

Sticla Arieșul Turda a jucat, probabil, cel mai bun fotbal al său din acest campionat, în înfruntarea de ieri, de pe teren propriu, în care adversar i-a fost Gloria Bistrița.
Primii care puteau marca au fost elevii lui Constantin Olaru, în minutul 12, când Savu a șutat dinafara careului, dar Albuț a reținut mingea.
Tot turdenii puteau marca 5 minute mai târziu când Paleoca a reluat cu capul dintr-o centrare venită din corner, dar același Albuț a fost la post.
Turdenii își puteau contura victoria în minutul 79, când același Paleoca a înscris, pe fondul unei greșeli în apărarea bistrițenilor.
Un minut mai târziu, Erik Oltean a tras puternic spre poarta Gloriei, dar a ratat.
Golul egalării a venit, nesperat, în minutul 92, când Nalați a restabilit egalitatea, iar Sticla Turda a pierdut șansa unei victorii.
La finalul partidei, antrenorul Constantin Olariu, a declarat: „Suntem supărați, cred că e primul joc în acest campionat în care am dus meciul foarte bine. Și în prima repriză, cât și în a doua am jucat bine. Am și condus, din păcate o eroare de poziționare a mijlocașilor centrali ne-a făcut să pierdem aceste două puncte. Țin să îi felicit pe jucători pentru această partidă.” – citat de TurdaNews.net
Etapa viitoare, Sticla Arieșul Turda merge la Reghin, pentru o confruntare cu Avântul.
foto:TurdaNews









