Louis Șerb, campion mondial de karate și antrenor la CSC Crișan Karate Viișoara Câmpia Turzii, a participat recent la un stagiu internațional privat de pregătire desfășurat la Istanbul. Evenimentul a fost condus de Sensei Kazumasa Moto, actualul campion mondial și unul dintre cei mai valoroși sportivi Shotokan la nivel global.
Organizat de Metin Sofuoğlu, fost antrenor al echipelor naționale de karate ale Turciei și Kuweitului și recunoscut internațional ca specialist în kata, acest stagiu a oferit o oportunitate rară de perfecționare pentru sportivii de elită.
„Această experiență a fost extrem de valoroasă pentru mine, atât ca antrenor, cât și ca sportiv. Am avut ocazia să învăț direct de la elita mondială a karate-ului și să descopăr tehnici speciale de pregătire folosite de japonezi și turci, considerate cele mai puternice națiuni în kata. Toate aceste informații vor fi integrate în antrenamentele noastre, contribuind la dezvoltarea sportivilor noștri și la performanțe tot mai mari”, a declarat Louis Șerb – care este și competitor în Series A, Karate WKF.
În mesajul său, campionul mondial a transmis mulțumiri speciale celor doi maeștri pentru profesionalismul și deschiderea lor, exprimându-și dorința de a continua această colaborare în viitor.
Prin participarea la astfel de stagii internaționale, Louis Șerb confirmă angajamentul său de a ridica nivelul karate-ului din Câmpia Turzii și de a oferi sportivilor săi cele mai moderne și eficiente metode de pregătire.












