Wednesday, January 21, 2026
-12.8 C
Turda
-14.8 C
Câmpia Turzii
spot_img

Spectacol tradițional, dedicat Centenarului Marii Uniri, la Câmpia Turzii

Sâmbătă, 1 decembrie 2018, este ziua în care Națiunea Română împlinește primii 100 de ani.

Pentru a celebra așa cum se cuvine Centenarul Marii Uniri, administrația locală a Municipiului nostru a pregătit o serie de manifestări speciale, dedicate momentului.

Dimineața, de la ora 9:30, va avea loc dezvelirea unei plăci comemorative, iar de la ora 10:00 este programat ceremonialul militar-religios dedicat zilei de 1 decembrie.

Spectacolul folcloric „Împreună în anul Centenarului Marii Uniri” va avea loc de la ora 19:00, în Sala de Spectacole „Mircea Mihășan” a Palatului Cultural „Ionel Floașiu”, și-i va avea drept protagoniști pe rapsozii iubirii de neam și țară, Veta Biriș și Robert Târnăvean.

De asemenea, în cadrul evenimentului vor mai evolua Ansamblurile „Ardeleana” și „Mugurelul”, Orchestra „Ceterașii din Ardeal”, condusă de Florin Rupa, dar și artistele, Ștefania Petric și Crina Cristurean.

După manifestările artistice, va avea loc o retragere cu torțe a militarilor de la Baza 71 Aeriană „General Emanoil Ionescu”, precum și un foc de artificii care va preceda aprinderea iluminatului festiv.

Vă așteptăm!

Direcția de Relații cu Comunitatea

spot_img
spot_img

Hot this week

Bilete gratuite powered by BT în primele două zile ale Transylvania Open 2026!

Banca Transilvania susține tenisul şi oferă bilete cu acces...

OldBoys Turda, gata de provocarea FUN7CUP Călărași 2026: fotbal, prietenie și fair-play

Echipa OldBoys Turda va reprezenta municipiul Turda la ediția...

Acțiune amplă a Poliției Rutiere pe DN1–E60, la Turda. Zeci de sancțiuni aplicate și permise reținute

Polițiștii rutieri din cadrul Inspectoratul de Poliție Județean Cluj,...

Avram Gal: „Am fost tratat de medicii de la Câmpia Turzii – Jos pălăria!”

Ca urmare a presupusului „scandal” de la Spitalul „Dr....
spot_img

Pe aceeași temă

spot_img

RefleqtMedia Știri

spot_img

Popular Categories

spot_img
spot_img