Monday, January 19, 2026
-6.1 C
Turda
-6.8 C
Câmpia Turzii
spot_img

De departe, ce mai faină primire pentru „Drumul Unirii” a fost la Turda – iar fotografiile vorbesc de la sine

Deși au avut doar 24 de ore la dispoziție pentru a se pregăti, autoritățile turdene au demonstrat întregii țări că știu să-și primească oaspeții și știu să intre în spiritul unirii și al solidarității de neam.

Porniți la ora 9:00 din Tureni, Călăreții Unirii au ajuns la Turda la ora 12:00 și au fost întâmpinați de un întreg alai, cu steaguri, costume naționale și multă, multă voie bună.

„Convoiul Unirii a ajuns astăzi la Turda și ne-a prins în plină ședință de Consiliu Local!

Ceea ce a urmat a fost extraordinar! Acești oameni minunați ne-au făcut sufletele să vibreze și le mulțumim pentru emoțiile pe care ni le-au oferit, pentru momentele de patriotism în care am resimțit cu toții greutatea istorică a acestui An Centenar.


Le mulțumim pentru că dau așa un exemplu tinerilor noștri și noilor generații, parcurgând drumul Unirii de la Maramureș la Alba Iulia, îmbrăcați în costume tradiționale, sub semnul drapelului iubitei noastre țări!”, a declarat Cristian Octavian Matei – român adevărat și primarul turdenilor.

spot_img
spot_img

Hot this week

🚨 ALARMĂ PE MUNTE! 17 INTERVENȚII ÎNTR-UN SINGUR WEEKEND – SALVAMONTIȘTII CLUJENI, ÎN LINIA ÎNTÂI

Sfârșit de săptămână EXTREM de solicitant pentru salvatorii montani...

⚠️ Atenție la țurțurii de gheață! Sunt responsabilitatea noastră, a tuturor

Având în vedere variațiile de temperatură din ultimele zile,...

📢 INFORMARE PRIVIND APROVIZIONAREA COMERCIANȚILOR DIN ZONA CENTRALĂ A MUNICIPIULUI TURDA

În conformitate cu Hotărârea Consiliului Local al Municipiului Turda...

Cât de bine trăiau românii în 2016 vs 2026: o analiză comparativă (cu date și context)

Comparația „2016 vs 2026” nu e doar despre cât...
spot_img

Pe aceeași temă

🚨 ALARMĂ PE MUNTE! 17 INTERVENȚII ÎNTR-UN SINGUR WEEKEND – SALVAMONTIȘTII CLUJENI, ÎN LINIA ÎNTÂI

Sfârșit de săptămână EXTREM de solicitant pentru salvatorii montani...

⚠️ Atenție la țurțurii de gheață! Sunt responsabilitatea noastră, a tuturor

Având în vedere variațiile de temperatură din ultimele zile,...

📢 INFORMARE PRIVIND APROVIZIONAREA COMERCIANȚILOR DIN ZONA CENTRALĂ A MUNICIPIULUI TURDA

În conformitate cu Hotărârea Consiliului Local al Municipiului Turda...

🔥 SUPER TABLOID | „Domnule Ioan Rus, o cunoașteți pe «Rusica»?”

Acuzații explozive aruncate în spațiul public și o întrebare...

Dhan’yavāda, nēpālī kāmadāraharū!

Sau ... pentru suveraniști, Mulțumesc, muncitor nepalez! De ce? Pentru...

⚽ ACS Potaissa Turda, pregătită de un nou capitol la Fun7Cup Călărași 2026

Clubul ACS Potaissa Turda se aliniază la startul competiției...
spot_img

RefleqtMedia Știri

spot_img

Popular Categories

spot_img
spot_img