În sfârșit, primul bilanț cu sub 10.000 de infecții noi COVID-19.
Conform datelor prezentate de Grupul de Comunicare strategică, în ultimele 24 de ore, 8682 de români au fost depistați infectați cu virusul SARS-CoV-2.
În aceeași perioadă de timp, 150 de români au decedat, iar la terapie intensivă sunt internați 1440 de români.
Numărul de testări a scăzut semnificativ, fiind vorba despre o zi de week-end. În total au fost efectuate 46.075 de teste, dintre care 18.040 de teste RT-PCR și 28.035 de testări rapide antigen.
Conform libertatea.ro, la nivel național mai există doar 8 paturi libere pe ATI, însă cel puțin la nivel de județ Cluj, această situație se îmbunătățește de la o zi, la alta, prin operaționalizarea de noi paturi.
Practic, dacă este să ne raportăm la precedentul val COVID-19, în județul Cluj pot fi operaționalizate peste 90 de paturi ATI pe COVID-19, însă acest lucru se va face în funcție de creșterea presiunii pe secții.










