Monday, January 19, 2026
-6.1 C
Turda
-6.8 C
Câmpia Turzii
spot_img

Programul „Investește în Tine” și-a dovedit viabilitatea în primele trei luni de la lansare!

Guvernul României a decis în ultima ședință ca nivelul plafonului garanțiilor din acest an aferente Programului „Investește în Tine” să fie de un miliard de lei.

Astfel, conform hotărârii de Guvern aprobate în acest sens, suma respectivă a fost stabilită în baza analizelor efectuate de Comisia Națională de Strategie și Prognoză, fiind luate în calcul succesul preconizat de Executiv al acestui program pentru următorii ani, precum și gradul de interes manifestat până acum de către potențialii beneficiari.

De asemenea, suma de un miliard de lei a rezultat și în urma evoluției acestui program benefic din primele trei luni de funcționare din anul trecut.

Programul „Investeşte în tine” este destinat tuturor celor care vor să investească în dezvoltare personală, dar preponderent tinerilor. Iniţiativa constă într-un program de creditare cu dobândă 0%, garantat de stat în proporţie de 80%, adresat atât tinerilor cu vârste între 16 şi 26 de ani, dar şi persoanelor cu vârste între 26 şi 55 de ani, care doresc să investească în educaţie, cultură, sănătate, sport sau locuinţe.

Prima categorie de beneficiari sunt persoanele fizice cu cetățenie română, cu domiciliul în România, tineri cu vârsta între 16 si 26 de ani, dacă sunt în sistemul de învățământ sau urmează cursuri de specializare autorizate de Ministerul Educației Naționale.

A doua categorie este extinsă în limitele de vârstă 26 – 55 de ani, reprezentând persoane aflate în sistemul de învățământ sau care sunt înscrise la cursuri de reconversie profesionala. Pentru tinerii între 16 şi 26 de ani, creditul va fi acordat pe 10 ani, în valoare de 40.000 de lei, cu posibilitatea de suplimentare cu încă 20.000, dacă beneficiarul este angajat sau se angajează în perioada derulării programului.

Remarc faptul că Programul „Investește în Tine” și-a demonstrat din plin viabilitatea în primele trei luni de la intrarea sa în vigoare, anul trecut valoarea garanțiilor fiind de 600 de milioane lei.

Astfel, în perioada octombrie – decembrie 2018, au fost depuse 2.400 de cereri de finanțare, din care 1.350 au fost deja aprobate de către Guvern. În concluzie, este foarte important ca românii să cunoască prevederile programului de susținere de către stat a unor cheltuieli stringente, și recomand tuturor românilor și clujenilor să acceseze aceste credite extrem de avantajoase.

spot_img
spot_img

Hot this week

🚨 ALARMĂ PE MUNTE! 17 INTERVENȚII ÎNTR-UN SINGUR WEEKEND – SALVAMONTIȘTII CLUJENI, ÎN LINIA ÎNTÂI

Sfârșit de săptămână EXTREM de solicitant pentru salvatorii montani...

⚠️ Atenție la țurțurii de gheață! Sunt responsabilitatea noastră, a tuturor

Având în vedere variațiile de temperatură din ultimele zile,...

📢 INFORMARE PRIVIND APROVIZIONAREA COMERCIANȚILOR DIN ZONA CENTRALĂ A MUNICIPIULUI TURDA

În conformitate cu Hotărârea Consiliului Local al Municipiului Turda...

Cât de bine trăiau românii în 2016 vs 2026: o analiză comparativă (cu date și context)

Comparația „2016 vs 2026” nu e doar despre cât...
spot_img

Pe aceeași temă

🚨 ALARMĂ PE MUNTE! 17 INTERVENȚII ÎNTR-UN SINGUR WEEKEND – SALVAMONTIȘTII CLUJENI, ÎN LINIA ÎNTÂI

Sfârșit de săptămână EXTREM de solicitant pentru salvatorii montani...

⚠️ Atenție la țurțurii de gheață! Sunt responsabilitatea noastră, a tuturor

Având în vedere variațiile de temperatură din ultimele zile,...

📢 INFORMARE PRIVIND APROVIZIONAREA COMERCIANȚILOR DIN ZONA CENTRALĂ A MUNICIPIULUI TURDA

În conformitate cu Hotărârea Consiliului Local al Municipiului Turda...

🔥 SUPER TABLOID | „Domnule Ioan Rus, o cunoașteți pe «Rusica»?”

Acuzații explozive aruncate în spațiul public și o întrebare...

Dhan’yavāda, nēpālī kāmadāraharū!

Sau ... pentru suveraniști, Mulțumesc, muncitor nepalez! De ce? Pentru...

⚽ ACS Potaissa Turda, pregătită de un nou capitol la Fun7Cup Călărași 2026

Clubul ACS Potaissa Turda se aliniază la startul competiției...
spot_img

RefleqtMedia Știri

spot_img

Popular Categories

spot_img
spot_img