Te atrag urgențele medicale? Vrei să vezi cum arată medicina dincolo de amfiteatre și cursuri și să înveți ce înseamnă stabilizarea unui pacient critic, chiar din prespital? SMURD Cluj anunță lansarea oficială a recrutării de noi paramedici pentru ambulanțele de Terapie Intensivă Mobilă (TIM), începând de 19 ianuarie.
Procesul de selecție se va desfășura pe parcursul mai multor luni și este conceput pentru a oferi candidaților formare solidă, aplicată, esențială pentru orice viitor profesionist din domeniul medical.
Cum se desfășoară selecția
Recrutarea include mai multe etape:
- cursuri teoretice de pregătire;
- examen scris, cu probă grilă și redacțională;
- ateliere practice dedicate candidaților care promovează proba teoretică;
- examen practic final.
La finalul procesului, un număr limitat de paramedici va fi selectat pentru a începe activitatea efectivă în gărzi SMURD, alături de echipele de intervenție.
📚 Din ce se învață?
Studenții admiși în procesul de selecție vor primi toate materialele necesare pentru pregătirea examenului teoretic.
❗️Criterii de înscriere
Pot aplica studenții care îndeplinesc următoarele condiții:
- sunt studenți ai Universitatea de Medicină și Farmacie Iuliu Hațieganu din Cluj-Napoca;
- se află:
- în anii I–IV la Medicină Generală sau Medicină Dentară;
- sau în anii I–III la Asistență Medicală Generală – licență.
💉 Cum te înscrii
Înscrierea se face prin completarea formularului online pus la dispoziție de organizatori. Dosarul de înscriere trebuie să conțină:
- carnetul de student vizat, la zi (scan sau fotografie);
- CV în limba română sau engleză, format PDF.
➡️ Taxa de înscriere: nu se percepe în acest an.
➡️ Pașii următori: vor fi comunicați prin e-mail tuturor candidaților înscriși, după încheierea perioadei de înscriere.
⏳ Termen-limită
5 februarie 2026, ora 00:00
📞 Contact
Pentru dificultăți în procesul de înscriere:
- 0746 110 523 – Pintea Diana
- 0728 609 995 – Dincă Vasile
sau prin pagina oficială de Facebook SMURD Cluj.
Recrutarea reprezintă o oportunitate rară pentru studenții la medicină de a dobândi experiență practică reală, de a învăța manopere vitale și de a face parte dintr-un sistem care salvează vieți în fiecare zi.
SMURD Cluj te așteaptă să salvăm vieți împreună! 🚑
#stirimures #refleqtmedia









