spot_imgspot_img

Reținut de polițiști pentru contrabandă cu țigări

spot_imgspot_img
spot_imgspot_img
spot_imgspot_img

La data de 8 octombrie a.c., polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Satu Mare, sprijiniți de polițiștii din cadrul Secției Poliție Rurală Negrești – Oaș, au desfășurat o acțiune, în orașul Negrești – Oaș, pe linia prevenirii și combaterii contrabandei cu țigarete.

 

Astfel, în jurul orei 12.00, au oprit în trafic, o autoutilitară condusă de un bărbat, de 55 de ani, din București, în interiorul căreia au identificat 200.000 de fire de țigarete, de proveniență ucraineană, în valoare de aproximativ 110.000 de lei.

 

Întreaga cantitate de țigarete a fost ridicată, în vederea confiscării, iar față de persoana de la volan, polițiștii au dispus reținerea acesteia, pentru 24 de ore în cadrul dosarului penal întocmit, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de contrabandă, aflat sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Satu Mare.

spot_imgspot_img
spot_img
spot_img

Related articles

🏆 Legione Câmpia a cucerit rugby-ul feminin!

Cinci luptătoare din Câmpia Turzii, campioane naționale și câștigătoare...

🦅 Vulturii zboară tot mai sus! Lideri neînvinși ai Ligii a 4-a Elite Mureș! 💙🔥

A.F.C. Vulturii Târgu Mureș continuă să domine autoritar Liga...