

Dacă ritmul comunicatelor de presă ar rezolva problemele orașului, la Turda n-ar mai exista nici păcănele, nici trafic, nici gropi. În ultimele zile, scena politică locală s-a transformat într-un adevărat ring de box, unde USR și AUR își împart lovituri prin postări și comunicate, având ca temă principală jocurile de noroc.
Totul a pornit după ce USR Turda a anunțat lansarea campaniei „Fără păcănele în Turda”, prin care își propune să strângă 2.500 de semnături pentru o inițiativă cetățenească de interzicere a sălilor de jocuri de noroc. Useriștii spun că au discutat cu numeroase familii afectate de dependența de jocuri și susțin că orașul trebuie să urmeze exemplul altor localități care au limitat sau interzis această activitate.
Replica AUR n-a întârziat. Reprezentanții partidului au ironizat campania, susținând că USR știe doar să strângă semnături și să facă fotografii pentru Facebook, întrebând retoric ce proiecte importante a implementat formațiunea în Turda. Mesajul lor a fost că problemele orașului nu se rezolvă prin campanii de imagine, ci prin rezultate concrete.
Schimbul de replici a continuat imediat. USR a revenit cu acuzații dure, afirmând că AUR și PNL au încercat să mențină în funcțiune sălile de jocuri printr-un proiect de hotărâre de Consiliu Local și că singura soluție reală este interzicerea totală a păcănelelor. În același mesaj, useriștii au lansat și atacuri personale la adresa unor reprezentanți AUR, acuzându-i de inconsecvență și interese ascunse.
Nici AUR nu s-a oprit aici. Într-un nou comunicat, reprezentanții partidului au susținut că sălile de jocuri ar fi deja închise și au pus sub semnul întrebării motivul pentru care USR continuă să strângă semnături și date personale de la cetățeni. În același timp, au lansat noi ironii și acuzații la adresa liderilor locali ai USR.
Dincolo de schimbul de replici, un lucru este evident: subiectul a devenit mai degrabă muniție electorală decât o dezbatere serioasă despre combaterea dependenței de jocurile de noroc. Fiecare tabără încearcă să demonstreze că deține adevărul absolut, în timp ce adversarii sunt prezentați drept complicii fenomenului.
Realitatea este însă mai complicată. Chiar dacă restricțiile privind sălile fizice pot avea un impact, o mare parte dintre persoanele care joacă au migrat de ani buni către platformele online, accesibile de pe telefon sau calculator, fenomen care nu poate fi rezolvat printr-o simplă hotărâre de consiliu local.
Situația, în sine, este una absolut perimată, deoarece în afară de oamenii care încă folosesc telefoane cu butoane, majoritatea utilizatorilor de păcănele o ard online. Pe de altă parte, această ceartă stupidă cu caracter pur politic nu favorizează nici unul dintre partide.
Astfel că… scurt pe doi: oameni buni, mai găsiți-vă și alte subiecte de sfadă!









