Thursday, January 22, 2026
-2.2 C
Turda
-2.1 C
Câmpia Turzii
spot_img

PMP Turda NU ȘTIE să facă diferența dintre acte normative și individuale

În urmă cu o oră, PMP Turda a remis o nouă „epistolă” prin care îl acuză pe edilul turdean de … diverse chestii, însă aspectul care ne-a atras atenția în mod pregnant, este următorul:

„Primarul Matei Cristian vrea să modifice criteriile de acordare a locuințelor, chiar după ce aceste liste au fost aprobate pentru anul 2021! Printre cei sancționați drastic se află și persoanele care suferă de diverse dizabilități, care sunt drastic depunctate, ca să facă loc oamenilor lui Matei!

Acest proiect de hotărâre nu a fost pus în dezbatere publică, așa cum prevede legea, pentru 30 de zile, iar din acest motiv este vorba despre o gravă încălcare a legii!”
 
De fapt, pe ordinea de zi a ședinței de Consiliu Local care va avea loc mâine, 28 ianuarie, de la ora 13:00, este proiectul 4.1 privind aprobarea REGULAMENTULUI privind
repartizarea, închirierea și administrarea locuințelor sociale, a locuințelor din fondul locativ
de stat aflate în proprietatea publică a Municipiului Turda și a altor locuințe, aprobarea
Criteriilor de ierarhizare în vederea repartizării locuințelor și aprobarea modificării
modelului de contract de închiriere pentru suprafețe locative cu destinație de locuință.
 
Ei bine, din punct de vedere legal, un asemenea regulament NU ARE CARACTER INIDIVIDUAL  și argumentele noastre se regăsesc în următoarea afirmație:
 
„După gradul de întindere al efectelor juridice , actele administrative sunt:
• acte administrative normative
Actele administrative normative sunt cele care cuprind reglementări de principiu
aplicabile la un număr nedeterminat de persoane9” – din Manualul de Contencios administrativ predat la facultatea Sapientia din Târgu Mureș.
 
Ei bine, deoarece Regulamentul care va fi dezbătut mâine de Consiliul Local se referă STRICT la persoanele care POT BENEFICIA de locuințe sociale … și nu la TOȚI CETĂȚENII MUNICIPIULUI TURDA, caracterul normativ al acestui proiect de hotărâre … nu există.
 
Ca atare, ar fi foarte bine dacă membrii PMP Turda care sunt consilieri locali, ar lua niște lecții de drept administrativ, contencios administrativ și alte astfel de cursuri … nu e greu, dai „search” pe google 🙂 
spot_img
spot_img

Hot this week

24 Ianuarie – o invitație pentru comunitate

Unele momente nu țin doar de istorie, ci de...

EXCLUSIV: Artur Podar a demisionat de la ACS Sticla Arieșul Turda

Cu doar o lună înainte de startul campionatului pentru...
spot_img

Pe aceeași temă

spot_img

RefleqtMedia Știri

spot_img

Popular Categories

spot_img
spot_img