spot_imgspot_img

Cei mai talentați șahiști din țară și nu numai își dau întâlnire la Salina Turda

spot_imgspot_img
spot_imgspot_img
spot_imgspot_img

Primăria Municipiului Turda, în parteneriat cu Șah Club Potaissa Turda și Salina Turda organizează ediția a V-a a Festivalului Internațional de Șah „Cupa Salina”, dedicată copiilor.

În perioada 15-17 iunie, cei mai talentați mici șahiști din țară, dar și invitați din alte țări, își vor da concursul pentru a câștiga una dintre cele patru categorii de competiție.

Șahul, considerat „gimnastica minții”, este cel mai vechi joc de strategie din lume, iar concepția generală este că oamenii care cunosc șah și îl practică își dezvoltă abilitățile cognitive, fiind capabili să ia decizii mai repede și mai bine decât persoanele care nu practică acest sport.

La competiția de la Salina Turda va participa o întreagă pleiadă de șahiști turdeni, pregătiți de marele antrenor, Marin Fântână.

Acesta, prin abnegație și răbdare, a pregătit generații întregi de campioni la șah, inițiindu-i în tainele „gimnasticii minții” și purtându-i spre trofeele de campioni.

Prin urmare, dacă vreți să-i urmăriți pe micuții șahiști la treabă, sunteți invitați în perioada 15-17 iunie, la Cupa „Salina Turda” la șah.

Sponsor principal: Aries Industrial Park

spot_imgspot_img
spot_img
spot_img

Related articles

Echipa Team Romania a aterizat cu bine în Panama! 🇷🇴🤖

Românii noștri cuceresc lumea, pas cu pas — acum,...

Anunţ referitor la elaborarea unui proiect de act normativ

Astăzi, 29.10.2025, PRIMĂRIA MUNICIPIULUI TURDA anunţă deschiderea procedurii de...

🌄 VIZITĂ DE IMPACT LA MIHAI VITEAZU!

🤝 Comuna noastră a avut onoarea de a-l primi...

 Campanie de responsabilitate – Sterilizarea câinilor cu stăpân în Câmpia Turzii

 De ce este importantă sterilizarea?  Reduce numărul câinilor abandonați pe...
Bucur Ovidiu Adrian
Bucur Ovidiu Adrianhttp://refleqtmedia.ro/
Jurnalist, cu 14 ani de experiență. Specializat în investigații și articole de presă din domeniile: administrativ, politic, social