După ce l-am pus pe primarul de la Săndulești în situația de a-și pierde mandatul, din cauza unei situații de conflict de interese, RefleqtMedia.ro continuă dezvăluirile despre Călin Fărgaciu și a lui, Primărie de la Săndulești.
În cursul săptămânii trecute, am dezvăluit faptul că Fărgaciu și-a angajat PROPRIA FIICĂ, printr-o dispoziție de primar, dar ceea ce vom dezvălui acum este și mai „delicios”.
Între anii 2020-2021, potrivit Curții de Conturi Cluj, Primăria Săndulești, condusă de Călin Fărgaciu, a realizat plăți nelegale în valoare de … peste 170.000 de lei.
„S-au decontat din bugetul local articole de deviz în care s-au cuantificat cantități de lucrări mai mari decât cele realizate efectiv, fiind prejudiciat bugetul local cu suma de 22.960 lei, pentru care s-au calculat majorări în cuantum de 4.325 lei.
Din verificarea efectuată la categoria reparații curente derulate în perioada 2019-2021, a rezultat faptul că s-au decontat cantități de lucrări mai mari decât cele puse în operă de către prestatori, aspect reieșit în urma verificărilor efectuate la fața locului împreună cu reprezentanții entității și menționate în Nota de constatare privind rezultatul verificărilor efectuate în teren înregistrată sub nr. 1465/19.04.2022, astfel:
Lucrarea definită Extindere Cămin Cultural Săndulești, realizată în baza contractului nr. 25/19.12.2019 și a actelor adiționale încheiate cu societatea Rafcon Concret SRL a fost vizualizată, constatându-se faptul că s-a extins clădirea inițială cu o suprafață de aproximativ 70 mp unde s-a edificat o scenă din beton placată cu gresie.
Din verificarea suprafețelor placate cu gresie la partea de extindere s-a constat că sunt 72 mp, dar nu s-au putut indica alți 12 mp ce sunt incluși în situația de lucrări suplimentare din data de 08.07.2020, căreia îi corespunde factura nr. 6/09.07.2020 , valoarea decontată nejustificat fiind de 1.320 lei.
Referitor la lucrări de împrejmuire structură metalică piscină executate în baza contractului de execuție de lucrări 1679/30.05.2019 încheiat cu Rotar I. Ioan PFA, s-a procedat la efectuarea măsurătorilor pentru structura metalică și a rezultat în teren o lungime a acestora de 40 ml, cu o diferență în minus de 15 ml față de cantitatea facturată, valoarea decontată nejustificat fiind de 1.064 lei.
Valoare prejudiciului determinat pentru toate aceste lucrări verificate în teren este de: 22.960 lei pentru care s-au calculat majorări în cuantum total de 4.325 lei, așa cum rezultă din situația înregistrată sub nr. 1506/26.04.2022
Cauzele și împrejurările care au condus la apariția abaterii:
Cauzele și împrejurările care au determinat producerea abaterii consemnate mai sus constau în neîndeplinirea de către persoanele cu atribuții în domeniu, a obligației de a asigura verificarea realității datelor înscrise în documentele emise de prestatori, realizarea unei recepții neconforme, cu caracter general și acceptării la plată a unor lucrări neexecutate în realitate.
Valoarea abaterii constatate:
Plățile nelegale efectuate sunt în sumă de 22.960 lei, la care s-au calculat majorări în cuantum de 4.325 lei, rezultând un total de 27.285 lei
Consecințele economico-financiare ale abaterilor de la legalitate și regularitate:
Consecința abaterii prezentate constă în prejudicierea bugetului local cu sumele decontate nejustificat, pentru lucrări nerealizate.”, ESTE PRIMA CONSTATARE A CURȚII DE CONTURI.
Dar … mai avem:
„Au fost efectuate plăți nelegale pentru cheltuieli de personal în sumă de 150.804 lei, reprezentând drepturi salariale stabilite eronat prin depășirea indemnizației viceprimarului și prin majorarea indemnizației lunare a primarului și viceprimarului cu 25% în loc de 20% pentru implementarea de proiecte finanțate din fonduri europene nerambursabile.
Au fost efectuate plăți nelegale în sumă de 139.884 lei reprezentând drepturi salariale stabilite eronat prin depășirea indemnizației viceprimarului;
Din auditarea categoriei economice „Cheltuieli de personal”, respectiv a plăților raportate de către UATC Săndulești, prin contul de execuție încheiat la data de 31.12.2019, 31.12.2020 și la data de 31.12.2021, echipa de audit a constatat că, în perioada 2019 – 2021 și inclusiv până la data prezentului audit în anul 2021, s-au efectuat plăți pentru unii salariați, contrar prevederilor legale reprezentând venituri de natură salarială sub formă de sporuri pentru activitatea desfășurată în cadrul unor proiecte, indemnizație de hrană, spor de condiții vătămătoare care cumulat au depășit nivelul indemnizației lunare a viceprimarului.
Din verificarea documentelor prezentate de entitate, respectiv dispozițiile primarului, statele de plată, precum și documentele interne care au stat la baza plății unor venituri de natură salarială, s-a constatat faptul că în perioada 2019-2021, precum și până la data prezentei misiuni, pentru unii salariați din cadrul UATC Săndulești, cuantumul veniturilor salariale acordate lunar au fost peste nivelul indemnizației lunare cuvenită funcției de viceprimar.
