Thursday, January 29, 2026
1.9 C
Turda
2 C
Câmpia Turzii
spot_img

ȘOFER SFIDĂTOR, PRINS DE DOUĂ ORI ÎN ACEEAȘI SEARĂ! A CONDUS BĂUT, APOI DROGAT, CU PERMISUL SUSPENDAT

Un bărbat de 38 de ani, din municipiul Turda, a fost reținut pentru 24 de ore de polițiștii Biroului Rutier Turda, după o serie de fapte care sfidează orice regulă de circulație și bun-simț rutier.

Totul s-a petrecut în data de 24 ianuarie, în jurul orei 20:25, când șoferul a fost depistat pe strada 22 Decembrie din Turda, conducând un autoturism sub influența băuturilor alcoolice. Testarea cu aparatul etilotest a indicat o valoare de 0,14 mg/l alcool pur în aerul expirat. Ca urmare, acesta a fost sancționat contravențional, iar permisul de conducere i-a fost reținut pe loc.

La doar aproximativ 35 de minute distanță, în jurul orei 21:00, același bărbat a fost din nou prins la volan, de această dată în comuna Mihai Viteazul, conducând același autoturism, deși avea dreptul de a conduce suspendat.

Mai mult decât atât, polițiștii l-au testat și cu aparatul DrugTest, iar rezultatul a fost pozitiv pentru substanțe psihoactive. Ulterior, au fost recoltate probe biologice, iar buletinul de analiză toxicologică a confirmat consumul de substanțe interzise.

În urma probatoriului administrat, în data de 28 ianuarie, polițiștii Biroului Rutier Turda au dispus reținerea bărbatului pentru 24 de ore, acesta fiind cercetat pentru săvârșirea mai multor infracțiuni la regimul rutier.

Cazul scoate din nou la iveală pericolul real reprezentat de șoferii care ignoră legea și pun în pericol viețile celorlalți participanți la trafic.

spot_img
spot_img

Hot this week

Raport de activitate 2025: Consilierul Județean AUR Mircea Vicențiu Irimie, un mandat marcat de implicare și dialog constant

Consilierul județean Mircea Vicențiu Irimie, reprezentant al Alianța pentru...

Femeie găsită moartă, pe strada Amurgului din Turda

O femeie a fost găsită moartă, pe strada Amurgului...

SMURD Cluj organizează un curs de prim ajutor: gesturi simple care pot salva o viață

Intervenția rapidă poate face diferența dintre viață și moarte....

Acțiuni de combatere a poleiului pe drumurile județene

Consiliul Judeţean Cluj informează participanţii la trafic în legătură...

UST Cornești și-a luat antrenor TOP

În contextul reluării antrenamentelor în vederea abordării Cupei României...
spot_img

Pe aceeași temă

Femeie găsită moartă, pe strada Amurgului din Turda

O femeie a fost găsită moartă, pe strada Amurgului...

SMURD Cluj organizează un curs de prim ajutor: gesturi simple care pot salva o viață

Intervenția rapidă poate face diferența dintre viață și moarte....

Acțiuni de combatere a poleiului pe drumurile județene

Consiliul Judeţean Cluj informează participanţii la trafic în legătură...

UST Cornești și-a luat antrenor TOP

În contextul reluării antrenamentelor în vederea abordării Cupei României...

Grădinița din Mărtinești, reabilitată printr-un efort administrativ comun

Vești bune pentru comunitatea din Mărtinești! Grădinița din sat,...
spot_img

RefleqtMedia Știri

spot_img

Popular Categories

spot_img
spot_img