Thursday, January 22, 2026
-2.2 C
Turda
-2.1 C
Câmpia Turzii
spot_img

Aeronavele MiG21 Lancer s-au pensionat!

Intrat în dotarea Forțelor Aeriene Române în timpul comunismului, MiG-21 a fost îngerul păzitor al teritoriului național românesc, până astăzi.

Controversat și, totodată, apreciat, avionul de vânătoare ar fi trebuit casat încă din 1990, atunci când au făcut-o și sovieticii, dar noi am ales să-l îmbunătățim. Astfel, în parteneriat cu constructorul israelian ELBIT, a luat naștere MiG21 LANCER, varianta „îmbunătățită” a MiG21 Fishbed (MiG-ul original).

Ei bine, după mai bine de 40 de ani de servitute față de Forțele Aeriene Române, MiG21 Lancer a fost, de astăzi, pensionat. „Slujba” de apărare a teritoriului NATO, din partea ROAF rămâne, de-acum, în sarcina aeronavelor F16 Fighting Falcon și, desigur, a elicopterelor IAR Puma SOCAT.

La ceremonia de retragere a aeronavelor MiG21 Lancer, organizată de Baza 71 Aeriană „General Emanoil Ionescu”, au fost invitați primarii celor 3 localități în apropierea cărora își desfășoară activitatea baza: Câmpia Turzii, reprezentată prin Dorin Nicolae LOJIGAN, Luna, reprezentată prin Aurel Giurgiu și Călărași, reprezentată prin Ioan Vasile RACOLȚA.

Astăzi, 15 mai, este o zi istorică în aviația română și pentru Baza 71 Aeriană. La 36 de ani de la aterizarea primelor 2 MiG-21 pe aerodromul de la Câmpia Turzii, azi am salutat pentru ultima dată formația de MiG-21 LanceR care au survolat aerodromul în zborul lor către Bacău. Ne încearcă un sentiment de tristețe dar ne bucurăm că am fost în număr atât de mare, azi, pe aerodromul Câmpia Turzii, să-i acordăm respectul cuvenit acestui cavaler de dural, acum la despărțire.

Ceremonia militară s-a desfășurat în prezența generalului maior Remus Bondor, șeful Direcției Planificare Strategică din cadrul Statului Major al Apărării, al generalului de flotilă aeriană Leonard Gabriel Baraboi, locțiitorul șefului Statului Major al Forțelor Aeriene și a comandorului Dumitru Călin Hulea, comandantul bazei. Activitatea s-a încheiat cu decolarea ultimelor trei aeronave la manșa lor aflându-se comandor Silviu Mărincaș, căpitan comandor Bogdan Mădălin și locotenent comandor Romina Mîrza.”, transmit reprezentanții Bazei 71 Aeriană.
 
Bonus: Iată o filmare din cockpit-ul aeronavei:
spot_img
spot_img

Hot this week

24 Ianuarie – o invitație pentru comunitate

Unele momente nu țin doar de istorie, ci de...

EXCLUSIV: Artur Podar a demisionat de la ACS Sticla Arieșul Turda

Cu doar o lună înainte de startul campionatului pentru...
spot_img

Pe aceeași temă

spot_img

RefleqtMedia Știri

spot_img

Popular Categories

spot_img
spot_img