Indemnizația viceprimarului este în valoare brută de 6.240 lei, determinată prin înmulțirea salariului de bază minim brut pe țară garantat în plată cu coeficientul 3, stabilit în anexa nr. IX din Legea nr. 153/2017 (2.080 lei*3=6.240 lei).
În contextul Legii-cadru nr.153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările și completările ulterioare, salariile de bază ale personalului din cadrul administrației publice locale se stabilesc de către ordonatorul de credite în baza hotărârii consiliului local, între o limită minimă și o limită maximă, astfel încât acestea, împreună cu celelalte elemente salariale prevăzute de lege, să nu depășească indemnizația lunară corespunzătoare funcției de viceprimar al comunei, ca nivel maxim.
Astfel, prin HCL nr. 53/28.07.2017 privind stabilirea salariilor de bază ale personalului aparatului de specialitate al primarului comunei Săndulești s-a aprobat anexa privind coeficienții care stau la baza determinării salariilor de bază atât pentru primar și viceprimar cât și pentru funcțiile publice și funcțiile contractuale din cadrul aparatului de specialitate al primarului comunei.
Conform art. 7, lit. m), din Legea-cadru nr. 153/2017, termenul de venit salarial al personalului din sectorul bugetar, este definit ca venitul ce cuprinde: salariile de bază (…), indemnizațiile lunare și, după caz, compensațiile, indemnizațiile, sporurile, majorările, adaosurile, primele și premiile, precum și alte drepturi în bani și/sau în natură, corespunzătoare fiecărei categorii de personal din sectorul bugetar.
Conform art. 11 alin. (4) din aceeași lege nivelul veniturilor salariale se stabilește (….) fără a depăși nivelul indemnizației lunare a funcției de viceprimar (…) exclusiv majorările prevăzute la art. 16 alin. (2), cu încadrarea în cheltuielile de personal aprobate în bugetele de venituri și cheltuieli.”.
Din verificarea documentelor (statele de plată, dispoziții, etc.) prezentate echipei de audit de către entitate se constată că 2 persoane, respectiv secretarul general al comunei și inspectorul din cadrul Compartimentului financiar contabil, au beneficiat în perioada 2019-2021 și inclusiv până la data prezentului audit, de venituri salariale necuvenite reprezentând spor în cuantum cuprins între 10-50% (majorarea s-a acordat proporțional cu timpul efectiv lucrat lunar pentru activitatea desfășurată în cadrul proiectului), indemnizație de hrană și spor condiții vătămătoare al căror cuantum cumulat cu salariul de bază este peste limita indemnizației lunare a viceprimarului.
Astfel, au fost efectuate plăți nelegale pentru cheltuieli de personal, în sumă totală brută de 139.884 lei conform.
Au fost efectuate plăți nelegale, urmare majorării indemnizației lunare a primarului și viceprimarului cu 25% în loc de 20% pentru implementarea de proiecte finanțate din fonduri europene nerambursabile.
În anul 2021 la nivelul UATC Săndulești s-au aflat în implementare două proiecte finanțate din fonduri europene nerambursabile pentru obiectivul ”Miniteren de sport, multifuncțional, racorduri”, prin contractul de finanțare nr. C 1920074X205361303301 din data de 03.09.2018 și pentru obiectivul ”Alfabetizarea digitală a locuitorilor din comuna Săndulești prin achiziționarea de echipamente IT, în scopul îmbunătățirii calității vieții acestora” , prin contractul de finanțare nr. C 1920073E20536130735927.11.2020.
Potrivit art. 6 din Anexa nr. 1 la HG nr.325/2018, pentru implementarea a două proiecte finanțate din fonduri europene nerambursabile, începând cu data de 14 mai 2018 (data intrării în vigoare a actului normativ) indemnizația lunară a primarului și viceprimarului se majorează cu 20%.
În fapt, indemnizația lunară a primarului s-a majorat cu 25% reprezentând 2.080 lei (8.320 lei*25%), în loc de 20%, reprezentând 1.664 lei (8.320 lei*20%), iar a viceprimarului s-a majorat cu 1.560 (25%*6.240lei), în loc de 1.248 lei (6.240 lei *20%).
Astfel, au fost efectuate plăți nelegale pentru cheltuieli de personal, prin majorarea indemnizației lunare a primarului și viceprimarului cu 25% în loc de 20% pentru implementarea de proiecte finanțate din fonduri europene nerambursabile în sumă totală brută de 10.920 lei.
Cauzele și împrejurările care au condus la apariția abaterii:
Cauza care a determinat abaterea consemnată constă în interpretarea eronată a prevederilor legale.
Valoarea abaterii constatate:150.804 lei.
Consecințele economico-financiare ale abaterilor de la legalitate și regularitate:
Consecințele economico- financiare ale abaterii constau în prejudicierea bugetului local cu suma de 150.804 lei.”
Deci, potrivit raportului Curții de Conturi, într-un singur an, Primăria Săndulești a reușit plăți nelegale în valoare de 178.000 de lei – 1 miliard și 700 de milioane de lei vechi – adevărată valoare pentru economistul, Călin Fărgaciu!












