Președintele ANAF, Adrian Nicușor Nica, a admis ceea ce toți micii antreprenori știau deja: inspectorii fiscali își fac meseria de mântuială și, din lene și comoditate, îi controlează pe cei mai vulnerabili.
„Având aceeași sumă, același salariu, colegii noștri preferă să nu lucreze la mari contribuabili și să meargă către micii contribuabili, unde activitatea este mult mai simplă”, a spus acesta. Așa se scrie manualul rușinii: hărțuiești covrigăriile și buticurile, dar te faci că nu vezi miliardele ascunse în buzunarele marilor datornici.
Legislația românească le dă mână liberă acestor puturoși. Nu există nicio obligație de a echilibra controalele între companiile mari și cele mici. Rezultatul? Corporațiile și „șmecherii” cu datorii colosale râd în fața statului, știind că nimeni nu îi va deranja, în timp ce antreprenorul de cartier este strivit de controale repetate și absurde. România a ajuns un stat care se teme de puternici și se răzbună pe cei slabi.
În loc să schimbe radical această realitate, premierul bolovan, Ilie Bolojan, își bate joc de micii întreprinzători. Nicio reformă reală, nicio lege care să oblige ANAF-ul să caute banii mari, nicio strategie care să lovească acolo unde sunt adevărații hoți. Politicile guvernului nu fac decât să perpetueze o schemă de protecție a marilor datornici și o campanie de exterminare a celor mici.
Digitalizarea invocată de șeful ANAF este o scuză ieftină. Nu va spăla rușinea unei instituții care alege calea comodă și trădează interesul public. În forma actuală, ANAF-ul este un câine de pază pentru marii datornici și un călău pentru micile afaceri. România reală este o țară unde inspectorii fiscali vânează firimituri, iar sacii de bani scapă printre degete.
Aici nu mai e vorba de incompetență, ci de trădare a rolului statului. Iar micii antreprenori, sacrificați zilnic, plătesc prețul pentru un sistem putred, leneș și laș.
