Municipiul Turda face pași siguri către standardele unui oraș european modern, iar unul dintre cele mai vizibile simboluri ale acestei transformări este Spitalul Municipal Turda. Sub coordonarea și implicarea directă a primarului Cristian Octavian Matei, unitatea medicală trece printr-un amplu proces de reabilitare și modernizare, care schimbă radical imaginea și funcționalitatea spitalului.
În cursul acestei după-amiezi, edilul municipiului a prezentat public stadiul lucrărilor de modernizare, evidențiind progresul consistent realizat în cadrul proiectului finanțat în mare parte din fonduri europene. Intervențiile realizate până în prezent demonstrează o viziune clară: transformarea Spitalului Municipal Turda într-o instituție medicală modernă, eficientă și orientată spre confortul pacientului.
„Este o activitate care ne preocupă în mod special pentru ca pacienții care ajung aici la spital să aibă confortul de care este nevoie. S-a realizat foarte mult prin această lucrare pentru care s-au alocat fonduri de la Comunitatea Europeană. Noi am alocat fonduri pentru lucrările neeligibile, respectiv am căutat să fie o reabilitare completă, chiar și hotelieră, deoarece problema reabilitării energetice a fost realizată. Confortul termic a crescut, s-a realizat pentru prima dată în spitalul turdean ventilație completă. Nu mai depindem de aere condiționate”, a declarat primarul Cristian Octavian Matei.
Modernizarea nu se limitează doar la infrastructura clădirii. Proiectul include și dotări medicale de ultimă generație, care ridică standardul serviciilor medicale oferite turdenilor. Printre cele mai importante investiții se numără aparatul de Rezonanță Magnetică Nucleară, achiziționat printr-o finanțare multianuală asigurată de Consiliul Județean Cluj.
Toate aceste investiții completează activitatea unei echipe medicale dedicate, formată din medici, asistente și personal auxiliar care, zi de zi, își pun profesionalismul în slujba pacienților. Coordonarea acestei echipe este asigurată de managerul spitalului, Ovidiu Stănilă, sub a cărui conducere instituția continuă să se dezvolte și să își consolideze reputația.
Transformarea Spitalului Municipal Turda nu este doar o investiție în infrastructură, ci și un angajament față de sănătatea comunității. Proiectele implementate demonstrează că administrația locală tratează sistemul medical ca pe o prioritate strategică.
Prin aceste investiții majore, Turda se apropie tot mai mult de standardele marilor orașe europene, iar Spitalul Municipal devine, treptat, un model de modernizare și eficiență în sistemul medical public din România.










