Tuesday, January 20, 2026
-13.9 C
Turda
-13.7 C
Câmpia Turzii
spot_img

T9/USR Turda S-A ÎNȘELAT, DIN NOU! Profit IMENS la Salina Turda

În luna aprilie, când Salina Turda se pregătea să-și crească tarifele de acces în mină, T9/USR Turda lansa „un semnal de alarmă” menit să ne streseze pe toți, dar și să arunce cu noroi în executivul local al Municipiului Turda.

„ Planul de căpușare a Salinei de către Matei și PSD a trecut de curând la o nouă etapă, prin desființarea departamentelor juridic și marketing, servicii care au fost externalizate către firme private, dechizându-se astfel calea scoaterii banilor din bugetul societății! Probabil că următoarea etapă va fi privatizarea Salinei către firme pesediste! 

Vor câștiga, probabil, Praidul cu 30 lei/adult, Târgu Ocna cu 24 lei/adult, Slănic Moldova cu 22 lei/adult sau Ocnele Mari cu 20 lei/adult… ”, spuneau – în aprilie – membrii USR Turda.

Iată că lunile au trecut, tarifele au crescut, iar încasările și – implicit – profitul Salinei Turda este cel mai mare pe care l-a înregistrat societatea de la înființare.

Astfel, în conformitate cu datele prezentate de Salina Turda SA în ultima ședință de consiliu local care a avut loc la Turda în 2019, veniturile vor fi de 26.434.000 lei la finele acestui an, ajungând la un profit brut de 9.061.000 lei.

Ce înseamnă asta? 

Păi, nici mai mult nici mai puțin decât că profitul Salinei Turda a crescut, cu 2 milioane de lei noi, față de cel înregistrat în 2018 – adică … 20 DE MILIARDE DE LEI VECHI.

Astfel, USR Turda și ramora lor ONG-istă, T9 demonstrează, încă o dată că sunt ași… la dezinformare, și nu la previziuni economice și că nu sunt în stare decât să arunce cu praf și noroi spre adversarii politici.

Totodată, se adeverește ceea ce zicea RefleqtMedia în 11 aprilie:

„Un alt subiect pe care-l ignoră USR Turda și pe care RefleqtMedia l-a scos „la înaintare” încă de anul trecut este aportul de turiști străini în veniturile Salinei.

Astfel, aproximativ 60% din totalitatea turiștilor care intră în obiectivul turistic turdean provin din Ungaria, Slovacia, Cehia, Austria, Germania sau Scoția, unde veniturile sunt net superioare celor din România.

Chiar crede cineva că austriacul care câștigă 1800 de euro pe lună, în medie, se uită la 2-3 euro?”

spot_img
spot_img

Hot this week

🚨 ALARMĂ PE MUNTE! 17 INTERVENȚII ÎNTR-UN SINGUR WEEKEND – SALVAMONTIȘTII CLUJENI, ÎN LINIA ÎNTÂI

Sfârșit de săptămână EXTREM de solicitant pentru salvatorii montani...

⚠️ Atenție la țurțurii de gheață! Sunt responsabilitatea noastră, a tuturor

Având în vedere variațiile de temperatură din ultimele zile,...

📢 INFORMARE PRIVIND APROVIZIONAREA COMERCIANȚILOR DIN ZONA CENTRALĂ A MUNICIPIULUI TURDA

În conformitate cu Hotărârea Consiliului Local al Municipiului Turda...

Cât de bine trăiau românii în 2016 vs 2026: o analiză comparativă (cu date și context)

Comparația „2016 vs 2026” nu e doar despre cât...
spot_img

Pe aceeași temă

🚨 ALARMĂ PE MUNTE! 17 INTERVENȚII ÎNTR-UN SINGUR WEEKEND – SALVAMONTIȘTII CLUJENI, ÎN LINIA ÎNTÂI

Sfârșit de săptămână EXTREM de solicitant pentru salvatorii montani...

⚠️ Atenție la țurțurii de gheață! Sunt responsabilitatea noastră, a tuturor

Având în vedere variațiile de temperatură din ultimele zile,...

📢 INFORMARE PRIVIND APROVIZIONAREA COMERCIANȚILOR DIN ZONA CENTRALĂ A MUNICIPIULUI TURDA

În conformitate cu Hotărârea Consiliului Local al Municipiului Turda...

🔥 SUPER TABLOID | „Domnule Ioan Rus, o cunoașteți pe «Rusica»?”

Acuzații explozive aruncate în spațiul public și o întrebare...

Dhan’yavāda, nēpālī kāmadāraharū!

Sau ... pentru suveraniști, Mulțumesc, muncitor nepalez! De ce? Pentru...

⚽ ACS Potaissa Turda, pregătită de un nou capitol la Fun7Cup Călărași 2026

Clubul ACS Potaissa Turda se aliniază la startul competiției...
spot_img

RefleqtMedia Știri

spot_img

Popular Categories

spot_img
spot_img