Publicitate

spot_img

Publicitate

spot_img

Câmpia Turzii ARDE – două incendii simultan

Mama proștilor este mereu gravidă, iar ceea ce se întâmplă de câteva zile, la Câmpia Turzii, o demonstrează cu brio.

Deși, aproape zilnic, toate instituțiile responsabile, de la Prefectură, la ISU, primărie, au transmis FOARTE CLAR că arderile de vegetație sunt interzise, proștii vor fi proști până crapă!

Așa se face că, exact în aceste momente, pe teritoriul Câmpiei Turzii, sunt active două incendii de vegetație.

Lângă fabrica Henkel din cartierul Lut, în apropierea liniei ferate, este pentru a treia zi consecutivă când are loc un incendiu de vegetație, iar echipajele SVSU Câmpia Turzii acționează pentru stingerea sa. Ieri a fost la fel, sâmbătă a fost la fel.

De asemenea, la ieșirea din Câmpia Turzii, spre Viișoara, are loc un alt incendiu de vegetație, iar acolo intervine ISU, Detașamentul Turda.

Problema cea mai mare în cazul incendiilor de vegetație este legată de faptul că persoanele care le declanșează sunt foarte greu de depistat. Uneori este vorba despre proprietarii terenurilor pe care se propagă, dar nu întotdeauna este cazul, astfel că sancționarea piromanilor este foarte dificil de realizat.

Publicitate

spot_img

Publicitate

spot_img

Hot this week

Câmpia Turzii își consolidează poziția pe harta investițiilor strategice

Municipiul Câmpia Turzii face pași importanți în direcția dezvoltării...

Trei suflete salvate din drum: gestul simplu care spune totul despre omenie

Într-o seară obișnuită, pe un drum liniștit din comuna...

Publicitate

spot_img

Pe aceeași temă

Publicitate

spot_img

RefleqtMedia Știri

Popular Categories

Publicitate

spot_img

Publicitate

spot_img
spot_img