La ora 9:00, Primarul Municipiului Turda – Cristian Octavian Matei, s-a prezentat la urne, la Școala Andrei Șaguna, alături de soție, dar și de colegii din PNL Turda.
„Dragi turdeni, așa cum v-am mai spus, astăzi este un moment extrem de important pentru viitorul municipiului Turda. Votul fiecăruia dintre dumneavoastră este foarte important, motiv pentru care vă îndemn să veniți la vot, să vă exercitați acest drept constituțional, indiferent de opțiunea dumneavoastră politică. Eu am ales continuitatea, deoarece proiectele Turzii trebuie să continue, dezvoltarea rapidă a orașului trebuie și îmi doresc să continue. Turda și turdenii merită tot ce e mai bun. Le urez succes tuturor candidaților și mulțumesc în mod special turdenilor pentru susținerea pe care ne-au oferit-o și ne-o oferă în continuare.”, a declarat edilul turdean.










