Alertă Răpire Copil”.
Video:
https://www.youtube.com/watch?v=8ypLG12yE9Y
„Alertă Răpire Copil” este un mecanism național de alertă...
E de rau! Cod PORTOCALIU de grindina si vijelii
Jumatate din Transilvania este vizata de o avertizare de vreme rea, care intra in vigoare, astazi la ora 14:00.
Fenomene vizate: vijelii puternice, grindină, ploi...
Anunț – Remediere avarie Întrerupere furnizare apă potabilă în municipiul Câmpia Turzii
Compania de Apă ARIEŞ anunță întreruperea furnizării apei potabile în data de 30.06.2021, între orele 09:00 - 12:00, în municipiul Câmpia Turzii. Sunt afectate...

