15 zile au la dispoziție românii din străinătate pentru a se întoarce în țară, în caz de război, potrivit unui proiect de lege privind pregătirea populației pentru apărare, publicat de MApN în 5 iulie.
Prin noua lege, se va reglementa recunoaşterea executării serviciului militar de către cetăţenii care au îndeplinit această formă de pregătire în armatele altor state şi, totodată, se va clarifica modalitatea prin care cetăţenii români, respectiv, cetăţenii încorporabili, rezerviştii voluntari şi rezerviştii îşi exercită dreptul şi obligaţia constituţională de a apăra ţara, anunță Stirile Pro Tv.
Astfel, în funcţie de starea excepţională instituită sau declarată, de locul în care îşi au domiciliul, în România sau în străinătate, precum şi de prezenţa/absenţa temporară în/din ţară, aceştia se vor prezenta pe baza înştiinţării în scris la domiciliul din România, în locul, la data şi ora prevăzute în ordinul de chemare sau în locul şi la termenul prevăzute de lege.
Potrivit propunerii legislative, românii din afara țării trebuie să să contacteze centrul militar din raza unității teritorial-administrative unde au avut ultimul domiciliu în termen de 15 zile de la declararea stării de mobilizare sau de război.
Ce prevede articolul 8 din proiectul de lege:
(1) Cetățenii încorporabili, rezerviștii voluntari și rezerviștii au obligația de a se prezenta la locul, data și ora prevăzute în ordinul de chemare.










