Sunday, January 18, 2026
-6.1 C
Turda
-12.1 C
Câmpia Turzii
spot_img

Turdean ranit intr-un grav accident la Cluj Napoca

Un tanar in varsta de 25 de ani, din Turda, a fost grav ranit azi-noapte, pe Calea Dorobantilor din Cluj Napoca.

“La data de 9 martie a.c., în jurul orei 01.45, s-a produs un eveniment rutier, pe Calea Dorobanților, din municipiul Cluj-Napoca.

Din primele cercetări, s-a stabilit că un tânăr de 22 de ani, din municipiul Gherla, în timp ce conducea un autoturism pe Calea Dorobanților înspre strada Teodor Mihali, a pierdut controlul asupra direcției de deplasare, în condiții ce urmează a fi stabilite în contextul cercetărilor, intrând în coliziune cu un autoturism aflat pe o altă bandă de circulație, condus de un tânăr, de 25 de ani, din municipiul Turda.

În urma impactului, tânărul de 25 de ani a fost proiectat în stâlpul situat pe partea stânga a sensului de mers, ulterior fiind transportat la spital pentru acordarea îngrijirilor medicale.

Totodată, tânărul de 22 de ani a fost condus la o unitate medicală pentru recoltarea de probe biologice, în vederea stabilirii consumului unor substanțe.

Cercetările în cauză sunt continuate de polițiștii din cadrul Poliției municipiului Cluj-Napoca.”, transmite IPJ CLUJ.

Primarul Clujului, Emil Boc, a publicat clipul cu accidentul rutier, luand atitudine pe subiect

“‼️ VITEZA UCIDE ‼️

Noaptea trecută, la ora 2:15, pe Calea Dorobanților, un moment de inconștiență putea să se transforme într-o tragedie de proporții!

Din cauza vitezei excesive a unor șoferi iresponsabili, aceștia au pierdut controlul volanului, au distrus un stâlp de iluminat public, iar o persoană a ajuns la spital. Alte două persoane au fost la un pas de a fi rănite!

Acest accident este dovada clară că regulile de circulație nu sunt opționale!

Nu este vorba doar despre tine, ci despre siguranța tuturor celor din jur.

Neatenția, teribilismul și lipsa de respect pentru lege pot curma vieți nevinovate.

Vom colabora strâns cu autoritățile pentru a ne asigura că astfel de comportamente nu rămân nepedepsite. Responsabilitatea în trafic este esențială – viteza și inconștiența nu au ce căuta pe drumurile noastre!

Fac un apel ferm către toți șoferii: respectați legea, respectați viața!

Înainte de a apăsa pedala de accelerație, gândiți-vă la cei care pot suferi din cauza unei clipe de nesăbuință.

Aveți grijă de voi și de ceilalți participanți la trafic! 🚦🚑”, a declarat Emil Boc

spot_img
spot_img

Hot this week

🔥 SUPER TABLOID | „Domnule Ioan Rus, o cunoașteți pe «Rusica»?”

Acuzații explozive aruncate în spațiul public și o întrebare...

Dhan’yavāda, nēpālī kāmadāraharū!

Sau ... pentru suveraniști, Mulțumesc, muncitor nepalez! De ce? Pentru...

⚽ ACS Potaissa Turda, pregătită de un nou capitol la Fun7Cup Călărași 2026

Clubul ACS Potaissa Turda se aliniază la startul competiției...

FLĂCĂRI ÎN MIEZ DE NOAPTE LA CÂMPIA TURZII!

Incendiu violent la o casă din Sâncrai – acoperișul,...
spot_img

Pe aceeași temă

spot_img

RefleqtMedia Știri

spot_img

Popular Categories

spot_img
spot_img