spot_imgspot_img

Lupi in haine de miei – si-au falsificat concedii ca sa incaseze banii de pe vouchere

spot_imgspot_img
spot_imgspot_img
spot_imgspot_img

Peste 1000 de oameni din diverse structuri ale statului roman si-au falsificat acte de cazare si masa, pentru a primi 60% din contravaloarea voucherelor de vacanta.

Potrivit informațiilor obținute de StrictSecret.ro, sesizarea vine din partea ANAF, procurorul Marius Pantea de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Cluj derulând audieri într-un dosar mamut, unde există suspiciunea că peste 120 de polițiști au întocmit rapoarte false și au decontat vacanțe pe la diferite unități de cazare, fără ca în fapt aceștia să înnopteze acolo.
 
Potrivit legii, polițiștii primesc voucher de vacanță în cuantum de până la 1450 de lei. Procedura e simplă. Polițistul își alege o unitate de cazare și ulterior transmite IPJ-ului o factură emisă de aceasta, împreună cu un raport prin care arată că a fost cazat în locația respectivă. Însă la Cluj, polițiștii s-au crezut mai deștepți și s-au gândit să-și rotunjească veniturile inventând vacanțe pe care MAI-ul să le achite.
Așa se face că procurorii au descoperit că o mare parte dintre aceste rapoarte de decont vin prin intermediul a două agenții de turism, iar firmele care eliberau facturile nu erau acreditate în acest domeniu. Sursele noastre susțin că firmele respective n-au intrat la complicitate moca, ci luau procente sau sume fixe pentru a le elibera facturi ”distinșilor” în uniformă. Și în fond și la urma urmei, operatorii economici abordați de polițiști în vederea comiterii unor infracțiuni mai acceptă complicitatea și de groază.”, scrie strictsecret.ro
 
 
RefleqtMedia are informatii ca aceasta situatie a fost prezenta si la Baza 71 Aeriana, insa Parchetul Militar Cluj neaga informatia.
spot_imgspot_img
spot_img
spot_img

Related articles

🏆 Legione Câmpia a cucerit rugby-ul feminin!

Cinci luptătoare din Câmpia Turzii, campioane naționale și câștigătoare...

🦅 Vulturii zboară tot mai sus! Lideri neînvinși ai Ligii a 4-a Elite Mureș! 💙🔥

A.F.C. Vulturii Târgu Mureș continuă să domine autoritar Liga...
Bucur Ovidiu Adrian
Bucur Ovidiu Adrianhttp://refleqtmedia.ro/
Jurnalist, cu 14 ani de experiență. Specializat în investigații și articole de presă din domeniile: administrativ, politic, social