spot_imgspot_img

Percheziții desfășurate de polițiștii Secției 9 Poliție Rurală Turda într-un dosar privind infracțiuni silvice

spot_imgspot_img
spot_imgspot_img
spot_imgspot_img

La data de 25 iunie a.c., polițiștii Secției 9 Poliție Rurală Turda au pus în executare două mandate de percheziție domiciliară, în localitatea Băișoara, într-un dosar penal ce vizează săvârșirea unor infracțiuni la regimul silvic.

În cadrul perchezițiilor, a fost ridicată în vederea confiscării cantitatea totală de 18,1 metri cubi de material lemnos, cu o valoare estimată de peste 10.000 de lei.

Totodată, au fost ridicate mai multe bunuri susceptibile a fi fost utilizate în activitatea infracțională, unelte și echipamente de prelucrare a lemnului, precum și telefoane mobile, toate în valoare de peste 10.000 lei.

Având în vedere complexitatea cauzei, cercetările continuă pentru documentarea completă a activității infracționale, urmând a fi dispuse măsurile legale ce se impun.

Activitățile s-au desfășurat cu sprijinul luptătorilor din cadrul Serviciului pentru Acțiuni Speciale Cluj, polițiștilor din cadrul Serviciului Criminalistic, jandarmilor din cadrul IJJ Cluj, precum și efectivelor din cadrul Gărzii Forestiere Cluj, alături de reprezentanți ai unui ocol silvic.

Cercetările sunt efectuate sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de tăiere fără drept de arbori și furt de arbori.

Facem precizarea că, pe întreg parcursul procesului penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție.

spot_imgspot_img
spot_img
spot_img

Related articles

🏆 Legione Câmpia a cucerit rugby-ul feminin!

Cinci luptătoare din Câmpia Turzii, campioane naționale și câștigătoare...

🦅 Vulturii zboară tot mai sus! Lideri neînvinși ai Ligii a 4-a Elite Mureș! 💙🔥

A.F.C. Vulturii Târgu Mureș continuă să domine autoritar Liga...